Am început să scriu de vreo două zile o povestioară casnică cu care, cred cu tărie asta, vor rezona majoritatea fraților bărbați oropsiți de sotiocrație, dar pentru că fratele vostru este neurodivergent (diagnosticat de oameni specialiști, nu de AI-uri de pe net), s-a întâmplat suceala. Las textul acolo, la maturat, îi mai trag una-două pile, iar pe cele primite de la unii dintre voi le voi pune aici la sfârșitul săptămânii. Dacă am livrare de muniție, aș prefera sâmbăta și duminica să scriu despre ce îmi umple sufletul: muzica. Iar voi să umpleți golul.
Am mai scris pe aici că m-am reapucat de făcut mișcare. În parcuri, ventilat pulmonar cu aerul condiționat al planetei, privind răsăritul în timp ce întind cauciucuri și mă crăcesc sexos.
Nu o să mă apuc acum de ținut prelegeri din alea jenante, pline de patos inutil, de fost fumător căruia ajunge să îi pută fumul de țigară pe un câmp gol sau de curvă de profesie care, după o himenoplastie, pozează în mama lui Jesus, despre beneficiile mișcării regulate, pentru că sunteți oameni deștepți toți și nu aveți nevoie de îndemnuri proletare despre schimbarea stilului de viață.
Ce m-a activat? Cocălăreala putridă care descompune ultima fărâmă de creier a acestei nații. Tre’ să fac puțină lumină, că vă simt nedumeriți.
La ora 5:45 a.m., pedalam extrem de mulțumit de cum chinuisem cauciucurile alea și de faptul că perechea de lebede este ce în ce mai prietenoasă cu subsemnatul, când am fost depășit de o mașină vag familiară. Aia și-a văzut de drum, eu am ridicat din umeri și am continuat să pedalez voios, ca un Mary Poppins de aproape doi metri, urât și cu barbă.
Întâmplarea a făcut ca a doua zi să mă întâlnesc cu omul din mașina verde.
— Hai salut, hai salut! Băi boss, mă întreabă el, tu erai pe bicicletă la ora aia?
Ce era să fac? Mă prinsese. Am recunoscut că eu fusesem și i-am spus de unde veneam.
— Ai înnebunit de tot (aici nu aș putea să îl contrazic cu tărie), să te duci în parc la ora aia să faci sport!
În timp ce mă afundam în pământ de rușine, mi-a clipocit o idee în micuțul meu creier:
— Băh, dar tu ce dracu’ căutai la ora aia în mașină? — Păi n-am mai avut somn și mă duceam să îmi beau cafeaua la muncă.
Deci omul a ales să își părăsească domiciliul ca să se ducă cu o oră mai devreme la muncă, să își bea cafeaua. La muncă, în plm, la muncă! Și eu eram nebunul.
P.S.: Ăla este arsenalul de cauciucuri pe care îl folosesc deocamdată, iar poza cu lacul reprezintă, în acest moment, sala mea. Beat that view, World Class Gym!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Asta cu nebunia spre muncă e cea mai bună remarcă. E ca atunci când un middle manager aruncă un task urgent pe intranet la ora 17:55 și 10 corporatiști se chinuie să rezolve taskul toată seara, dar managerul e deja în concediu.
Nu sunt aciuați pe acolo câini cu covrigi de Buzău în coadă, care să sară la matinali?
@Kronwurst, am suflet bun. Sunt probabil singurul biciclist la care nu se dau câinii. Nu glumesc. Nici ăia din curți nu mă latră. Invidioșii insinuează că nu aș fi viu.
Nu contest, dar și eu am suflet bun ca pâinea caldă care nu se feliază și tot mai pățesc să sară din vreo tufă câte un lătrător, pentru că nu le place bicicleta în sine, nu neapărat persoana pedalantă. S-a mai întâmplat să biciclez pe sub Tâmpa cu dispozitivul cu electroșocuri, pe care îl folosesc doar pt. zgomot, și așa am îndepărtat un mistreț neclintit de pe potecă doar cu soneria.
@Kronwurst, credeam că electroșocurile le păstrezi pentru moldovenii de sub Tâmpa.
Doar pt. cei amețiți de vin, care vor să mă ia în brațe și să mă pupe… Pentru ceilalți, în funcții publice, am doar ură în urări din suflet.
Cam cum e în poza ta e la mine la muncă. Ținând cont că se luminează afară pe la ora 03, îmi mai vine chef de plecat la cafea pe la 05 și mă mai întorc toooocmai la 23.30 tot pe lumină. Ieri a plouat, a fost zi de pauză😬
@OldJohn, scuze, ăla nu pare program de muncă, este dispariție de la domiciliu.
Te invidiez că te poți mobiliza să te antrenezi singur. Eu încă nu pot, am nevoie de antrenor, am nevoie de gășculița care s-a încropit la sală. O sală care parcă devine tot mai aglomerată, constant, nu doar în prima parte a lui ianuarie sau înainte de sezonul estival. Marele avantaj este că e la 3 minute de jos de mers de casă și asta e extrem de important pentru mine. Plus că am devenit oleacă dependentă de lucrul cu greutățile, care au devenit chiar mari, fir-ar ele să fie, nu cred că aș putea să renunț la ele. Singura formă de mișcare pe care o fac cu plăcere în aer liber e power walk-ul, de obicei după o sală matinală (la 7, nu 5, doamne fere), cu 2 tipe de la sală care locuiesc și ele în zonă. Avem o cafenea la 10 heart points distanță, că suntem femei objective driven, păi?
– power walk, aveam idee, căutat pe net ca să nu ne facem de fecale.
– 10 heart point, no ideea, căutat pe net.
– 2 tipe de la sală, pe ele nu le-am căutat.
– capacitarea datorată antrenorului este scuza perfectă pentru clătit ochii. Pe lângă beneficiile sportului sunt incontestabile și beneficiile trasului cu ochio.
Am Google Fit instalat pe telefon, recomand.
Și eu mă duc cu cel puțin o oră mai devreme la muncă. Dar doar ca să nu prind aglomerația din metrou. Și în teorie, mă întorc acasă tot așa. Practic de cele mai multe ori nu plec pe cât de devreme mi-am propus așa că plec pe jos ca să evit transportul în comun.
Parcul îl practic noaptea din motive de evitat cetățeni.
”Parcul îl practic noaptea din motive de evitat cetățeni.” unii conaționali portoricani ar susține că este un alibi perfect pentru furat lemne.
Am crescut la Ploiești. Cam ce conaționali portoricani crezi că mă mai sperie?!