Am destui ani de când drumurile, altădată șovăielnice, încurcate și deloc devreme acasă, pe care le-am împleticit cu amicul Bachus s-au despărțit definitiv și iremediabil. Nu am fost niciodată un băutor constant; treceau luni până mă pupam cu vreun recipient cu grade, așa că mari suferințe nu m-au străbătut când ne-am luat adio. Oricum, în perioada când eu și alcoolul ne-am ciocnit, am preferat, în schimbul tradiționalilor litri de bere – probabil datorită sângelui căzăcesc, tăria, mai exact: sfânta vodcă. Pe lângă Finlandia, Absolut sau Stalinskaya, am consumat cu mare plăcere Khortytsa, Nemiroff sau Hlebniy Dar.
Problema, de fapt, este că eu am renunțat, dar ăia din cercul meu, mai mult sau mai puțin lărgit, nu au făcut-o. Iar întâlnirile comune, în care amicii își stropesc amintirile cu alcool, bine, bere, dacă lichidul ăsta se poate numi alcool, mi-au devenit, ca singur neconsumator, un imens chin. Cel puțin când se ajunge la partea în care băutura le trage storuri dense peste zone mari din creier.
Ăsta reprezintă momentul când, pentru siguranța fizică a celor de la masă, trebuie să mă evacuez rapid. Pentru că tot ce îmi trece prin minte atunci sunt directe, croșee, coate și unul-doi genunchi duioși. Așa că am ajuns, pentru păstrarea unui oarecare echilibru în cap, să le refuz invitațiile. Și uite așa am devenit, indiferent cât le-am explicat motivele, nasolul grupului.
Pentru că întâlnirile bazate pe suc nu-s, dom’le, distractive, trebuie cu băut butoaie de bere și pișat cel puțin jumătate, făcând glume mai proaste ca prostia ți mai răsuflate ca retorica pesedistă. Nici nu știu cum să fac: să îi bag în mămica lor sau să îi suport de dragul vremurilor trecute?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
ref paragraf 1: beau ocazional alcool, de regulă vin roșu, musai servit corespunzător, în pahar din acela mare, Bordeaux / Burgundy / Bourgogne. Berea, până la cea belgiană, nici s-o fi văzut în ochi. Dar nu zic „nu” nici la un păhărel de țuică, rachiu, tsipouro, mastiha. Cu țuica și rachiul chiar avem tradiție la părinți, în ajun de Crăciun ne adunăm toți în jurul afumătorii, afară în frig, se scot cărnăreturile la testat și ciocnim în niște păhărele cât degetarele, fiecare cu câte „3 boabe de chiper”. Bine, în ultimii ani, cărnăreturile sunt gata cu ceva zile înainte de Crăciun, dar, de dragul tradiției, tata se preface minunat.
ref paragraf 2: și eu am o problemă când se exagerează cu băutura.
ref paragraf 3: pe mine mă plictisește să stau de vorbă cu oameni beți, așa că mă retrag.
ref paragraf 4: nu văd de aș întrerupe legăturile doar pentru că ar trebui să plec înaintea altora de la o întâlnire.
Mai trebuia adăugat un excel și eram rezolvat de dileme. 😂
Cu pivoți sau fără? :)) Când era fiu-miu mai mic, la bunici parcat, mă sună tata înecându-se de râs. Îl întrebase copilul „Bunicule, tu de ce bei?” Că tata era băutor regulat de vin, din punctul meu de vedere cam mult. Și i-a răspuns, la mișto, ceva de genul că simte că devine mai deștept când bea. „Apăi, bunicule, la cât bei, trebuia să fii geniu până acum!”. :))
A, și mi-am mai adus aminte una. Făcea tata țuică și-mi trimite un scurt video, cu mașinăria bolborosind și un comentariu scurt: Tărie…de caracter.
Acum vreo 10 ani, cam fix în perioada în care am apărut eu pe blog-ul nenumitului, eram într-o perioadă destul de nasoală din viața mea… Rupeam băutura în două, și uneori băutura pentru mine era cum era apa pentru alte persoane.
Dacă vreau să beau ceva, beau doar un pahar de țuică bună și la o ieșire cu anumiți prieteni, o bere maxim două sau un pahar de vin.
