Am și eu o întrebare, în calitate de userist jegos și tefelist scârbos, care nu se pricepe la chestiuni juridice și este din ce în ce mai dedicat dezinteresat de politica internă:
După decizia CCR care a stabilit că amendamentul ce prevede încetarea de drept a funcției/demnității publice pentru cei care sunt declarați definitiv în conflict de interese este constituțional, dacă CEDO îi dă dreptate lui Fritz, și eu cred că o să o facă, în cazul reparațiilor echitabile, cine o să plătească banii ăia?
Știu, statul, că nu am trăit sub o piatră, de fapt noi, proștii de serviciu. Băi, dar la dude din astea nu ar trebui să plătească ei? Adică ăia care iau hotărârile astea găuritoare de buget național!
Dacă în cazul unor decizii profesionale care duc firma la care lucrați în poziția de a fi penalizată, eu, voi, de obicei, plătim cu postul și, în funcție de gravitate și sumă, pecuniar, băieții și fetele astea, plătiți cu bani mulți, care se presupune că ar trebui să stea strâmb și să judece drept, când răspund pentru gherlele pe care le dau?
Facem pariu că CEDO o să ne ardă și pe speța asta cu Fritz?
Și, ca de obicei, nu o să fie întrebat de sănătate niciunul dintre limbricii care au consfințit cu ciocănelul mizeria asta?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Eminescu să ne judece, pentru că Solomon ar decide cu ciocănelul de șnițele, după ce ar arunca cu făină în ochii proștilor care s-au bătut cu pumnul în pieptul dat prin ou.