Dragi cetățeni, pentru această zi de luni vă dezvălui o problemă care îmi demolează pur și simplu zenul. Nu știu cum funcționați voi și care vă sunt obiceiurile legate de procesul defecării, proces care, sper pentru confortul vostru, se înfăptuiește zilnic, dar eu, în situația amintită, sunt pe modul Flash (ăla din DC Comics).
Intru vijelios, prestez ca și cum în baie ar fi o bombă cu fitil de criză, adică scurt, spăl chestiile implicate în proces și realizez un exit în trombă.
În schimb, cei doi prinți ai familiei au ales o cu totul altă abordare. Ei nu intră în baie ca tot cetățeanul, să se, scuzați cuvântul, cace. Nuuu, oamenii se comportă ca și cum ar avea ca narativ principal colonizarea acelui spațiu.
Pe zi ce trece, sunt tot mai convins că ai mei copii sunt membrii unei secte ezoterice care are ca scop suprem atingerea Nirvanei chiar de pe capacul vasului de WC.
Băibăieți și măifete, ăștia intră în baie ca muncitorii în fabrică: se pontează pe lucrare și trebuie să realizeze nu știu câte ore de manoperă în ziua respectivă. Nu știu dacă să le dau spor de condiții vătămătoare, pentru că prea ies de acolo după două ore (dap, ați citit bine intervalul temporal) pășind ca și cum ar fi pe picioroange, sau să concep un set de reguli de SSM. Eventual, unul de prim ajutor care să cuprindă tehnici de masare a mușchilor înțepeniți de izometria poziției schiorului.
Ceva totuși nu pușcă. Toți intrăm cu telefoanele în camera aia, dar eu și soția apucăm să citim maximum cinci paragrafe, apoi urmează în mod firesc: job done and exit. În schimb, ceilalți doi membri ai tribului cred că sunt implicați în vreo activitate de cercetare avansată, că altfel nu-mi explic timpul petrecut între pereții ăia.
Chiar mă gândesc serios să schimb plăcuța cu Toaletă și să lipesc una cu Sală de studiu sau Bibliotecă. Sunt convins că, din momentul ăla, se va intra și se va ieși în trombă din budă.
La voi cum este cu deversarea?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Idem și aici. Mai ales prințul mic. Sub jumătate de oră nu stă. Si jumătate de oră e atunci când se urlă la el de 10 minute că are cineva nevoie de baie.
Trebuie să facem un partid ceva.
Ai încercat să oprești wifi-ul? S-ar putea să ai surprize!
Am încercat cu stins lumina, închis wifi, urlat ca lupii pe lângă ușa aia, bătut cu aproape amândoi pumnii în ea, suspinat. Nimic. Cred că și-au instalat jocuri offline ca să treacă peste asemenea provocări.
tot io să te-nvăț! iei o vacanță cu soția și-i lași singuri acasă, da’ înainte înlocuiește vasul cu unul turcesc…
🤭
Vai de capul meu… îmi și imaginez bieții copii! Tataaaaaa, ce mama lui proces verbal este asta?
Vas turcesc fiule, la ideea prietenului Costică!
@Baghera, cel mică se ține 100 de kilometri ca să facă în closetul de acasă, despre ce vorbim.
@Costică, da man, sigur, imediat mă apuc să demolez baia.
Anunță-i ca după 10 minute ușa se blochează și nu vor mai ieși, apoi treci la fapte😬
@OldJohn, să leg clanța cu sfoară zici tu.
Pune o broască cu cheie 😏 La noi se încuie pe dinăuntru, dar se poate debloca pe dinafară pentru făcut scandal😂
Soluția e simplă. La n locatari, n sau, hai, n-1 bude…
Nu fiți arhitect, vă rog eu, domnu @Peredhil.
Cum se descurcă unul cu celălalt? Își fac programare?
Și eu cred că e nevoie de mai multe băi.