Nu fac vreun secret din faptul că nu sunt o persoană prea apropiată de viața religioasă.
În copilărie s-a încercat o apropiere de biserica ortodoxă, dar mie îmi plăcea doar partea cu anafura. În rest, slujbele mi se păreau lungi și greu de urmărit. Nu înțelegeam ce spuneau preoții, deseori și din cauza dicției lor, iar ritualurile și regulile despre când să te închini sau să îngenunchezi mă enervau.
Am experiențe din biserici, câteva le-am povestit și aici. Privind în urmă, mi-e clar că ele au contribuit doar la înlăturarea oricărei dorințe de a fi parte dintr-o comunitate religioasă.
Asta nu înseamnă că evit bisericile sau catedralele.
Dimpotrivă, îmi place să le vizitez și să particip la botezuri sau nunți, ca evenimente sociale și, de ce nu, culturale. Chiar săptămâna trecută, ajunsă în Iași, am făcut o plimbare superbă de seară din Copou până la Palatul Culturii. Doamne, cel mai puternic miros de tei are orașul aceasta!
Pe traseu, m-am oprit și prin grădina Catedralei Mitropolitane. Nu am intrat, era deja târziu. Câțiva pași mai încolo am admirat, pe dinafară, și Trei Ierarhi.
Tot recent, am participat la un eveniment de binecuvântare și dedicare pentru un bebeluș, într-o biserică evanghelică. Nu mai participasem până atunci la așa ceva, inițial am crezut că toți oamenii erau invitați ai familiei, ca mine. Dar nu, urma să fie o slujbă obișnuită pentru întreaga comunitate iar la final, câteva minute, binecuvântarea. Ca fapt divers, pe mine m-a uimit media mică de vârstă a participanților, undeva la 40-45 de ani.
Ca structură, a fost așa: vreo 20-30 de minute de socializare la cafea, apoi vreo 30 de minute de muzică (un fel de rock cu versuri religioase), apoi pastorul a explicat, tot vreo jumătate de oră, un pasaj din Biblie (pe care l-a citit, mai întâi). A făcut apel și la donații, atât prin QR code, cât și fizic, deoarece biserica se autofinanțează. Binecuvântarea a făcut-o un alt pastor, a fost chiar emoționant.
Ce să mai, per total, a fost o experiență plăcută.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut deloc, dar deloc, a fost argumentul pentru ceea ce pastorul a numit un „trai sfânt”, în timpul predicii.
Ideea, așa cum am înțeles-o eu, era că oamenii sunt chemați să trăiască în sfințenie pentru că, la un moment dat, Hristos va reveni și va exista o judecată între cei care au urmat această cale și cei care nu au făcut-o.
Dacă zicea că un „trai sfânt” este de dorit pentru că face lumea în care trăim astăzi un loc mai bun, zău că nu comentam. Prin „sfânt” simțindu-mă foarte liberă să înțeleg decent, responsabil, etic.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Tot spălare pe creier e și la ăilalți cu spiritul sfânt în loc de duh. Eu evit by default aglomerări de oi credincioase, pentru că behăie numai în spirit de turmă și nu fac mai nimic din ce ar trebui să însemne un bun creștin, conform perceptelor religioase.
Deci ultima aglomerare cu adevărat aglomerare a fost în noaptea de înviere, la biserica cimitirului din Vaslui. Era atât de aglomerat încât un grup de 6 adulți plus câțiva copii, care onorau pe cineva decedat, făceau asta stând în picioare pe…mormintele de lângă. Brrr. Și eu dau skip la cel mai multe aglomerări din astea, dar nu la toate, datorită unor oameni la care țin și care nu-s atât de critici ca mine.
Majoritatea fac ce aud la slujbe și interpretează cum știu „cu moartea pre moarte călcând, și celor din morminte…mUE”, ca Băsescu.
Am participat odată la o slujbă de Înviere grecească, de la distanță, cu o ulcică de vin rece pe masă. M-am distrat de minune, dar prefer skatepark în biserică, în loc de enoriași.
În Grecia mă distrez și eu cu chestiile religioase. La o nuntă, țin minte o nuntă la care preotul a întârziat, biserica era încuiată și nuntașii oleacă iritați. Și vine omul ca o floricică, câteva voci l-au mustrat și el senin că biserica e casa lui și că ce, noi nu încuiem ușa casei când nu suntem acasă? O doamnă din mulțime: părinte, greșiți, biserica e casa lui Dumnezeu! hihi. Acum vreo 3 ani am participat pentru prima dată la Denia Prohodului, se scoate pe străzi catafalcul, se plimbă, oamenii îl urmează. Ei, în zona unde stau socrii meu se scot trei catafalcuri din trei cartiere diferite care se întâlnesc după o plimbare lungă într-un singur loc și preoții cuvântează. Măi, vreo 20 de minute unul dintre preoți efectiv a certat lumea că nu mai face copii! Foarte interesant, ce să mai, m-am dus și în următorii ani, să aflu ce rele mai face lumea. :)) Și la învieri mă duc, la biserica din cartier unde m-am măritat și am botezat primul copil. Ritualul e simplu, plimbărică în familie, socializare cu cei din cartier în afara bisericii, luat lumina, venit acasă, mâncat maghiriță. Yummy.