Mulți se uită ciudat la mine că nu mai beau cum beam înainte, unul chiar mi-a zis că nu are încredere în oamenii care nu consumă alcool – i-am zis că trebuie multă putere ca să consumi tu alcoolul și nu el pe tine.
Totuși am scăpat vaca în lucernă… după aproape 6 săptămâni de război pe 8 aprilie când au semnat armistițiul, am ieșit la bar cu vreo 3 englezi și am băut vreo 8 beri așa pe repede înainte.
Chiar dacă ai fost fotbalist, nu ar trebui să mire pe nimeni că există/existat o prietenie la toartă cu alcoolu. Mai ales dacă cităm un Tamaș, de exemplu.
Asta cu neîncrederea în oamenii care nu drojdesc am auzit-o şi eu. De obicei răspund că e o avertizare excelentă, nici eu n-aş avea încredere în mine în locul lor. De obicei în cazul că nu am chef de însăilat motivații religioase sau medicale, depinde de contextul discuției şi cât mă interesează opinia interlocutorului.
@Edel, ce am fost eu este folbalist – eu am ajuns până la L3, fotbaliști sunt ăia de îi vezi la TV. Uite nu am făcut până acum o paralelă cu fotbalul. Bine găndit!
@Peredhil, pe vremea când beam cât bea boul apă, chiar dacă nu o spuneam să știi că o gândeam.
Oricum cel mai des mi se spune că m-am pocăit! O fi de bine o fi de rău… cert este că acum nu mai bat un Ferarri de la 0 la 100 când mă sui pe cântar. Am ajuns la kg cu 2 numere 🫣.
Mai am de dat jos vreo 8 să ajung unde m-am simțit eu cel mai bine.
Mai bine să lași câinii să latre de la distanță, decât să „merg pe gard, de drum mă țin, niciun mușcă nu mă câine…” Alcoolul în cantități dese și mari aduce numai belele, tot dese și tot mari.
Mi-am cam setat ca limită de părăsire a zonei luatul pe ulei.
Mai bine bei si tu cu ei. Esti destept, iti permiti sa cazi in prostie cand si cand. Prostul daca bea, e tot prost. Face bine la moral sa devenim prosti uneori. Vedem prin ce trec altii, ne calibram retorica mai bine cand trecem prin ce trec ei.
Cred că am devenit un fel de zelot contra consumului de alcool că nu prea mai suport mirosul.
Eu aproape am renunțat la socializările cu consum de alcool. Devin (mult mai) mizantrop pe la stadiul la care comesenii se cherchelesc. Uneori poate fi util tu să fii treaz şi restul între bine piliți şi mangă, dar dacă nu există utilitate practică, pas fără remuşcări.
De renunțat n-aş zice că am renunțat definitiv în mod categoric, dar în primul rând mai am nişte chestii de bifat, înainte de a opri pauza, iar în al doilea, mă simt mult mai ok, în momentul de față doar gândul la o mahmurealā, cu capul cât datoria României, gust de litieră în gură şi greață de parcă vezi sugeranişti îmi taie cheful.
Pfffff, grea situație!
Eu sunt consumator de bere în mari cantități, adică peste 5 litri dacă atmosfera e caldă la propriu și la figurat.
Pe de altă parte trece mult timp până ca eu să întâlnesc astfel de atmosferă, chiar luni de zile. Nevasta știe că nu beau singur și dacă ii ofer, mă refuză strategic.
Nu am mai trăit o greață posttraumatică de foarte mulți ani. De regulă mă dreg dimineața cu bere, niciodată nu beau apă😋
Dacă ei te consideră nasolul grupului înseamnă că tot ce a fost frumos se baza doar pe alcool și nu trebuie să îți pară rău dacă nu va mai întâlniți. Aș încerca, totuși, varianta de mijloc cu coitus interuptus.
Oho! Am avut perioade de exces. Am consumat diverse până la un punct în care n-am mai putut. Și foarte muți ani n-am mai suportat nici gândul să mă apropii de alcool. Acum beau cu plăcere un pic de vin sau Prossecco. Rar beau un păhărel cu vișinată, mied sau Riga Original Balsam blueberry.
Dar nu suport respirația mirosind a alcool și când sunt în prezența cuiva care bea prea mult, am un nivel scăzut de saturație.