La mulți ani tuturor copiilor și adulților cu copii interiori vii, de ziua protejării și bunăstării copiilor…
…..mai puțin celor 2/3 dintre români care zic că „înainte era mai bine”.
M-am născut în 1980, iar poza asta este făcută la 7 ani, în clasa I, cam cu doi ani înainte de prăbușirea dictaturii ceaușiste. Deși eram, de regulă, un copil zâmbăreț la fotografii, aici eram, vădit, întoarsă pe dos.
Vedeți pixul acela roșu din mâna mea? Era al tovarășei învățătoare, mi l-a dat, ca să iasă cât mai frumos poza. Doar că eu nu-l voiam, fiindcă, deși îmi plăcea pixul, nu-mi plăcea deloc de tovarășa. Era genul care lovea copiii la palmă cu rigla dacă greșeau ceva la lecție.
Femeia aceea a fost singura persoană cu autoritate din viața mea care m-a lovit fizic, și asta doar o singură dată.
Pentru asta, mă consider o norocoasă, o privilegiată a sorții. Pentru că nu toți copiii au avut acest noroc. Și cine au fost cei mai nenorociți?
Miile de copii ajunși în centrele de exterminare ceaușiste, eufemistic numite “orfelinate” sau “cămine spital”.
După ce regimul a căzut și jurnaliștii străini au intrat în aceste centre, imaginile și reportajele au șocat o lume întreagă. Copii ținuți în frig, înfometați, nespălați, legați de paturi, bătuți și lăsați să moară de diverse boli, multe tratabile, doar pentru că statul român îi considera, după vârsta de trei ani, „nerecuperabili”.
Înainte-le nostalgicilor de azi a fost un iad pentru drepturile copiilor. Iar acești nostalgici poate că ar merita să simtă, măcar o secundă, teroarea prin care au trecut copiii de la Cighid, Siret, Păstrăveni, Sighet și altele asemenea. Poate doar așa, puși față în față cu suferința de copil condamnat la moarte, ar privi cu alți ochi monstrul de regim pe care îl numesc „mai bine”.
P.S.: Mulțumesc, Anduța, pentru text și pentru tot ce faci! Titlul este pus de mine, pentru că nu am văzut să fie unul la ce a Anduța! Dacă există, voi fi tras de mânecă, și voi modifica fără probleme.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ți-am trimis titluless, sorry. Da’ e foarte bun ǎsta. La urma urmei, e mai util sǎ ne străduim sǎ nu uităm noi, decât să ne enervăm pe cei care o fac.
@Anduța, np, mulțumesc oricum. Și să facem tot ce este posibil să nu se mai repete.
@Anduță, răspund aici la un comentariu de ieri cu datul afară de pe un anumit blog.
Eu am mai dat pe acolo fix de vreo 3 ori, de când am început proiectul cu diverșii, când am fost anunțat de @Edel că a scris despre noi, cei care am ales alt drum. Pur și simplu a dat oamenii cu greutate afară, oameni care aveau coloană vertebrală, care aveau un cuvânt de spus și care comentau constant. Pe tine a încercat să te convingă să rămâi – la mine a fost direct fără preaviz. Ca și tine am observat că nu mai pot comenta și că intră în moderare, și m-am lăsat păgubaș, dar încă citeam. Când a comunicat motivul pueril pentru care am fost dat afară, am zis că ia mai du-te … nu îmi impune nimeni pe cine să apreciez și unde să dau cu sapa. Pa puiu – am plecat, nu pierd nimic că oricum nu e chiar atât de bun la scris pe articole care nu creează empatie.
Eu i-am spus lui @Edel că el o să urmeze pentru că era singurul om mai „respectat” ca el pe blogul ăla.
Ca fost folbalist la una dintre mișcările periodice la care ieșeam și eu, am avut ocazia să împart terenul cu un fotbalist care la vremea respectivă era căpitanul lui Dinamo București și chiar cocheta cu naționala. La un moment dat îmi dă mingea printre picioare și mă invită „politicos” să mă las de fotbal că nu am nici o treabă.
