Am văzut un guest post la Zoso despre cât de mișto este cu trenul prin România, și după un acces de greață și unul de hipertensiune pricinuită de colaborarea cu CFR-ul pentru întoarcerea la adresa de domiciliu, după un concediu absolut minunat executat în această vară la frații italieni, m-am gândit să detaliez puțin recenta mea interacțiune cu materialul feroviar autohton.
Primo: trenul ăla care face legătura cu aeroportul ar trebui să aibă parte de o cosmetizare și de un upgrade serios. Sugerez, pentru un succes total, unul sau două Molotovuri. Optsprezece kilometri executați în 20 de minute, realizare atinsă doar în cazul în care ursitoarele nu și-au golit intestinele groase în cristelnița în care s-a manufacturat botezul propriu, în rest, de la douăzeci și cinci de minute în sus! Limita este cerul albastru al patriei.
Deci s-a întors al vostru Edel din ținutul unde ceilalți doi strămoși ai noștri au supt, acu’ ceva milenii, cu nesaț țâțe de lupoaică, open-minded băieții, și s-a gândit că ar fi o idee inspirată, not, să parcurgă lungul drum de 128 de kilometri de la Gara de Nord din București la Gara din Buzău cu unul dintre cele două InterCity din țărișoară cu pretenții occidentale.
O garnitură modernă sau, mai bine zis, suficient de modernă: cu vagon-restaurant, aer condiționat, porturi USB, personal afabil care te îmbia prin vagoane cu o cafea, o înghețată, un suc, pentru cei care găseau epuizant drumul până la vagonul cu barul. Când am urcat, văzând un vagon din altă lume, chiar am simțit o secundă de mândrie în pieptu-mi de aramă.
În final, ce am primit de 80 de lei, cât a costat biletul? Un drum de patru ore jumătate! Yep, ați citit bine: 270 de minute pentru un ștuț de 128 km! Prima oprire în câmp a fost cauzată de un tren a cărui locomotivă a sucombat ca reformele în România. A doua s-a realizat prin oprirea din cauze tehnice a locomotivei noastre. Locomotivă din aia bună, suveranistă, făcută de mânuțe măiastre la Craiova. Că deh, este o idee foarte bună să asociezi o garnitură de tren ca afară cu o locomotivă românească veche, extrem de fiabilă, dar, probabil, ghinionistă!
Drumul Italia – România cu avionul: o oră și treizeci de minute. Drumul Otopeni – Gara de Nord – Gara Buzău se poate caracteriza ca unul temporal flexibil: a durat între cinci și șase ore, că cine dracu’ a mai ținut cont! Experiența asta ne-a pus capac. Mai am doi, maximum trei ani, că deh, proiecte în derulare, care necesită prezență, și apoi spun acestei minunate patrii: pa și pusi!
LE: Acum 15 ani am făcut 100 km, pe plat, cu o bicicletă decentă, pentru vremea aia, fără vânt din față prea mult, în 3 ore și 30 de minute.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ideea deplasării extraromânești prinde rădăcini tot mai zdravene, dar încă nu am ales orășelul din Spania, mai au timp vreo 10 ani să ne construiască viitoarea casă. (Momentan visuri la cheie, taică). Poate vă face Marcel aeroport, dacă nu zboară covrigii din cozile câinilor care îl susțin.
Eu o să ămi închiriez, că nu sufăr. Deocamdată sunt lipit sufletește de Italia. Aia adevărată de la centru în sud.
Să vezi ce frumos e drumul București -Suceava și retur, în miezul zilei, fără aer condiționat. 72,50 de persoană, la juma’ de preț, că-s pensionară.
În condițiile astea de vis faci un dus-întors, direct.