Acum două zile, pe seară, după ce dilema dacă să citesc ceva din seria The Witcher sau să muncesc la două niveluri pentru arcașa mea din Path of Exile 2 am rezolvat-o rapid și superficial prin deschiderea oarecum precipitată a laptopului, mi-am auzit soția spunând că vrea neapărat să urmărească un show pe Antena 1, că „este râs”. Cum eu la mâncare și la râs nu spun niciodată nu, mi-am zis că ar fi o idee bună să îmbin sesiunea de gaming cu show-ul Power Couple, căci despre el este vorba.
Sunt atât de „la zi” cu ce se mai rulează prin televiziunile românești generaliste, încât am întrebat candid dacă ceea ce văd este sezonul 1. În caz că nu știați și ați vrea să fiți informați, show-ul făcut de Antene a ajuns deja la ediția a treia. Nu-mi pierd timpul cu formatul sau participanții; trec abrupt la proba din seara în care m-am hotărât să redevin telespectator tradițional.
Proba presupunea ca bărbații din fiecare cuplu să fie beneficiarii unor stimuli care să simuleze durerile nașterii. Uitându-mă la frații de testosteron care urlau ca un privighetor strâns brutal de coaie și se contorsionau ca șerpii boa când devin captivii unor plase de pescuit, mă întrebam în capul meu (deci în tăcere) dacă eu aș fi rezistat demn și tăcut, ca samuraii ăia din filme când își fac seppuku.
Ca unul care a primit basculante de pumni și a reușit să adune fracturi în organism cât pentru jumătate de scară de bloc, înclin să cred că aș fi urlat mai dihai ca Mel Gibson în Braveheart când îl goleau băieții nașpa de intestinele personale. Iar cetățenii din show care au avut plăcerea să treacă prin dureri cât mai apropiate de o naștere reală, cu toate că sunt convins că, în realitate, femeile trec prin chinuri pe care simularea aia nu le poate reproduce, nu erau unii, cel puțin câțiva, pentru care o sesiune sănătoasă de suferință să fie vreo premieră.
De aceea spun că eu aș fi produs niște răgete animalice care l-ar fi făcut pe oricare dintre Tarzani să fie etichetat drept mut. Deci, vitejii mei, credeți că ați fi urlat mai ceva ca sirenele apărării civile sau ați trece prin experiment tăcuți și demni, ca eroii din balade?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Durerile nașterii la o femeie-s „comparabile” cu durerile unui bărbat cu colică renală ce are un calcul renal pe ureter sau un șut bine plasat-n testicule.
Pragul durerii la femeie este mult mai ridicat comparativ cu al unui bărbat tocmai datorită procesului nașterii.
Căci vine întrebarea: de ce femeia alege să treacă-n repetate rânduri prin aceste dureri, pe când un bărbat nu și-ar dori niciodată să treacă de mai multe ori printr-o colică renală sau un șut-n testicule?
Nu înțeleg de ce încearcă unii să compare diferite tipuri de dureri și diferite tipuri de experiențe între femei și bărbați.
Eu văd farmecul lumii tocmai în diferențele dintre noi și cred că ne-ar fi mult mai bine dacă toți am încerca să îmbinăm aptitudinile fiecăruia pentru rezultate care să ne ajute pe toți.
Oricum, voi suferiți și la o durere de cap mai rău decât la o naștere. Dar le avem și noi pe ale noastre.
Tortura inchiziției este alint pe lângă durerile noastre de cap.
Doar ce am trecut printr-o răceală, nu se compară cu aceste mici dureri prezentate de tine.
Confirm. Răceală la bărbați este similară cu trasul pe roată.
Cum ai luat bre pumni in cap? Ai fost boxer sau luptator? Esti cunoscut?
Ceva de genul. Mai mult local. Spunem și povestea aia cândva.
Pai sa ne spui cum a fost.
On topic, nu stiu cat urlam. Mie mai greu mi s-a parut la proba aia cu prastia. Acolo sigur faceam ceva rau.
.
ps. Aveam un prieten in copilarie pe care il trimiteau parintii numai la sporturi din astea blande: canotaj, box. La canotaj se plangea de efort, de frig, umezeala si bataturi. La box facea foamea crunta sa intre in categorie si se vaita de lovituri in cap. Altfel era un baiat bland, cuminte, ii placea muzica si electronica. Odata a venit un smecher din cartier si i-a zis sa-i dea si lui un pumn in piept sa vada cat de tare loveste, ca el e rezistent. :)). I-a dat asta una de pe loc, la rugamintile fraierului, de a zburat ala 3 metri in spate ca la desene animate. A aflat tot cartierul si n-am avut probleme cu golanii niciunul din blocul nostru.
Șoul ăsta pare o amestecătură de Măruță cu Dan Negru 🤔
Pornesc de la premiza că tot ce-i la TV vag similar cu ce-ai povestit e circ ieftin și pirandalizare profesionistă. Și nu numai la noi, sau la frații indi… latini. Inclusiv la anglo-saxoni. Cam ca showurile de supraviețuire în care bagă unii în ei lăcuste (vii, dacă se poate), miere sălbatică și evlavie, până se opresc camerele, după care parcă ar intra și un sandviș, dacă nu două.
La ce m-am uitat? În stânga liber, în dreapta liber, în sus senin. Stai să verific să nu mi se salveze în istoric la YT că și mor :))
Ar merge un subiect de genul care este cea mai mare frică a dumneavoastră și a celor care comenetează pe aici? Încep eu – cea mai mare frică a mea este de cuțit, ori că este vreo operație, ori că mă atacă unul cu un cuțit îmi este la fel de frică. Sincer dacă m-ar ataca cineva cu o bâtă sau cu un pistol nu cred că mi-ar fi la fel de frică cum mi-ar fi de cuțit.
Să revenim pe subiect, dacă zici că ăia dadeau drumul la spiritul animalic din ei atunci când erau pe simulare, probabil că nici eu nu aș fi mai breaz. Aș urla și probabil aș face ca toate alea. Nu îi înțeleg pe ăia de acceptă să mai și participe la naștere, ca să ce să te marcheze pe viață, să te adune cu fărașul de pe jos. Nu aș face asta în viața mea!
Chiar nu văd ce te-ar marca pe viață. E naștere, nu autopsie, nu vreun accident mai spectaculos sau mai știu ce ar putea fi considerat că te-ar putea marca. Dacă ești acolo, probabil ești la dorința partenerei, pentru suport moral. Și s-ar presupune că ții la ea, măcar un pic, altfel ai probleme mai mari, gen eroare majoră de alegere a zonei de deversare a lapților.
Peredhil, nu am asistat până acum la o naștere, dar din auzite nu cred că e un o experiență prea plăcută.
Indiferent cât aș iubi sau aș ține la persoana respectivă nu aș putea să stau acolo cu doctorul sau doctorița. Mi se pare ciudat. Fiecare are piticii lui pe creier!
Habar nu am cum aș reacționa la astfel de dureri până nu sunt în fața faptului împlinit. Și nu o să fiu, pentru că nu voi tranziționa niciodată spre alt sex decât am acum. Îmi place prea mult ăsta pe care îl am acum. Dar îmi place și celălalt. La persoanele care s-au născut cu el. 🙂
La acea emisiune (și la altele de genul) nu mă uit deloc. Prefer un Peter Sloterdijk în loc. Sau mitologiile lui Joseph Campbell.