Neața, oameni buni, neuseliști și antiputiniști! Astăzi nu aveam de gând să fac altceva decât să lenevesc, pentru că este duminică, la care se plusează cu ceva mare sărbătoare creștină cu origini și manifestări păgâne, recunoscute cu jumătate de gură de ninjalăi mai open-minded, dar negate cu cerbicie de majoritatea zeloților ortodocsiei.
Din nefericire pentru mine, de curând, tata a fost diagnosticat cu demență senilă de către doi neurologi: unul de la Nord, altul de aici, de la Județeanul buzoian. Știu ce presupune demența și sunt pregătit, cel puțin la nivel declarativ, să fac față situației medicale în care se află tata. Mai are un RMN de făcut săptămâna viitoare, apoi, după ce doctorița de la Nord o să îl citească, vedem câte medicamente se mai adaugă la piracetamul prescris inițial.
Repet, nu aveam de gând să fac nimic astăzi, dar la 5:30 m-a sunat tata prima oară. De obicei, mă sună de fiecare dată când își ia medicamentele și se pregătește să mănânce. Îl mai sun eu de două-trei ori ca să îl mai întreb nimicuri, doar ca să îi evaluez starea de moment. Din nefericire, se întâmplă din ce în ce mai des în ultimul timp să mă sune și de douăzeci de ori. În dimineața asta, ca exemplu, între 5:30 și 6:30 m-a sunat de zece ori, ca să mă întrebe aceleași chestii.
Mi se rup bucăți mari din suflet când îl văd așa. A fost și este un om deosebit de bun. La recomandările ambilor medici l-am dus la țară; acolo socializează cu oamenii cu care a crescut, cei care mai sunt în viață, pe când aici, în oraș, jumătate de bloc este gol, vecinii mai bătrâni sunt pe la țară, prin azile, pe la copii sau în morminte. Are stări mai bune, din fericire, cel puțin pe moment astea domină, dar are și câte un acces de dezorientare major, care efectiv mă prăbușește pe interior.
După ce s-a încheiat sarabanda telefoanelor, am simțit cum crește în mine un val de anxietate. Așa că, fiindcă ăsta este reflexul meu de apărare în situațiile astea, am decis să îmi iau țoalele de sport, benzile de cauciuc, mi-am pus 10 grame de creatină în bidonul cu apă și o tai spre parcul Tineretului ca să fac ce este de făcut, să exorcizez băieții ăia negri la suflet veniți să își ascută ghearele pe sufletul meu.
Înainte să cobor și să scot bicla, pentru că cerul era cam învelit cu nori, am consultat cele două aplicații meteo găzduite de telefon. Boi, stai cilieanu, șanse de ploaie zero, cel puțin în intervalul în care eram outdoor. Rucsacul cu prosopul, pelerina, toate benzile de cauciuc în cârcă și dă-i la pedale, Edellance!
Ce rahat credeți că s-a întâmplat la cinci minute după ce am ajuns acolo, în timp ce îmi roteam regulamentar articulațiile? Exact! A început să picure! Și s-a pișat ploaia pe mine, mărunt, timp de o oră și ceva cât am prestat efort fizic. Lepra din mine, de la primele trei picături căzute pe ceafă și pe una dintre urechi, își găsise scuza pentru evacuat perimetrul. Doar că o plimbare până în parc nu este suficientă să scap de otrava anxietății. Așa că am lăsat ploaia să mă bată blând și am continuat mai abitir să trag de mine.
Știți când s-a oprit ploaia? Când am ajuns din nou în cartier, aproape de bloc. Băi, nu exagerez, la nici 100 de metri de bloc s-a tras ploaia din priză. În mod normal, aș fi eliberat o înjurătură printre dinți, dar mă simțeam atât de bine în capul meu că efectiv am râs. Scriu rândurile astea și zâmbesc. Am mai trecut peste un hop și, da, Arhi a avut dreptate: locul ăsta mic al meu este un debușeu de care am atât de multă nevoie.
P.S.