În familie nu am avut persoane religioase. Totuși bunica ne-a învățat orânduiala bisericească și ne-a dus la slujbele importante.
După ce n-a mai fost bunica, singura slujbă la care am mai mers la biserică a fost cea din noaptea de înviere. Totuși am participat la evenimente care presupun slujbe religioase. Pentru fiecare obicei am cerut detalii despre semnificație și am considerat mereu că este un fel de spectacol social menit să exprime respect față de cei celebrați.
Da, vizitez toate bisericile prin locurile pe unde călătoresc. Pentru că sunt un martor al istoriei, o demonstrație de meșteșug și artă. Și pentru că amintesc de toate nenorocirile comise în numele religiei. Și cred cu tărie că trebuie să nu uităm istoria ca să n-o repetăm.
Am vizitat de curând Church of Our Lady din Antwerp. Mai întâi pe cont propriu, că voiam să văd în special picturile lui Rubens. După ce am văzut și ce altele sunt pe-acolo acolo, m-am reîntors pentru vizitare cu ghid. A fost ceva superb, explicații istorice, culturale, semnificații, loved it.
Eu am crescut „la școala aspră a partidului” nu am avut de unde să depind valențe religioase. Pe tata nu mi-l aduc aminte făcându-și semnul crucii. Drept e că a murit de tânăr, imediat după revoluție și nu a avut timp să reia eventuale gesturi din copilăria lui.
Prin biserici merg ca turist, la slujbe religioase sper să nu mai fiu obligat să particip foarte curând.
Prin anii 90 am cochetat cu fotografia de eveniment pentru prieteni/colegi. Ajunsesem să învăț textul slujbei pentru că trebuia să fiu pe fază la momente importante.
Copiii mei nu au nicio treabă cu biserica, nici religios, nici arhitectonic, dar mai au timp a descopere diverse aspecte.
Pe fie-mea, printr-a VIII-a, a apucat-o că vrea să meargă la biserică. Hmmm, să te pui bine cu Doamne Doamne pentru examene? A, nuuuu, bla bla. S-a dus de vreo două ori, mi-a povestit amuzată la întoarcere ce mașină avea preotul, cum era așteptat de niște enoriașe foarte entuziaste, care au și luat-o în primire cu sfaturi. Nu a continuat, dar cică în curtea bisericii era un loc drăguț, verdeață, liniște, tril de păsărele, pace.
Mai vizitez biserici ca muzee. Evit din principiu nunţile sau înmormântările (cu derivatele gen botezuri sau pomeniri), şi nu mai particip la slujbe nici măcar din an în Paște. Prin slujbe înţelegând ceva de la ortodocşi, catolici, protestanţi sau altele cu tradiţie, nu maimuţărelile sectante din adunăturile pompos autodenumite neoprotestante. Altfel, îmi place uneori să ascult muzică bisericească, iar dacă ar fi să aleg, probabil la catolici slujba m-a atras cel mai tare.
Am uitat să zic de vecinul meu care cântă la orgă. Mai merg noaptea cu el când se pregătește pentru vreun eveniment și îl rog să cânte Bach, dar nu prea pot să insist că el are altceva de pregatit😬
Peredhil, la catolici n-am asistat la vreo slujbă, dar am intrat într-o biserică în Viena acum mulți ani, îl aveam pe tata la un spital, era și cu vreo zi înainte de Paștele ortodox, am simțit să intru în prima biserică ce mi-a ieșit în cale. Nu era nimeni, doar o încăpere mare, decorată religios nețipător și… o liniște ca un balsam. Dă-mi un indiciu/link de muzică bisericească pe care o asculți.
Muzică gregoriană sau bizantină, dacă ne referim la religia creştină, că şi islamul are unele chestii care sună ok, muzical. Două exemple supercunoscute de piese ar fi Anima Christi sau Agni Parthene, în interpretări diferite.
Or fi ele supercunoscute printre cunoscători, eu nu le știam și mă bucur că le-am aflat!
Anduța, am citit acum ce ai scris pe pediverse legat de colivă și, printre postarile mele de acum câteva luni, am scris și eu o pățanie despre ea, pentru că și mie îmi place tare mult coliva, încă din copilărie, când primeam câte o lingură de colivă de la vreo pomană, la poarta bisericii, pe o bucată de celofan. https://kronwurstblog.ro/cum-sa-te-faci-de-cacao-ca-nuca-n-coliva/
Hahaha, cadou colivă n-am primit, dar mama ne trimite frecvent, la modul cel mai serios, când face pomeni. Nu vrei să știi cum ne bucurăm și cât de repede o terminăm! Am vorbit cu soțul despre cine am vrea să se ducă primul către cele veșnice, când o fi, peste mulți, mulți ani desigur și-i ziceam că aș vrea să mă duc eu prima, că n-aș suporta durerea, de-astea. „Tu chiar nu vrei să-nveți să-mi faci colivă, este?” :))