Îi spun bă ești un mare prost că eu îmi câștig pâinea cu capul nu cu picioarele ca tine. Tu te antrenezi zi de zi, eu vin de plăcere la o mișcare, dar o să încerc să mă ridic la nivelul tău. Din momentul ăla nu a mai trecut de mine, cu toate fițele lui de mare fotbalist, încearcă la o fază să de-a mingea pe lângă mine și să mă ia la viteză pe partea aialaltă. Anticipând mișcarea, mă duc direct spre el – s-a lovit ca de zid prostanul, nici o șansă, să treacă de mine. Bă dacă tu nu ești în stare să treci de mine, cum dreaq îi faci pe ăia profesioniști, sau sunt tot la fel de proști ca tine. Turba de nervi când vedea că nu are cum să mă facă!
Prin povestea asta mică, vreau să evidențiez faptul că și dacă tu te crezi cineva, că ai făcut tu și ai dres, și te citesc 100k de oameni, în lumea reală te îmbeți cu apă rece, că dacă te duci la supermarket, tot la aceeași coadă stai ca și ăla de e citit doar de 1 persoană, la doctor tot cu programare ajungi, pe stradă tot îți ciordește cineva din buzunare ca și unui om obișnuit. În lumea reală nu doare pe nimeni că tu ești Pulea Spătarul… și abia acolo în lumea reală vezi de fapt cât de mic ești.
Nu am prins foarte multe în perioada comunistă, era mic copil aveam 6 ani la lovitura de stat, dar îmi aduc aminte destul de multe.
Am prins o jumătate de an pe tovarășa, după a fost doamna, m-au dat de 6 ani la școală, și am fost ne-norocos ca să am eu poză din asta. Am o frează de zici că e nefăcută!
Bătut am fost de profesoara de geografie și de aia de fraceză din generală. Aia de franceză o pitica dreaq, a trezit în mine niște sentimente de furie de nu știu cum aș reacționa dacă în aceste momente aș avea-o în față. Deși nutresc antipatie față de fosta profesoară de franceză, materia mi-a plăcut și am folosit la greu cunoștințele de lb franceză pe care le posed în perioada pe care am petrecut-o în Algeria!
@Baghero, te provoc să pui poza! 😀
M-ai făcut să caut în amintiri tabloașul acela cu poza. A stat ani de zile în dormitorul mic, al copiilor precum și al lui frate-meu. Ce s-o fi ales de ele? Dacă o întreb pe mama va zice că le-am aruncat când am dezrădăcinat-o de la Ploiești, așa că rămâne doar Junior de întrebat.
Pe atunci cântam „noi in anul 2000”
Mulțumesc pentru rememorări!
@Oldjohn, dacă-l găsești știi ce ai de făcut, da? 😁
@Anduță, unde să o pun. E pe la mama pe acasă o să îi fac o poză când o să ajung pe la ea!
@Baghera aici o pui, nu mă lăsa singură! Facem panoul frezelor epocii de aur. Eu am avut freza aia băiețească până pe la vreo 10 ani, influența tatei, om practic. Că era mai ușor cu spălatul pe cap, cu pieptănatul, ba chiar și cu despăducheatul, din astea. Detestam din ficați freza, da’-l iubeam pe tata așa că m-am conformat o vreme. Până am dat cu pragmatismul de pământ și mi-am cerut dreptul la păr lung, de fetiță. :)))
„Păr lung, de fetiță.” Știi că ești pe un blog de rocker, da?
😂😂😂 Edel, editează repede, “pǎr lung de rockerița”!
@Anduța, vezi ca la mine pe instagram am pus deja o poză cu mine de când eram mic, doar că acolo aveam niște bucle de cred că făceam geloasă orice fată!
@BaGheRa, am fost bătut temeinic. Culmea, nu din cauza rezultatelor, am fost olimpic pe țară la istorie, din cauză de gură slobodă. Eram obișnuit cu bătaia de la box, de aia o duceam cu zâmbetul pe buze. Și mai și provocam profesorii, care nu stăteau pe gânduri și încercau să mă îndrepte cu arătătorul ăla de lemn. Sunt genul de nene care și-a făcut un stil de viață de a se pune de-a curmezișul.
@Edel aia de franceză mă trăgea de perciuni, la mine cu rigla nu mă nimerea că trăgeam mâna foarte rapid.
Aia de geografie a aruncat odată după mine cu sulița aia de arătai cu ea la hartă și odată m-a cam ciufulit. V-am zis că aveam o freză mișto da? Părul mare și în toate părțile!
Nu îmi găsesc cuvintele pe această temă, dar e bine că măcar cineva ne readuce aminte de grozăviile de care sunt în stare „semenii” noștri.