Lista vine mai târziu. Astăzi dar mai după doișpe.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Asta încerc și eu să-mi creez, un loc pentru filtrarea stării de bine, cu filtre anti-poluare împotriva animalelor cu două picioare.
Deocamdată ai mei sunt bine, azi aniversează 51 de ani împreună, ceea ce sper să prind și eu, mai întâi în buletin. Tu continuă să scrii și să te antrenezi, pare că îți face bine.
@Kronwurst, exact. O să îți deschid ușa zilnic. Poate sunt momente când colțul tău este mai primitor ca al meu.
M-aș bucura să fiu un panaceu și eu, până când dau colțul pentru ultima dată. Zile senine!
Apropo de cine prin ce colțuri umblă. Un detaliu pentru persoanele care mai comentează şi pe aici, şi pe un anume blog cu greutate şi chef de hoinăreală. De vreo săptămână, sau ceva de genul, că nu prea aveam timp de comentat pe net să verific, sunt posesorul unui ban pe respectivul blog. Ținând cont că nu m-am luat în bețe cu gazda, singura problemă presupun că e faptul că dădeam pe aici relativ des. Cum n-au trecut multe luni de la scandalul tematic, reiterez ce am zis atunci, îl înțeleg şi pe Mihai în orgoliul său, şi pe Edel în încăpățânarea sa, dar nu îmi impune nimeni să aleg când nu am chef să o fac. Cum s-a ajuns la o consecință absolut previzibilă, îmi mențin ideea de a nu-l forfeca pe aici, dar, fire pragmatică, nu pot să închei decât cu
„||mihaivasilescublog.ro^ „. Şi tot răul spre bine, au rămas doar trei bloguri de limba română pe care îmi mai dau cu părerea, că pe cel de burgeri şi opinii politice dubioase l-am tratat la fel după ce am aflat că nu-i recomandat să te iei în colți prea tare cu jivine sectante şi trumpiste. Practic, mai mult timp pentru gaming, dacă tot deschid calculatorul în scopuri mai puțin constructive. Şi mai puțin stat pe telefon.
Nu menționam detaliul, că, în fond, între sugeranismul efervescent şi războiul ajuns la faza de provocări muscale pe față, problema asta e păr pe broască. Dar poate că e util un aviz şi altor amatori, gen junele anukoi, costică sau JT (deşi pe ultimii doi nu prea i-am mai văzut pe aici).
@Peredhil, ești unul dintre cei mai decenți comentatori pe care i-am cunoscut. Și cu cele mai mișto replici. Tu și amicul tău cu nisipul. Btw, dacă vrei să scrii ceva vreodată pe aici, despre orice, aș fi extrem de fericit.
Exact a așa a fost și cu mine și Bogdan. Cât timp nu este sugeranist, prorus, pesedist sau iubitor de pișcot chinezesc, pupător de dos magaiot, nu am o problemă cu nimeni care vrea să își de-a cu părerea pe aici.
So, o să scriu cât pot de des, și sper să fiți pe aici. În orice caz, nu mă menajați când sunt prost. Pentru că o să fiu.
Peredhil, eu cred că este vorba de mai mult decât orgoliu sau încăpățânare. Pe vremea ban-ului meu, mi-a reproșat random, la un comentariu, prezența pe un alt blog, cu oameni care l-au plăcut o vreme, apoi nu l-au mai plăcut și s-au retras. Doar că el susținea (sau părea convins) că acei oameni îl urăsc. Ba, mai mult, părea convins că și pe mine mă urăsc. Părerea mea era că se afla într-o gravă eroare și în continuare cred că aveam dreptate. În fine, mie mi-a dat de ales, verde-n față. Repet, în ideea că nu poate accepta la el pe blog oameni care au legături cu alți oameni care, zicea el, îl urăsc. Am ales să nu mă pripesc cu alegerea și i-am cerut să-mi arate dovezi ale urii către mine. Pentru că de la „nu te (mai) plac” la „te urăsc” e cale lungă și oamenii au înțelegeri diferite asupra termenilor. A zis că nu poate face asta din whatever motiv, așa că să-l cred pe cuvânt. I-am zis că nu-i suficient pentru a crede așa ceva, a urmat ban-ul. Oricum, sunt tare curioasă cu ce argumente i-a convins pe cei care au ales deja sau urmează să aleagă, pentru că e foarte posibil să creadă că și Edel îl urăște.
