„Ne-am gândit că te vei opri cu maşina în staţie, ăsta este protocolul, şi noi nu mai avem cu ce ajunge acasă. N-a zis nimeni, nimic. Nici cel puţin n-au pus mâna să-l mişte sau să vadă ce se întâmplă cu el când a dat capul pe spate” dacă evenimentele s-au desfășurat așa cum declară șoferul suntem nu de plâns, suntem de scuipat în gură. (info), (info)
Câți dintre ăia care au fost în autobuz au umplut, de sărbători, whatsapp-ul cu mesaje despre „să fim mai buni” sau își fac cruce pe lângă fiecare biserică pe lângă care trec? Sau își pișă ochii când se uită la reels-uri de corazon albastru? Ori dau pe dinafară de empatie când comentează pe net sau de pe canapea?
Realitatea, dincolo de cuvinte, este că un om a murit singur, ignorat de concetățenii care l-au înconjurat; iar scuzele, dacă se pot găsi, nu cred că îi ridică vreun milimetru de pe fundul ăla de groapă pe care se târăsc genul ăsta de vermine.
Știți unde era, de fapt, moartea? În organismele alea bipede care au ales să își vadă de drum netulburate. Cum poți cere empatie de la niște oameni morți pe dinăuntru?
Românii: 1 – Empatia: 0.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Aideplm.
Așa i-a fost scris.
Așa a vrut Dumnezeu. Nu are sens să te bagi peste dorințele Sale.
Mda. N-am ce să spun în plus.
Sper să nu deranjez vreun om din ăsta de bine și să nu mi se facă vreodată rău în public.
Chestia este că ăia au fost zeci care s-au perindat pe lângă scaunul pe care murea omul.
Nu mai este nimic de spus! Din păcate!
Din păcate chiar nu mai este. Și genul ăsta de atitudine nu mai este demult o rara avis.
Oho, stai să vezi cum e când te preocupă că îl vezi pe unul căzut pe stradă, într-o parcare, și cretina de la 112 mă întreabă adresa, îi zic strada și numărul, și apoi îmi cere scară și apartament. După parlamentări din astea imbecile i-am zis:
– Bă, știți ceva. Eu îl las aici, am plecat. Dacă moare, o să fie amuzant, aveți înregistrarea.
– Bine, haideți că trimitem ambulanța.
În scurtul rastimp petrecut în România am mers numai cu transportul în comun și mă refer aici mai mult la ăla de noapte. Glugi trase pe site față, habar nu ai dacă trăiește. Odată a oprit șoferul să le zică unora „hai, bă, că ați promis că veți coborât la Operă!”, la care cei doi zombie „mai suportă-ne până LA APACA!”
E greu de estimat ce se va intampla dacă vrei să îți pese de unul care trăznește a fecale de-ți mută nasul și aparent e pe moarte.
Într-o stație de autobuz am întrebat pe unul ce traseu merge spre centru. Abia am reușit să zăresc niște ochi injectați de sub o glugă. Nu a răspuns nimic. Am încercat la trecători. Parcă eram ciumat, nimeni nu a vrut să vorbească cu mine. Parcă vecinii mei cu coaie reci mă bagă mai mult în seamă dacă îi întreb ceva.
Viața e greu!