@Kronwurst, semenii ca semenii, dar mai ales conducătorii…
@Kronwurst, ma man, pentru că îmi place cum scrii și pari un om de treabă, vezi datul cu părerea pe aici și comentatul în Vasilescu Kingdom, sunt incompatibile și duc la eliminarea ta de pe blogul oltenesc. Ba chiar și comentariile mele la tine reprezintă destule motive să îți primești șutul virtual în cur. Au pățit-o tot felul de oameni drăguți de-a lungul anilor. Asta ca să nu zici că nu te-am avertizat.
M-am abținut să comentez la Kronwurst să nu-i atrag omului belele. Da, scrie fain, face prăjituri, iubește tenisul de masă și ascultă Nana Mouskouri.
Anduța, te rog eu, nu te abține, încerc să creez o comunitate de oameni pe măsura (dacă nu la haine, măcar la înălțimea mediocrității mele) și după chipul meu interior de copil hazliu. Nu cred că sunt în BLLL, așa sunt eu, de fel, îmi complic uneori viața, dar de data asta nu știu ce-am făcut. Iubesc tenisul și masa încărcată, deci tenisul de masă le combină (frigorifică) cu multă plăcere pe ambele.
@ Kronwurst la ce te referi când spui “dar de data asta nu știu ce-am făcut”?
Adică la alții știu când am făcut glume care nu au fost gustate, deși nu am sărit calul, nici măcar poneiul. Acum, din senin. Am trecut peste, mulțumesc pentru grijă. Fără Ironie.
ia să vedem!? nu cred că aveți dreptate, da’ nu dau verdicte și nici lecții…
@Costică, eu mă bucur că ești aici. Restul este trecut neînsemnat.
@Costică așa să fie, cum zici.
@costică, eu doar sper să nu te văd și pe tine, pe aici spunând bă voi ziceați că e negru când eu îl vedeam alb.
Am văzut oameni mulți real life dar și pe bloguri care inițial păreau prietini și dintr-o contră dintr-o dată au devenit dușmani.
Ai spus tu odată că dacă nu ești de acord mai bine te abții!
Deși tu nu ai mai zis nimic să știi că eu ți-am răspuns atunci că dacă nu spui nimic deși ai avea impulsul să o faci… pur și simplu amâni inevitabilul, pentru că la un moment dat o să erupi și o să o spui pe nume!
Să nu ne mințim. Toți suntem capabili de absolut orice sunt capabili semenii, doar că fie e o alegere conştientă să nu dăm frâu liber laturilor întunecate, fie, prin convergența educației, contextului social, personalității, aceste laturi (in)umane sunt îngropate suficient de adânc pentru a nu ieşi la iveală, nici măcar la stadiul de concepte, decât în conjuncturi cu adevărat extraordinare.
Mi se pare o manifestare de trufie să consider că sunt inerent mai bun decât semenul X, care a făcut chestii. „Homo sum: humani nil a me alienum puto”& „Homo homini lupus est” sunt doar două din avertismentele antice pe tema asta, mai în glumă, mai în serios. Că aleg să nu dau curs unor porniri pe care le am, e una. Că e posibil să am unele porniri şi reacții de care nici nu ştiu, şi care nu s-ar manifesta decât în condiții extrem de specifice, e alta. Dar să fiu sigur că absolut niciodată nu aş face un anumit lucru, mi se pare c-aş da pe gât un pocal din fântâna trufiei, iar poveştile spun că în baza asta au luat şuturi în dos ființe net superioare oamenilor. Prefer să nu am încredere în mine, în direcția asta, şi să mențin vigilența activă în bartizan.
@Peredhil, eu am avut inițiative de care sunt super mândru dar și unele care au fost jos de tot. Sunt convins că strâns cu ușa care trebuie, aia ori eu, ori ăla, sunt capabil de acte care ar fi extrem de greu de privit. Doar educația și frica de consecințele legale m-au ținut în perimetrul care trebuie.
@Peredhil stii care mi-a fost gândul inițial pentru încheierea textului? Renașterea nostalgicilor în acele vremuri, într-o lume paralelă. Și m-am oripilat de ceea ce-am putut gândi, tocmai pentru ca aș fi putut fi în locul lor. Dacă voi ajunge vreodată să zic ca “înainte era mai bine” îmi voi accepta secunda.