Ultimele mele două comentarii acolo n-au mai apărut.
La primul am suspectat că am folosit eu vreun cuvânt greșit. La al doilea mi-a fost clar că intenționat nu mai apar. Mare brânză! Noi să fim sănătoși!
Pierderea este a lui, nu a ta. Eu sper să fii sănătoasă și super fericită. Pentru că meriți din plin.
Aiaiai, m-ați făcut să mă duc la ultima mea intervenție pe acel blog. N-o căutați, că a fost ștearsă sau ascunsă, am redactat după print screen-uri. Le-am făcut pentru că mi-am dat seama destul de rapid către ce se îndrepta discuția, dar se pare că prima parte am pierdut-o. Mno, aia e, nu e ca și cum suntem la vreun proces sau anchetă sau ceva.
Așadar, 15 februarie 2023:
blogger ora 10:35 @Anduța, te cred că n-ai văzut, te cred și că nu ți-au spus. Doar că eu știu asta cu „rezistenții” dintr-o sursă sigură. Cam de-aia îi și consider ipocriți. Also, nu mi-ai răspuns la întrebarea cu părerea despre tine. Nu te interesează sau nu vrei să știi?
Anduța ora 18:05 blogger, știu cum e cu părerile, nu e nevoie să-mi mai spui nimic. Dar de chestia cu „rezistenții” si sursa sigură chiar aș vrea să știu. Ai un print screen ceva?
blogger ora 18:21 Am conversația cu „sursa”. Dar va rămâne acolo unde se află și acum: doar la mine în telefon.
Anduta ora 18:58 blogger, nu-mi dai nicio fărâmă de dovadă a problemei despre care zici că este motivul pentru care mă interzici pe blog, dar îmi spui că alegerea îmi aparține. Dar cum eu sunt convinsă că nu există nicio „rezistență”, ce anume am de ales?
blogger 19:29 @Anduța, păi nu e nevoie de nicio dovadă, că nu suntem la anchetă. Eu ți-am explicat despre ce e vorba și cum voi proceda vizavi de „rezistenți”. De-aici încolo e strict decizia ta.
Anduta 20:18 În aceste condiții, nu e în niciun fel decizia mea. E strict a ta. Nu există „rezistenții” de care zici. Cineva ori a făcut o glumă proastă, ori a băgat strâmbe aiurea.
*********
Personal, am luat-o ca atare, o tentativă eșuată de gaslighting la adresa mea. Apoi a venit o mizerie de articol denigrator la adresa oamenilor interziși pe blog, unde și-a mințit și manipulat comunitatea big style. Evident, toate comentariile care-l mai trăgeau de mânecă sau îl contraziceau, au fost aruncate în neantul blogului. Mai mult, și-a instigat comunitatea uriașă de oameni care-l citeau să-i cânte în struna abjectă. Și mulți i-au cântat. Când un om are o așa putere asupra multor oameni și o folosește să plătească polițe aflate doar în capul lui, din păcate, e mare brânză. Chiar, acum câți cititori o avea?
@Anduța, destui. Dar să nu uităm că și AUR a fost votat de destui, asta nu îi facet mai puțin putiniști sau fasciști. Acolo este vasilocrație, te aliniezi cu bossul sau ești out. Asocierile cu #reziștii te trimit în gulagul internetului. Eu vreau, sper să pot, să creez o comunitate care să îmi permită să devin cât mai puțin vizibil. Când au trimis oameni texte am fost cel mai fericit. Eu sunt bun de gazdă nu de blogher. Aaa, și îmi place enorm să ajut.
Acolo este narcisism cu obsesie de control care a tot crescut în timp. Cel puțin pe blog, cǎ irl o fi altfel. E chiar mai naşpa decât nevoia de a avea in jur cât mai mulți oameni care te aprobă.
