Pentru că o avem pe Anduța în zonă, care este implicată 110% în mai toate inițiativele de la Declic, amicul vostru George, adică io, Edel, după ce a primit acest video pe mail, s-a gândit să îl pună și aici. Da, știu, ce mare rahat cu ONG-urile astea… Multă gargară, rezultate zero! Dacă ar vrea…
Categorie: Personale
Cât e halatul?
Am început să scriu de vreo două zile o povestioară casnică cu care, cred cu tărie asta, vor rezona majoritatea fraților bărbați oropsiți de sotiocrație, dar pentru că fratele vostru este neurodivergent (diagnosticat de oameni specialiști, nu de AI-uri de pe net), s-a întâmplat suceala. Las textul acolo, la maturat, îi mai trag una-două pile,…
Cu hâc sau fără
Am destui ani de când drumurile, altădată șovăielnice, încurcate și deloc devreme acasă, pe care le-am împleticit cu amicul Bachus s-au despărțit definitiv și iremediabil. Nu am fost niciodată un băutor constant; treceau luni până mă pupam cu vreun recipient cu grade, așa că mari suferințe nu m-au străbătut când ne-am luat adio. Oricum, în…
Men’s lives matter
A doua zi după ce Bruce Dickinson și feciorii lui de fier m-au lăsat cu falca căzută pe sol, am avut programare la o clinică de înfrumusețare, să nu vă aud, știu și eu că nu s-a inventat tratamentul care să repare urâți ca mine, nu trebuie să mai rotiți și voi briceagul în rană,…
Voi cum faceți?
Neața, oameni buni, neuseliști și antiputiniști! Astăzi nu aveam de gând să fac altceva decât să lenevesc, pentru că este duminică, la care se plusează cu ceva mare sărbătoare creștină cu origini și manifestări păgâne, recunoscute cu jumătate de gură de ninjalăi mai open-minded, dar negate cu cerbicie de majoritatea zeloților ortodocsiei. Din nefericire pentru…
Șșșt, liniște, nu speriați dronele
Am propuneri majore. Știm cu toții că, și dacă am avea de mâine cel mai jmeker sistem de intercepție antidronă, nu l-am putea folosi pentru că nicht legislație. Când am rezolva-o cu cadrul legal, ar apărea ceva legat de lipsa manualului de instrucțiuni. Apoi ceva cu alinierea planetelor, Mercur retrograd, USR, lipsa de coaie. Bine,…
Run For Your Lives 2026
Între douăzeci și treizeci de mii de suflete de roackeri au fost aseară pe Arena Națională. Am fost și eu unul dintre ele, împreună cu doamna inimii mele. După Coldplay + Babasha = ❤️ și Ed Sheeran + Chris Hemsworth = o cantitate încă necunoscută de dudui cu suflete sfâșiate și fierbințeli trupești, era necesar…
Pășiți policolor, bicolor sau mono?
Sunt un mare fan de adidași, nu din ăia cu care bunii comuniști umpleau galantarele alimentarelor predecembriste (plini de grijă pentru menținerea unui nivel de colagen care să susțină refacerea mai rapidă a pielii de dușman al poporului după un tratament asiduu cu pulane), și nici al brandului german în special, ci al pantofilor sport…
Gardul cel de toate zilele
O zicală spune că, pentru a avea o viață împlinită, un om trebuie să facă trei lucruri: să planteze un copac, să zidească o casă și să crească un copil. Dacă în jurul puietului proaspăt plantat apare aproape instantaneu un gard, ăla care s-a apucat de împlinit toate cele trei etape ale înțeleptei ziceri este,…
Festivalul de Rock și Metal Praetorian Gates, second edition
Dragi roacheri de pretutindeni mai am astăzi încă o diligență plăcută de finalizat. Este vorba de a doua ediție a Festivalului de Rock și Metal Praetorian Gates care se desfășoară în perioada 3-4 iulie 2026, în Alba Iulia, Cetatea Alba Carolina. Sunt invitați trupe cu greutate ca: Dirty Shirt E-an-na Underwaves We Are Numbers OverBurn…