La mulți ani tuturor copiilor și adulților cu copii interiori vii, de ziua protejării și bunăstării copiilor…
…..mai puțin celor 2/3 dintre români care zic că „înainte era mai bine”.
M-am născut în 1980, iar poza asta este făcută la 7 ani, în clasa I, cam cu doi ani înainte de prăbușirea dictaturii ceaușiste. Deși eram, de regulă, un copil zâmbăreț la fotografii, aici eram, vădit, întoarsă pe dos.
Vedeți pixul acela roșu din mâna mea? Era al tovarășei învățătoare, mi l-a dat, ca să iasă cât mai frumos poza. Doar că eu nu-l voiam, fiindcă, deși îmi plăcea pixul, nu-mi plăcea deloc de tovarășa. Era genul care lovea copiii la palmă cu rigla dacă greșeau ceva la lecție.
Femeia aceea a fost singura persoană cu autoritate din viața mea care m-a lovit fizic, și asta doar o singură dată.
Pentru asta, mă consider o norocoasă, o privilegiată a sorții. Pentru că nu toți copiii au avut acest noroc. Și cine au fost cei mai nenorociți?
Miile de copii ajunși în centrele de exterminare ceaușiste, eufemistic numite “orfelinate” sau “cămine spital”.
După ce regimul a căzut și jurnaliștii străini au intrat în aceste centre, imaginile și reportajele au șocat o lume întreagă. Copii ținuți în frig, înfometați, nespălați, legați de paturi, bătuți și lăsați să moară de diverse boli, multe tratabile, doar pentru că statul român îi considera, după vârsta de trei ani, „nerecuperabili”.
Înainte-le nostalgicilor de azi a fost un iad pentru drepturile copiilor. Iar acești nostalgici poate că ar merita să simtă, măcar o secundă, teroarea prin care au trecut copiii de la Cighid, Siret, Păstrăveni, Sighet și altele asemenea. Poate doar așa, puși față în față cu suferința de copil condamnat la moarte, ar privi cu alți ochi monstrul de regim pe care îl numesc „mai bine”.
P.S.: Mulțumesc, Anduța, pentru text și pentru tot ce faci! Titlul este pus de mine, pentru că nu am văzut să fie unul la ce a Anduța! Dacă există, voi fi tras de mânecă, și voi modifica fără probleme.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ți-am trimis titluless, sorry. Da’ e foarte bun ǎsta. La urma urmei, e mai util sǎ ne străduim sǎ nu uităm noi, decât să ne enervăm pe cei care o fac.
@Anduța, np, mulțumesc oricum. Și să facem tot ce este posibil să nu se mai repete.
Nu am prins foarte multe în perioada comunistă, era mic copil aveam 6 ani la lovitura de stat, dar îmi aduc aminte destul de multe.
Am prins o jumătate de an pe tovarășa, după a fost doamna, m-au dat de 6 ani la școală, și am fost ne-norocos ca să am eu poză din asta. Am o frează de zici că e nefăcută!
Bătut am fost de profesoara de geografie și de aia de fraceză din generală. Aia de franceză o pitica dreaq, a trezit în mine niște sentimente de furie de nu știu cum aș reacționa dacă în aceste momente aș avea-o în față. Deși nutresc antipatie față de fosta profesoară de franceză, materia mi-a plăcut și am folosit la greu cunoștințele de lb franceză pe care le posed în perioada pe care am petrecut-o în Algeria!
@Baghero, te provoc să pui poza! 😀
M-ai făcut să caut în amintiri tabloașul acela cu poza. A stat ani de zile în dormitorul mic, al copiilor precum și al lui frate-meu. Ce s-o fi ales de ele? Dacă o întreb pe mama va zice că le-am aruncat când am dezrădăcinat-o de la Ploiești, așa că rămâne doar Junior de întrebat.
Pe atunci cântam „noi in anul 2000”
Mulțumesc pentru rememorări!
