Ca mamă din generația Xenială, cu doi copii GenZ, am asistat la două filme de groază numite „Evaluarea Națională” și „BAC”-ul.
Prin clasa a V-a, în școală a început o vrie colectivă. O psihoză generalizată despre Evaluarea Națională. Profesorii, panicați (?), au început să le inoculeze copiilor ideea că „liceul la care intri îți determină în mod hotărâtor tot viitorul”.
Rezultatul? Bieții copii au ajuns să creadă că doar Matematica și Româna contează pe pământ și că restul materiilor sunt un fel de balast. La ședințele cu părinții, stupoare, unii adulți validau isteria asta.
Am devenit „Gică Contra” în propria casă
Pentru mine, unul dintre testele de parenting a fost să contest constant această narațiune. Le-am spus mereu copiilor mei că toate materiile sunt importante, indiferent dacă au noroc de profesori care-i ajută să înțeleagă asta sau nu. În gimnaziu n-am ajuns la niciun consens, presiunile externe erau prea mari.
Ambii copii au cerut să facă meditații suplimentare pentru EN și noi, părinții, le-am asigurat finanțele necesare. Băiatul a făcut la ambele, vreo două luni, între simulare și examenul real. Fata a făcut meditații 2 ani, doar la matematică.
Au trecut amândoi EN-ul, cu note bune și foarte bune și opțiuni suficiente de licee „bune”. Dar cel mai important KPI pentru mine a fost nivelul lor de epuizare fizică și psihică.
Runda a doua: BAC-ul și „Examenul Maturității”
La băiat a urmat BAC-ul. Deja el cam știa cum pun problema: nu dai dismiss complet la celelalte materii, nu chiulești de la școală, ne zici unde ai nevoie de ajutor cu meditații și te susținem financiar. I-am dat mână liberă să-și aleagă singur profesorii plătiți, cu condiția să nu fie dintre cei care predau la clasa lui și, ideal, nici din liceu. A învățat conștiincios, organizat, ba chiar și în tandem cu iubita lui, ceea ce a făcut procesul mult mai plăcut. Au luat ambii medii excelente și, foarte important, fără cearcăne până la bărbie.
De la Uman la Construcții
Următoarele examene au venit la facultate. Fiul meu a terminat un profil uman și a ales… construcțiile, unde gândirea matematică e destul de importantă. A făcut meditații la matematică în ultimii doi ani de liceu, la cererea lui, deși nu dădea BAC-ul la această materie.
În prima sesiune, a intrat în vria studențească: „Moamă, abia acum urmează cele mai importante examene, vreau și aici bursă!”. Învățat pe brânci, inclusiv cu nopți nedormite, inlcusiv cu „noapte albă” în noaptea de dinaintea examenului, de stres. Sau „Acum urmează cel mai greu examen: geometria!”. La geometrie fiind „varză” (conform propriei evaluări). Dar, cu ajutorul unui profesor tânăr și pasionat de la Politehnică (care ne este și instructor de dans), s-a „dezvărzit” până la o notă de 10.
N-a luat bursă până la urmă, au fost foarte puține, l-ar fi ajutat să nu se fi tăiat bursele studențești. Am încercat să-l alin, spunându-i că bursa lui s-a dus la salvarea finanțelor țării noastre. N-a funcționat, ba chiar l-a demotivat să se mai bată (pe sine) pentru note maxime, lucru pe care l-am susținut 100%. L-am încurajat doar să vadă, totuși, unde se situează în clasamentul mediilor: la top 20, bottom 20, sau middle 60 și să decidă unde ar vrea să se situeze și pe viitor. Încă nu s-au afișat rezultatele, momentan e destul de satisfăcut cu o medie de 8,56 și lipsa restanțelor.
Iar eu sunt încântată că nu e deloc epuizat, ba chiar plin de energie. Zilele trecute l-am auzit întrebând-o la telefon pe profesoara cu care face o lucrare de cercetare (pe un grant Regele Carol I) când să vină la facultate, pe timpul vacanței.
Cel mai important examen…
Comentam recent la un articol de-al lui Arhi că cel mai important lucru pe care l-am învățat în școală este că învățarea nu trebuie să se termine niciodată. Astăzi îmi completez acel gând: examenele ulterioare învățării sunt importante, uneori chiar foarte importante. Dar există oare vreun examen care să merite prețul unui burnout, chiar și la 14 ani?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Eu aștept chiar acum să vină bacalaureandul de la ultima probă la alegere, informatica. La matematică s-a impus aducerea lui la un nivel de dezvărzit cu 1 profesor, din a X-a și acum cu 2 profesori, în a XII-a, de la nota 6 inițială la 7,90 la simulare și la peste 9,50 (conform estimărilor de ieri), iar la română am reînvățat și eu capitole din opere inutile, precum Glasul pământului lui Ion al Glanetașului.
La informatică mă aștept să se vadă cu brio finanțele investite în fundul lui înmuiat în ceaiul bizilnic băut cu conștiinciozitate. Stresat? N-a fost, doar a luat mai în serios ideea, mai ales în ultimele 3 luni. Burnout a avut doar pe limbă, dacă a mâncat cu prea multă poftă un gulaș prea iute și fierbinte.
Cealaltă bucată de bărbat în devenire a fost mult mai chitită pe planul lui în viață încă din gimnaziu și, în ciuda burselor tentante, nu s-a strofocat pentru 10. A învățat cu pricepere, de unul singur, la materiile principale, dar și cu plăcere și pasiune, cum îi șade bine unui viitor doctor, iar momentan se relaxează în vacanta meritată, urmând să înceapă acușica o universitate de vară timp de o săptămână, la Tg-Mureș, unde și-au acățat gaborii pălăriile cu boruri largi.
Ăla nu era „blestemul pământului, blestemul iubirii”?
Blestemele sunt varianta ecranizată.
Aaaa, tizul meu, Șerban Ionescu.
Au trecut aproape 40 de ani de la bacalaureatul meu. Și acum urăsc compunerile sau comentariile literare.
Eu sunt tandru precum ăla : „io-te, fă, luna!”
Tandru as in OldJohn, YoungCar (constelație), ȘlongPar (nu păr)