Bai, nici nu stiu ce sa-ti zic. E greu ce ai de dus. Am un prieten care trece prin asta. El a ales calea credintei, dar ceva ma face sa cred ca la tine nu merge.
*
Si nu mai scrie ca Arhi a avut dreptate, ca i se suie la cap. Asta ne mai trebuie acum.
@Pvladc, sunt ateu. Nici când am fost lovit aprig de viață nu m-am aplecat spre „credință”. Aplecarea asta este ca și cum m-aș fi pișat pe viața mea de până atunci.
Nasol, nu m-am gândit pana acum ca astfel de clipe vor veni. Mama a descoperit că nu mai poate face două drumuri până la biserică din cauză că n-o mai țin picioarele. Trebuie să aleagă ce slujbă se duce.
@Oldjohn, eu am trecut cu mama. Ai spune că o încercare grea cu un părinte, oarecum te imunizează, doar că nu.
Am trecut cu mama prin asta. Și fiecare moment al ei, de rătăcire, m-a făcut să-mi iau rămas bun de la ea, puțin câte puțin. Când s-a dus de tot oricum nu mai era ea.
În afară de răbdare, îți doresc să nu pierzi din vedere ce efect această situație asupra băieților tăi. Pentru că nu e doar tatăl tău ci și bunicul lor.
Eu mă echilibrez prin socializare excesivă. Să-i aud pe ceilalți, să le aud problemele sau bucuriile mă ajută să mă detașez de ale mele, chiar și temporar. Și e o pauză în care îmi încarc bateriile.
@Anouk, îmi pare rău să aud că ai trecut prin asta. Dacă ai ceva sfaturi, nu ezita. Pentru mine dar și pentru cei care trec sau vor trece prin asta.
Nu am sfaturi. Cred că e bine să ai cum să împarți responsabilitatea. Eu am avut surorile și pe tata. Dar la tine cred că e bine că e la tară, cu oameni pe care îi știe și care preiau din greutatea grijilor.
PS- Am ieșit de la Vysegrad și ne-a prins potopul. Ne-am pus jachetele de ploaie, dar a trecut o mașină în viteză și ne-a făcut ciuciulete. Bineînțeles că am ajuns la hotel și nu mai plouă.
Mama are de ceva vreme bună Alzheimer. Starea ei pricep că se depreciază de la lună la lună. După ce s-a dus tata a mai rezistat ea cum a putut însă plecarea bunicii în plină pandemie a cam pus capac și toboganul pe care a alunecat a fost extrem de abrupt.
A fost nevoie să o internăm la un cămin, deja nimeni nu mai putea avea grijă de ea, nu ca oameni cu servicii și familii. E acolo, e fericită sau tristă la modul ei, trece sor’mea pe la ea.
Și da, eu nu trec și nu voi trece. Pentru mine ultima imagine trebuie să rămână a mamei care dezlega rebus (rebus, nu intregrame) și zâmbea când venea s-o vizităm.
Cum duc eu treaba asta? Sperând că-i este bine, sperând că m-a uitat pentru că na, relația mea cu părinții n-a fost niciodată ce trebuie să fie. Și poate, uneori, aducându-mi aminte de puținele lucruri bune dintre noi la un pahar de ceva cu grade multiple.
@Bogdan, din nefericire pentru mine și refugiul temporar într-un pahar cu vodka mi-a fost luat. Sincer, îmi este groază că și tata o să ajungă acolo. Pentru că le-am promis și mamei și lui că nu or să ajungă niciodată acolo.
Uneori facem promisiuni în care chiar noi vrem să credem. Știu asta. Eu nu am putut să le fac, cică sunt ăla cinicu’. Aia este, trăim lejer cu așa ceva 🙂
Capul sus. N-ai greșit cu nimic 🙂
Spes mea in Deo est! Un gând bun 🤗
Mulțumesc man!
Da, cand esti prin Buc e musai sa iesi putin din oras, ca altfel o iei razna grav (exemplu: eu).
I know(ex. you) :))))