Neața, oameni buni, neuseliști și antiputiniști! Astăzi nu aveam de gând să fac altceva decât să lenevesc, pentru că este duminică, la care se plusează cu ceva mare sărbătoare creștină cu origini și manifestări păgâne, recunoscute cu jumătate de gură de ninjalăi mai open-minded, dar negate cu cerbicie de majoritatea zeloților ortodocsiei.
Din nefericire pentru mine, de curând, tata a fost diagnosticat cu demență senilă de către doi neurologi: unul de la Nord, altul de aici, de la Județeanul buzoian. Știu ce presupune demența și sunt pregătit, cel puțin la nivel declarativ, să fac față situației medicale în care se află tata. Mai are un RMN de făcut săptămâna viitoare, apoi, după ce doctorița de la Nord o să îl citească, vedem câte medicamente se mai adaugă la piracetamul prescris inițial.
Repet, nu aveam de gând să fac nimic astăzi, dar la 5:30 m-a sunat tata prima oară. De obicei, mă sună de fiecare dată când își ia medicamentele și se pregătește să mănânce. Îl mai sun eu de două-trei ori ca să îl mai întreb nimicuri, doar ca să îi evaluez starea de moment. Din nefericire, se întâmplă din ce în ce mai des în ultimul timp să mă sune și de douăzeci de ori. În dimineața asta, ca exemplu, între 5:30 și 6:30 m-a sunat de zece ori, ca să mă întrebe aceleași chestii.
Mi se rup bucăți mari din suflet când îl văd așa. A fost și este un om deosebit de bun. La recomandările ambilor medici l-am dus la țară; acolo socializează cu oamenii cu care a crescut, cei care mai sunt în viață, pe când aici, în oraș, jumătate de bloc este gol, vecinii mai bătrâni sunt pe la țară, prin azile, pe la copii sau în morminte. Are stări mai bune, din fericire, cel puțin pe moment astea domină, dar are și câte un acces de dezorientare major, care efectiv mă prăbușește pe interior.
După ce s-a încheiat sarabanda telefoanelor, am simțit cum crește în mine un val de anxietate. Așa că, fiindcă ăsta este reflexul meu de apărare în situațiile astea, am decis să îmi iau țoalele de sport, benzile de cauciuc, mi-am pus 10 grame de creatină în bidonul cu apă și o tai spre parcul Tineretului ca să fac ce este de făcut, să exorcizez băieții ăia negri la suflet veniți să își ascută ghearele pe sufletul meu.
Înainte să cobor și să scot bicla, pentru că cerul era cam învelit cu nori, am consultat cele două aplicații meteo găzduite de telefon. Boi, stai cilieanu, șanse de ploaie zero, cel puțin în intervalul în care eram outdoor. Rucsacul cu prosopul, pelerina, toate benzile de cauciuc în cârcă și dă-i la pedale, Edellance!
Ce rahat credeți că s-a întâmplat la cinci minute după ce am ajuns acolo, în timp ce îmi roteam regulamentar articulațiile? Exact! A început să picure! Și s-a pișat ploaia pe mine, mărunt, timp de o oră și ceva cât am prestat efort fizic. Lepra din mine, de la primele trei picături căzute pe ceafă și pe una dintre urechi, își găsise scuza pentru evacuat perimetrul. Doar că o plimbare până în parc nu este suficientă să scap de otrava anxietății. Așa că am lăsat ploaia să mă bată blând și am continuat mai abitir să trag de mine.
Știți când s-a oprit ploaia? Când am ajuns din nou în cartier, aproape de bloc. Băi, nu exagerez, la nici 100 de metri de bloc s-a tras ploaia din priză. În mod normal, aș fi eliberat o înjurătură printre dinți, dar mă simțeam atât de bine în capul meu că efectiv am râs. Scriu rândurile astea și zâmbesc. Am mai trecut peste un hop și, da, Arhi a avut dreptate: locul ăsta mic al meu este un debușeu de care am atât de multă nevoie.
P.S.
Lista vine mai târziu. Astăzi dar mai după doișpe.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Asta încerc și eu să-mi creez, un loc pentru filtrarea stării de bine, cu filtre anti-poluare împotriva animalelor cu două picioare.
Deocamdată ai mei sunt bine, azi aniversează 51 de ani împreună, ceea ce sper să prind și eu, mai întâi în buletin. Tu continuă să scrii și să te antrenezi, pare că îți face bine.