„Nostalgia” asta e boala urâtă. Chiar imi povestea tata cum la el la țară majoritatea cred ca „inainte era mai bine”. Si l-am lăsat o vreme să continue poveștile pana mi-a sărit siguranta.
De la tensiune probabil.
Mi-am adus aminte ca am trăit și eu putin în vremurile alea si m-a pocnit un suvoi de revelații.
Oamenii aia care au nostalgii, stau cu berea in mana si uita ca in 89 nu ar fi avut nici macar berea aia, pentru ca nu se gasea. Iar daca printr-o minune ar fi avut-o nu aveau cum sa o raceasca mai mult decat intr-o galeata cu apa din fantana. Care avea fantana, ca multi veneau la noi sa ia apa.
Oamenii aia nu aveau frigidere in casa pentru ca nu prea aveau curent care sa duca un frigider. Poate un bec mai amarat, dar un frigider nu rezista. Avea si bunica-mea unul care era mai mereu stricat. Mancare o tinea in aragaz. :)) Reteaua electrica s-a reparat prin 2000-2005.
Oamenii aia, nostalgicii plii, nu prea aveau toti nici televizoare. Stiu, pentru ca am fost pe la ei prin case. Si daca aveai televizor era cam degeaba fara un stabilizator de tensiune.
Si nici locuri de munca nu aveau, multi mergeau „cu ziua” la CAP sau la ferma din sat. Nu mai tine nici chestia aia ca pe vremea lui Ceausescu aveau toti de munca, pentru ca 1.nu aveau toti de munca si 2. azi ar gasi de munca mai repede si mai bine decat atunci. Ca nu se duceau la oras sa fie neurochirurgi, lucrau la drumuri sau pe santier. Nici macar la statutul de vanzator nu ajungeau.
Asa ca toti aia care au nostalgii sunt niste ticalosi care se mint pe ei si dau vina pe altii pentru problemele lor. Prefera o fantezie mincinoasa in locul realitatii.
E tare ca fantezia asta bolnava acum e colectiva, poti sa baltesti in ea fara nici o frica ca vine realitatea aia colțoasă și te mușcă de cur. Stai cu toti nemernicii ca tine cu nostalgia in vena si ochii sticloși. Bleah.
Comentariu din categoria headshoot.
@Pvladc da, chiar cǎ boalǎ. Probabil incurabilă la cei în vârstă. Sper ca mǎcar pentru cei 40% dintre tinerii sub 30 de ani nostalgici, care nici măcar n-au trăit în acea perioadă, să existe leac.
Sunt născută în ‘70. Am copilărit într-una din cele mai urâte perioade (doar să fii copil în timp de război cred că poate fi mai rău). Dar am avut parte de niște părinți care m-au făcut să văd și să înțeleg ce contează. Și cu toate lipsurile, copilăria mea a fost frumoasă.
Dar a fost frumoasă pentru că ei s-au străduit să mă ferească pe mine și pe surorile mele ce e rău. Da, am rămas cu sechele din cauza lipsei de mâncare și o consider pe mama eroul vieții mele pentru că a reușit să ne hrănească și să ne crească sănătoase. Dar am învățat să văd răul chiar și ascuns.
Mi se pare nobil textul Anduței. Dar în afară de copiii maltratați și uciși de un dement grandoman sunt copiii de azi. Mă înfurie și mă întristează să văd atât de mulți copii ignorați de părinți. Copii cărora li se pune un telefon în mână și sunt lăsați să crească singuri. Copii neauziți și neiubiți. Pentru că să înconjori un copil cu lucruri, chiar și scumpe, nu înseamnă iubire și ei simt asta. Pentru că să-i dai unui copil, în grabă, ce și cum îți e ție mai ușor, nu-i iubire și ei o să simtă asta. Și de 1 iunie sper ca toți părinții să-și iubească copiii cu adevărat.
@Anouk, o lume în care toți copiii să fie și să se simtă iubiți cu adevărat de părinți? Ar fi minunat, chiar și pentru o singură zi.
@Anouk, în ce cartier ai copilărit?
@OldJohn, pe o străduță dintre Piața Centrală și Spitalul Boldescu.
OldJohn, să știi că și Anduța chiar dacă declară că e vasluiancă are în suflet tot PH-ul 🫣
❤️
Ph acid, nu?
Pffffhhh. Şǎd neutrǎ.😛
Simt ceva atitudine de republicancă