Acum vreo două zile, fidel zicerii chinezilor bătrâni că cine se trezește dimineața n-are somn, m-am trezit deodată cu toată suflarea galicină, pentru că aveam sarcini de rezolvat dimpreună cu oameni cu care împărțeam același fel de treabă.
Și cum alunecam eu pe stradă, relaxat și bucuros că am mai bifat o nouă dimineață, pe partea opusă sensului de mers mi-a ocupat câmpul vizual o minune de dud, împodobit cu un triliard de fructe sângerii. Drept urmare, s-a executat o frână deloc relaxată, urmată de un exit febril din utilaj și o traversare mai voioasă ca dansul lui Gene în Cântând în ploaie, spre copacul inundat de roșu.
De la prima dudă, rece de la răcoarea nopții, care mi-a umplut gura de aromele pământului, s-a ițit printre potopul de frunze și fructe chipul cu pielea albă ca laptele și ochii mai albaștri ca cerul stepei al bunicii Olena, Leonora, cum îi spuneau românii, zâmbindu-mi blând de peste lumi demult trecute. A fost nevoie de dulceața și răcoarea unui mic fruct mov ca vacanțele petrecute prin copaci sau bostănării, bătând mingea pe kilometri de pășune verde ca smaraldul, pentru ca totul să pară că s-a petrecut ieri. Lacrimile care mi-au inundat ochii m-au alungat din festinul pe care tocmai îl începusem.
Alergăm după kiwi, fructule pasiunii, fructule dragonului, duriani, și am uitat că câteodată doar o ridicare pe vârfuri și un braț distanță stau între noi și fericirea dulce și simplă a alunecării, măcar pentru câteva clipiri de pleoape, în anii luminți de zîmbete, ai copilăriei.
În weekendul ăsta, cine credeți că o să poposească sub primul dud cu fructe roșii, cu intenția clară să umple cu arome și amintiri cel mai generos castron găsit în casă?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Dude, ce m-ai nimerit aici! Spending my time în duzi (de fapt, în orice pom fructifer) era una dintre activitățile mele favorite, mă urcam în chiloți în dud și mă întindeam pe crengi ca omida, îndopându-mă până la epuizare. Nici acum nu am nicio jenă să mănânc dude în public, mânjit tot pe mâini, dar aici încă nu s-au copt.
Este altă climă în capitala Moldovei.
Dap, vine vremea fragilor la noi. Greu de cules, stat în genunchi pe marginea drumeagurilor forestiere, micile bucurii care aici se numesc căpșune sălbatice, îmi umplu gura de gustul copilăriei și tinereții petrecute pe cărările din Bucegi
La voi nu le culeg portoricanii?
Am doi duzi in curte. Unul cu fructe albe și mari (preferatele mele) și unul cu fructe roz-roșii mai mărunte. Cel cu fructele albe e uriaș, așa că aștept să cadă fructele, să le adun din iarbă… mmmm… un deliciu.
Cheamă pompierii la cules, dar le spui că a rămas o pisică blocată în vârf 🙂
Pompieri din ăia de calendar.
Să culegi un castron generos, le bagi la rece și apoi să le mănânci când se încălzește afară.
Duminica trecută mi-am parcat mașina la umbra unui copac și, când am ieșit, am observat că pe jos era plin de dude. Am încercat să le evit, ca să nu-mi murdăresc talpa pantofilor. Dar erau atât de multe, încât n-am reușit și nu prea ies petele alea. N-am plâns, dar ce bine ar fi fost să fi trecut cineva înainte cu un castron, să le adune înainte să pice pe jos! 😀
Zona prin care îmi execut plimbările e plină de duzi, corcoduși, tei, mâna maicii domnului, magnolii, glicină, trandafiri, liliac. Din mai până prin septembrie mă bucur ca un copil de imagini, gusturi și mirosuri. Iarna e mai complicat cu bucuriile astea, atunci mă bucur doar de anticiparea viitoarelor bucurii.
Nu înțeleg cum ai putea să te murdărești pe tălpi când tu levitezi.
La colțul străzii era un dud într-o curte a nimănui. Am prins gustul fructelor neapreciate de alții.
Acum mă opresc la duzii din Tineretului. Sunt locuri la care nu ajunge chiar oricine așa că încă mă bucur de obiceiul copilăriei. Nu pot să cumpăr dude. Dudele se mănâncă direct din pom.
Și în Carol parcă sunt. Și da, dudele sunt genul de fructe care trebuie mâncate în timpul culesului.
Sunt în vacanță în Iași acum, orașul copilăriei și tinereții mele. E plin de duzi pe aici, dar toți foarte înalți, nici o șansă să ajung la vreo creangă 😭. Mă uit cu invidie la porumbeii care le ciugulesc de pe stradă…
Duzii înalți ar trebui să fie ilegali.
Hai să grinchiuiesc un pic pe aici, că prea vibrează toți la unison cu corzile lirice ale autorului. Kiwi sunt mult mai bune ca dudele. Kaki nu mai zic. Şi mai sunt şi altele, mai exotice.
Şi oricum, prefer să nu rememorez voluntar chestii mai vechi de, să zicem, mijlocul adolescenței. Decât dacă, din varii motive, vreau să-mi montez un anume tip de stare de spirit , pentru a o studia sau controla.
Și te mai întrebi de ce nu te invită lumea la nunți sau parastase.
Oricum le evit pe ambele ca pe vectorii de ciumă 🙂 .
Mie îmi place să mănânc atât de multe fructe (de fapt, nu cred că există fruct al cărui gust să nu-mi placă) încât mi-ar fi imposibil să le pun într-o competiție pe baza gustului. Dacă ar trebui să aleg acum între dude, kiwi și kaki aș fi curioasă de ce trebuie să aleg. Mie mi se pare că ar vibra frumos împreună într-un bol toate trei.
E satul meu plin de duzi de toate culorile, dar mie nu-mi plac dudele neam. Nici în copilărie nu-mi plăceau, atunci când ne puneau comuniștii să culegem frunze pentru viermii de mătase crescuți la una din grădinițele din sat.