@Kronwurst, exact. O să îți deschid ușa zilnic. Poate sunt momente când colțul tău este mai primitor ca al meu.
M-aș bucura să fiu un panaceu și eu, până când dau colțul pentru ultima dată. Zile senine!
Apropo de cine prin ce colțuri umblă. Un detaliu pentru persoanele care mai comentează şi pe aici, şi pe un anume blog cu greutate şi chef de hoinăreală. De vreo săptămână, sau ceva de genul, că nu prea aveam timp de comentat pe net să verific, sunt posesorul unui ban pe respectivul blog. Ținând cont că nu m-am luat în bețe cu gazda, singura problemă presupun că e faptul că dădeam pe aici relativ des. Cum n-au trecut multe luni de la scandalul tematic, reiterez ce am zis atunci, îl înțeleg şi pe Mihai în orgoliul său, şi pe Edel în încăpățânarea sa, dar nu îmi impune nimeni să aleg când nu am chef să o fac. Cum s-a ajuns la o consecință absolut previzibilă, îmi mențin ideea de a nu-l forfeca pe aici, dar, fire pragmatică, nu pot să închei decât cu
„||mihaivasilescublog.ro^ „. Şi tot răul spre bine, au rămas doar trei bloguri de limba română pe care îmi mai dau cu părerea, că pe cel de burgeri şi opinii politice dubioase l-am tratat la fel după ce am aflat că nu-i recomandat să te iei în colți prea tare cu jivine sectante şi trumpiste. Practic, mai mult timp pentru gaming, dacă tot deschid calculatorul în scopuri mai puțin constructive. Şi mai puțin stat pe telefon.
Nu menționam detaliul, că, în fond, între sugeranismul efervescent şi războiul ajuns la faza de provocări muscale pe față, problema asta e păr pe broască. Dar poate că e util un aviz şi altor amatori, gen junele anukoi, costică sau JT (deşi pe ultimii doi nu prea i-am mai văzut pe aici).
@Peredhil, ești unul dintre cei mai decenți comentatori pe care i-am cunoscut. Și cu cele mai mișto replici. Tu și amicul tău cu nisipul. Btw, dacă vrei să scrii ceva vreodată pe aici, despre orice, aș fi extrem de fericit.
Exact a așa a fost și cu mine și Bogdan. Cât timp nu este sugeranist, prorus, pesedist sau iubitor de pișcot chinezesc, pupător de dos magaiot, nu am o problemă cu nimeni care vrea să își de-a cu părerea pe aici.
So, o să scriu cât pot de des, și sper să fiți pe aici. În orice caz, nu mă menajați când sunt prost. Pentru că o să fiu.
Bai, nici nu stiu ce sa-ti zic. E greu ce ai de dus. Am un prieten care trece prin asta. El a ales calea credintei, dar ceva ma face sa cred ca la tine nu merge.
*
Si nu mai scrie ca Arhi a avut dreptate, ca i se suie la cap. Asta ne mai trebuie acum.
@Pvladc, sunt ateu. Nici când am fost lovit aprig de viață nu m-am aplecat spre „credință”. Aplecarea asta este ca și cum m-aș fi pișat pe viața mea de până atunci.
Nasol, nu m-am gândit pana acum ca astfel de clipe vor veni. Mama a descoperit că nu mai poate face două drumuri până la biserică din cauză că n-o mai țin picioarele. Trebuie să aleagă ce slujbă se duce.
@Oldjohn, eu am trecut cu mama. Ai spune că o încercare grea cu un părinte, oarecum te imunizează, doar că nu.
Am trecut cu mama prin asta. Și fiecare moment al ei, de rătăcire, m-a făcut să-mi iau rămas bun de la ea, puțin câte puțin. Când s-a dus de tot oricum nu mai era ea.
În afară de răbdare, îți doresc să nu pierzi din vedere ce efect această situație asupra băieților tăi. Pentru că nu e doar tatăl tău ci și bunicul lor.
Eu mă echilibrez prin socializare excesivă. Să-i aud pe ceilalți, să le aud problemele sau bucuriile mă ajută să mă detașez de ale mele, chiar și temporar. Și e o pauză în care îmi încarc bateriile.
@Anouk, îmi pare rău să aud că ai trecut prin asta. Dacă ai ceva sfaturi, nu ezita. Pentru mine dar și pentru cei care trec sau vor trece prin asta.