@Oldjohn, dacă-l găsești știi ce ai de făcut, da? 😁
@BaGheRa, am fost bătut temeinic. Culmea, nu din cauza rezultatelor, am fost olimpic pe țară la istorie, din cauză de gură slobodă. Eram obișnuit cu bătaia de la box, de aia o duceam cu zâmbetul pe buze. Și mai și provocam profesorii, care nu stăteau pe gânduri și încercau să mă îndrepte cu arătătorul ăla de lemn. Sunt genul de nene care și-a făcut un stil de viață de a se pune de-a curmezișul.
Nu îmi găsesc cuvintele pe această temă, dar e bine că măcar cineva ne readuce aminte de grozăviile de care sunt în stare „semenii” noștri.
@Kronwurst, semenii ca semenii, dar mai ales conducătorii…
@Kronwurst, ma man, pentru că îmi place cum scrii și pari un om de treabă, vezi datul cu părerea pe aici și comentatul în Vasilescu Kingdom, sunt incompatibile și duc la eliminarea ta de pe blogul oltenesc. Ba chiar și comentariile mele la tine reprezintă destule motive să îți primești șutul virtual în cur. Au pățit-o tot felul de oameni drăguți de-a lungul anilor. Asta ca să nu zici că nu te-am avertizat.
M-am abținut să comentez la Kronwurst să nu-i atrag omului belele. Da, scrie fain, face prăjituri, iubește tenisul de masă și ascultă Nana Mouskouri.
Anduța, te rog eu, nu te abține, încerc să creez o comunitate de oameni pe măsura (dacă nu la haine, măcar la înălțimea mediocrității mele) și după chipul meu interior de copil hazliu. Nu cred că sunt în BLLL, așa sunt eu, de fel, îmi complic uneori viața, dar de data asta nu știu ce-am făcut. Iubesc tenisul și masa încărcată, deci tenisul de masă le combină (frigorifică) cu multă plăcere pe ambele.
Să nu ne mințim. Toți suntem capabili de absolut orice sunt capabili semenii, doar că fie e o alegere conştientă să nu dăm frâu liber laturilor întunecate, fie, prin convergența educației, contextului social, personalității, aceste laturi (in)umane sunt îngropate suficient de adânc pentru a nu ieşi la iveală, nici măcar la stadiul de concepte, decât în conjuncturi cu adevărat extraordinare.
Mi se pare o manifestare de trufie să consider că sunt inerent mai bun decât semenul X, care a făcut chestii. „Homo sum: humani nil a me alienum puto”& „Homo homini lupus est” sunt doar două din avertismentele antice pe tema asta, mai în glumă, mai în serios. Că aleg să nu dau curs unor porniri pe care le am, e una. Că e posibil să am unele porniri şi reacții de care nici nu ştiu, şi care nu s-ar manifesta decât în condiții extrem de specifice, e alta. Dar să fiu sigur că absolut niciodată nu aş face un anumit lucru, mi se pare c-aş da pe gât un pocal din fântâna trufiei, iar poveştile spun că în baza asta au luat şuturi în dos ființe net superioare oamenilor. Prefer să nu am încredere în mine, în direcția asta, şi să mențin vigilența activă în bartizan.
@Peredhil, eu am avut inițiative de care sunt super mândru dar și unele care au fost jos de tot. Sunt convins că strâns cu ușa care trebuie, aia ori eu, ori ăla, sunt capabil de acte care ar fi extrem de greu de privit. Doar educația și frica de consecințele legale m-au ținut în perimetrul care trebuie.
@Peredhil stii care mi-a fost gândul inițial pentru încheierea textului? Renașterea nostalgicilor în acele vremuri, într-o lume paralelă. Și m-am oripilat de ceea ce-am putut gândi, tocmai pentru ca aș fi putut fi în locul lor. Dacă voi ajunge vreodată să zic ca “înainte era mai bine” îmi voi accepta secunda.