Scandalul care a împărțit în două România, cel al merdenelelor la care s-a folosit margarină versus cel al croissantelor făcute cu unt, pornit în urma unei declarații ușor dubioase a ăluia cu untul care a râs de peisanii ce preferă emulsia de uleiuri vegetale, mi-a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de prost este poporul ăsta.
După ce fandositul cu untul s-a gândit că ar fi o idee bună, dubioasă ar fi mai corect, pentru vânzări să constituie un bullying online la adresa concurenței, pentru că, se știe, lumea simpatizează întotdeauna agresorul, poporașul s-a mobilizat înghesuindu-se timp de ore ca să cumpere, în semn de solidaritate și voluntar, bă, voluntar, un căcat de foietaj mustind de margarină!
Asta în țara în care useliștii zburdă liberi după ce au furat tot ce se putea fura. Sau unde justiția a dus la rang de artă injustiția. În patria în care doar bugetarii au dreptul la sporuri și sunt primii la drepturile cuvenite. Toate acoperite cu bani împrumutați din ce în ce mai scump.
În țara care nu a mers niciodată din voință proprie, aia națională, pe care o folosește tot prostanul drept cărămidă de bătut în pieptu-i de aramă, spre viitor. De fiecare dată a fost nevoie de un Hohenzollern-Sigmaringen, de o absolut fenomenală Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha și de Uniunea Europeană, aproape o sută de ani mai târziu, ca să facem și noi pașii care ne-au îndepărtat de trecutul în care ne place atât de mult să încremenim. Și, din nefericire, să-l uităm extrem de repede.
Coada de la mizeriile alea de foietaje, cu margarină sau fără, ilustrează imaginea la care poate să se raporteze România, una care surclasează cu lejeritate scenariul din Idiocracy. Nu închei fără să menționez că merdeneaua este, de fapt, accidentul gastronomic absolut nefericit al unui preparat aflat la un alt nivel: börek-ul.
Între timp, pentru că al vostru Edel a fost ferit, prin distanță, de a fi unul dintre proștii de la coada proștilor, vă recomand, din tot pectoralul, să lăsaț draq foietajul și să utilizați TRX-ul, thx, măh, Bogdane, cel din capitala Moldovei, nu fostul jurnalist, pentru că m-ai bătut la cap să-mi iau unul! TRX-ul a constituit o mare surpriză musculară pentru subsemnatul.
So, este vreunul dintre voi care ar fi mânat să execute o solidaritate de 2-3 ore la o coadă ca alea din vremurile bune, ca să susțineți prin cumpărare un căcat de foietaj, orice fel de foietaj?


Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Că-i börek, suberek, preparat filogrec cu kopita, bougatsa sau alt aluat cu foitaj, toate necesită grăsimi din plin. Pe care nu mai sunt dispus să le îngurgitez în combinație cu carbohidrații. Mai bine un papanaș drăgălaș. Cică, mai nou, margarina nu ar mai fi la fel de proastă ca cea de acum 50 de ani, dar tot margarina de porc e cea mai sănătoasă, dacă doar o saluți de pe partea cealaltă a trotuarului.
La borek turcii folosesc ulei de măsline. Sau cel puțin unde am mâncat eu.
Măsline din palmier, mai nou. Am văzut un reportaj într-o bucătărie din Izmir. Cel puțin cele industriale asta folosesc. Tot ce e gras e gustos, din păcate.
Nu prea mănânc la industriale.
Nici nu mă gândesc ce ar putea declanșa o dispută despre consumul de mici versus consumul de sushi. Revolte populare cu bătăi cu muștar și hrean? 😄🤣😂
Sarmale mici vs sarmale mari. Vițâ vs varză.
Sarmale contra Stroganoff! Sau tochitură contra Chateaubriand! Așa se declanșează un război civil în Romînika. Doamne apără-ne și păzește-ne! 🤣😂🤣👍🏻
Foitaje de nici o culoare, poate extrem de rar un croissant adevărat, dar nici după ãla nu mă dau în vânt. Prefer TRX-ul, dacă trebuie să aleg.
Un croissant adevărat cu capuccino adevărat, lângă, este ceva ce mie îmi face foarte mare plăcere.
România are deja probleme serioase cu alimentația, sedentarismul și bolile asociate. Dacă m-aș fi dus la coadă, aș fi militat măcar pentru una activă, în pas alergător, în cerc, până-ți vine rândul. :)) Cum ar veni, alegem răul mai mic: merdeneaua lui nenea Mihai = bombă nutrițională fără promovare pe social media vs. croasantul lui Edmond Niculușcă = bombă nutrițională cu o promovare percepută de mulți ca având un iz de elitism greu de digerat.
