Una dintre marile probleme ale vieții mele o reprezintă degradarea vederii. De unde posedam o privire de uliu, după ce am împlinit 40 de ani, m-am trezit că încep să văd tot mai în ceață. Așa că hai la oftalmolog, să vedem ce-i de făcut.
Diagnosticul a fost presbiopie, plus ceva astigmatism. Spre marea mea dezamăgire, am aflat că singura soluție erau ochelarii, lentilele de contact fiind, pare-se, rezervate doar norocoșilor cu miopie. Pfff!
Prima pereche de ochelari a fost una cu lentile progresive, care corectau problema văzului de aproape prin partea de jos. Foarte ok la citit (unde aveam nevoie de partea de jos) sau la condus (unde nu aveam nevoie de corecție), de exemplu, dar nu prea ok pentru lucrul la calculator, când trebuia să dau un pic capul pe spate ca să pot vedea clar ecranul. Iar în ședințele pe Zoom căpătasem ticul de a-mi ridica frecvent ochelarii pe nas, într-un mod care l-a făcut pe șeful meu să-mi zică, la un moment dat, că trebuie să-i schimb, fiindcă îi dau un vibe de profă a dracu’. :))
Așa că mi-am făcut niște ochelari doar pentru calculator, cu lentilă de presbiopie pe toată suprafața. Altceva!
Dar viața cu ochelari tot nu-mi plăcea deloc. Grija perpetuă de a-i avea la mine constant și corvoada de a-i tot scoate și pune la loc mă disperau.
Până când, la 6 ani distanță de la momentul diagnosticului inițial, la o masă cu niște foști colegi de-ai soțului (un cuplu un pic mai în vârstă decât mine) observ că oamenii citesc meniul cu ochii goi, cum ar veni. Fără „ajutoare”. Normal că mi-am exprimat imediat surprinderea că au o vedere atât de bună, ca să aflu, șoc și groază, că purtau… lentile de contact. Pfoai, adică se poate și la presbiopie acum?
A doua zi m-am programat la consult, care includea și o sesiune de dăscălire în procedeul montării și demontării lentilelor de pe ochi. M-a asigurat domnișoara tehnician de acolo că stăm până reușesc, citez: „și două ore dacă e nevoie”. Am reușit în vreo 20 de minute. Mi-a dat un set de 3 lentile zilnice de probă, urmând să ne reauzim la telefon să vedem cum mă descurc.
M-am descurcat bunișor! Mi-am ignorat suveran soțul, care a râs de mine când l-am anunțat mândră că, la ultimul set de probă, am reușit să le scot în timp record: doar 5 minute pentru amândouă! (El și le scoate în câte o secundă pe fiecare, deh, miop de-o viață).
Mi-am luat deja șase seturi de lentile lunare și mi-am propus un plan: păstrez ochelarii pentru lucrul la calculator și citit, iar lentilele le folosesc pentru restul activităților, mai ales cele în afara casei. Cu pusul și scosul încă n-am ajuns la performanța de o secundă, dar exersez sârguincios.
Menționez că nu văd cu lentile la fel de bine ca și cu ochelarii, fiindcă nu se poate include nu știu ce cilindru, dar sunt optimistă că știința va evolua, ideal în următoarele 5 luni.
Și-acum, vă întreb pe voi: cum vă descurcați cu vederea? Sunteți ulii fără grija vederii de mâine, full-time ochelariști/ lentilari sau hibrizi?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Uliu cu grija vederii de mâine aici. E și normal, după un sfert de veac în fața unor monitoare mai mult sau mai puțin performante. Încă văd bine, pot să bag ața în ac fără probleme, dar simt că se degradează slightly de la an la an și mi-e cam groază de aragazul cu patru ochi, pentru că prefer pătrățelele pe abdomen, nu pe față. Până atunci, morcovul rămâne de bază în prevenția oculară. 🙂
Credeam că în România morcovul e de bază în prevenția hemoroizilor.
Doar ăla baby…
După 25 de ani de purtat ochelari de miopie -1, a venit primu’ val de covid. Asta m-a facut sa-mi pierd total mirosul, partial gustul, dar sa-mi recapt vederea. Habar n-am unde-s ochelarii acum, sincer. Oricum am pierdut din afacere, fiind mai gourmand/gourmet de felul meu.