A doua zi după ce Bruce Dickinson și feciorii lui de fier m-au lăsat cu falca căzută pe sol, am avut programare la o clinică de înfrumusețare, să nu vă aud, știu și eu că nu s-a inventat tratamentul care să repare urâți ca mine, nu trebuie să mai rotiți și voi briceagul în rană, ca să exorcizez niște papiloame.
Apărute din cauza unei tulpini din cele peste 170 cât are HPV-ul, în special în zona gâtului, trebuie săprecizez că mă deranjau strict vizual. Am decis că sunt destul de urât în totalul meu ca să mai las și mizeriile alea să crească pe mine, așa că am hotărât că este timpul să o apucăm pe drumuri diferite.
Intrat în cabinet, m-am întins molatic ca o cadână pe patul ăla mult prea scurt, în timp ce am fost informat, după examinare, de o doamnă doctor deosebit de drăguță, ce acțiuni umează să întreprindă asupra mea. Băi, și am avut de ales: varianta cu xilină și varianta fără, adică raw way. Dacă o alegeam pe prima, nu ar fi putut să mă scape de toate papiloamele și ar fi trebuit să revin, dacă o alegeam pe a doua, plecam de acolo exorcizat de toate alea de pe gât.
Cum stăteam eu întins pe patul ăla din cabinet, cu picioarele atârnând pe jos, m-am simțit străbătut de curajul strămoșilor mei cazaci și, cu pieptul umflat, aproape că am strigat, cu glasul îngroșat: Doamna doctor, aleg a doua variantă! Faptul că doamna a părut ușor surprinsă de alegerea mea ar fi trebuit să mă pună pe gânduri. Doar că nu. Cu pieptul umflat și privirea încordată, deja mă zugrăveam, mândru și neînduplecat, ca un Mel Gibson dezmățelit de călăii englezi, nu am sesizat ușoara dezorientare a doctoriței și nici nu mi-a ajuns la urechi: Dăm pe 6, apoi mai vedem noi.
Treizeci de secunde mai târziu, am simțit și am mirosit ce înseamnă „6”. În timp ce îmi făceam ultimele reglaje la masca de bărbat dur, trebuie să recunosc că am țipat destul de consistent în mine. Ca să vedeți cu ce defect aveți de-a face, mirosul de șorici pârlit, care ar fi trebuit să mă îngrețoșeze (pentru că rezulta din arderea propriei epiderme), mi-a provocat o serioasă fomică.
După cinșpe minute de chin, supliciul s-a încheiat. În timp ce mă îmbrăcam, ușor dezamăgit că nu am primit, dacă nu o medalie, măcar o acadea, doamna cu arsul m-a întrebat: V-a durut? Puțin, am recunoscut timid, cu speranța că voi primi o cât de mic gest empatic pentru eroismul meu.
M-am năruit când, din colțul unde stătea soția mea, au ajuns la mine cuvintele: Hai, lasă, nu este ca și cum ai fi născut! Nedrept, frați bărbați, nedrept! Cred că în timp ce Doja se gratina domol pe scaunul ăla înroșit, urlând din toți rărunchii, s-au auzit din audiența avidă de spectacole sângeroase cuvintele magice: Hai, hai, exagerezi, nu este ca și cum ai naște!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Bine că nu ai cerut epidurală. Hai că am început încă o zi cu o porție sănătoasă de voioșie la micul meu dejun.
O acadea pentru curajul tău de cazac și o medalie de aur pentru realismul soției! 🥇😂 Eu a trebuit să-mi scot un hematom de prin zona coastelor. Xilină by default, că de ce să suferim dacă putem să nu? Doctorul și asistenta erau super veseli, cu glumițe între ei, super atmosferă. Doar că, la un moment dat, anestezia a început să mă lase și a apărut o durere ascuțită. Am tăcut o vreme, ca un om căruia nu-i place să strice vibe-ul oamenilor. Totuși, când n-am mai rezistat, am zis timid „Domnu’ doctor, mă cam doare, cred că mai trebuie un pic de xilină…”. „Ăăăă, s-a dus efectul deja? Nu cred că mai avem…”. Din fericire, era doar glumeț domnu’ doctor.
Asta cu naşterea i-o fi zis-o şi baba lui Hus, să pună şi ceva paie pe foc, nu doar vreascuri. Băiat finuț şi citit, ăsta a replicat cu „Sancta simplicitas”, în loc să zică ceva de hârci de le caută cositoarea p-acasă, şi ele bântuie prin oraş.
A trebuit la un moment dat să-mi scot o unghie pentru că țesutul de dedesubt avea nevoie de ceva tratament. Și-mi explică doamna doctor că îmi face o injecție pentru anestezie locală și apoi procedează la smulgerea unghiei. Se presupunea că eu voi sta întinsă fără să văd operațiunea.
Dar cum nu poți să intervii asupra mea fără ca eu să văd măcar, am stat ridicată urmărind cu atenție și îngrijorare procedura. Face prima injecție cu anestezic, mă lasă vreo 20 min pentru efect maxim și dă să înceapă. M-a întrebat dacă simt ceva când mă atinge și zic că da. Puțin bulversată mai face o injecție. Mai aștept un sfert de oră și se decide intervenția. Începe smulgerea unghiei cu pricina și mă întreabă într-o doară dacă simt ceva. Zic, da, simt tot, dar e OK, continuați!
La final cred că doamna doctor a rămas mai traumatizată decât mine.
Asta cu intervenitul fărā să văd o înțeleg. Când donez sânge îmi place să văd cum iau probe, bagă branula în venă, cum curge, eventual cum creşte viteza dacă strâng pumnul. La început mai ziceau unele să nu mă uit, poate mi se face rău, dar după s-au lămurit că nu e cazul.
Me three. Obișnuit din copilărie cu analize la 3 luni, sunt atras de sânge ca Dexter Morgan (exceptând latura întunecată).
@Edel, eu la dentist mi-am simțit gingia preparată termic, dar mirosul nu mi-a provocat foame, pentru că mintea mea era conectată la durerea resimțită (anestezie prea puțină raportat la volumul meu adolescentin).