Legat de elitism, cu câteva zile înainte de acest scandal, s-au pus în dezbatere normele de aplicare pentru un articol din legea învățământului a lui Iohannis și Ligia Deca, acela cu examenele separate de Evaluarea Națională pentru admiterea la liceu. Acel articol a fost rezultatul unei lupte de vreo 20 de ani a Alianței Colegiilor Centenare, alea cărora li se zice „licee de elită”, cu unii directori și directoare care își doreau „propriile examene”, ca să selecteze mai bine copiii cu potențial de excelență/performanță. Acum, unii dintre acei directori au anunțat că nu vor mai organiza examenul. Nu știu dacă pentru că au renunțat la elitism sau pentru că forma în care a ieșit reglementarea nu le oferă autonomia pe care și-o doreau în organizarea examenelor. Și toate astea în sistemul public, finanțat din bani publici. Nu am vreo problemă cu excelența. Doar am o problemă când excelența devine justificarea pentru privilegii instituționale într-un sistem public.
La Mița Biciclista am fost la toate cele trei expoziții organizate în ultimii trei ani despre istoria recentă a României. Am cumpărat bilete, le-am cumpărat și copiilor, n-am avut critici, dimpotrivă. Mi s-au părut foarte bune. Am fost și o dată la restaurant, la braserie niciodată. Nici la Patiseria Amzei n-am fost vreodată. La următoarea expoziție de la Mița, dacă o mai fi, o să merg. Iar despre Nea Mihai am aflat abia acum. Să-mi fie rușine, am fost patru ani acolo, în zonă, la facultate.
Ce exerciții faci la TRX?
De exemplu, după încălzire, fac un set de back rows până la epuizare, apoi deschid unghiul, fac cât pot, termin la un unghi de 75-80 grade și fac până la epuizare. Respir 30 de secunde apoi fac o serie până la epuizare cu benzile elastice. Totul după un tempo 4 – 2 – 4. Este foarte versatil la tot ce înseamă partea de sus a corpului. La partea de jos trebuie să faci pistol squat sau semi pistol squat dacă atât se poate.
Nu am accese din astea de solidaritate. Mai scap în patiserii nesănătoase sau în pizza, şaorma şi alte anateme la adresa BMI, dar nu foarte des, iar după 3-4 mese sunt iaurt şi salate.
Oricum, nu sunt fan merdenele. Plăcinte, ştrudele, langoşi.
Adică nu ai sta două ore la coadă la ștrudele, în semn de susținere după un atac al concurenței care face poale în brâu?
Nu, că fac alergie la statul la cozi. Şi aş cumpăra din ambele părți dacă îmi plac produsele, dacă nu, nu, fustele în cap asociate,sau nu, cu hipstereli prețioase mă lasă rece ca mortu’.
Eu nu pot scapa de anxietatea ca se rupe TRX-ul ala si cad pe spate. Stiu ca e rezistent dar reptilianul din mine nu stie rezistenta materialelor.
Am facut cea mai grozava febra musculara cu asa ceva de si nu stiu decat un singur exercitiu – un fel de tractiuni oblice la care schimb unghiul ca sa cresc dificultatea. Foarte bune ca iti lucreaza tot felul de muschi pe care nu stiai ca ii ai la brate.
––
Intre croissant si merdenea eu aleg merdeneaua. Am un instinct infailibil in a alege ce e mai pagubos pentru corpul meu astral.
Desi mananc croissant nu-mi pot reprima ideea obsesiva ca e prea multa munca pentru ce ofera. Chiar daca e munca altora, ca eu nu as face asa ceva, tot mi se pare un efort prea mare pentru coca aia vag dulce.
Nu ma intereseaza meciul Edmond vs nea Mihai.
Nu știu de ce se înghesuie lumea la merdenele, mie unul nu îmi place acest preparat. Nici despre croisante – nu pot sa spun că sunt mort dupa ele. În fine fiecare are gustul lui și gusturile nu se discută, ce pot să spun este că mă cam lasă rece subiectul.
Ceea ce mă frapează însă este numărul mare de oameni care s-au băgat în disputa asta care nu are nici o noimă… cine știe poate mai vor să voteze ceva și se vrea distragerea atenție publice pe un subiect fără importanță.
“al unui preparat aflat la un alt nivel: börek-ul.” Da, la un alt nivel, dar tot jos de tot.
Este tata și mama la merdenea, nu fi nerespectuos cu înaintașii.
Ceea ce pot spune este că trei produse testate de la patiseria renumită m-au lăsat total rece. Să te duci acolo și să consideri că aia este patiserie, apoi asta da tâmpenie. Dar na, ținta a fost bună, e plin de oameni care au făcut din acel loc un hype inutil. Dacă dorea să se bată cu o merdenea atunci trebuia să vină la… ah, nu, nu scriu public, nu vreau toți proștii acolo de unde mănânc eu merdenea bună 🙂