Dragi cetățeni, v-am informat ieri că planurile mele de procrastinare de după cursurile sufletului au fost date peste cap de scurgerea de la chiuveta din baie.
Spre disperarea mea, ca unul care speră că anumitor probleme trebuie să le acorzi șansa de a se rezolva de la sine, scurgerea chiuvetei de la baie a manifestat o atitudine obtuză, de refuz radical față de abordarea mea blândă și progresistă: s-a încăpățânat să rămână înfundată.
Terminat cursul și cap compas spre Brico Depot. Chiar dacă nu prea intru pe la ei, de obicei folosesc ce au pe rafturi ăia de la Dedeman, aveam o idee cam pe unde aș putea găsi fulgii ăia de sodă caustică.
În timp ce contemplam concentrat produsele de pe rafturile cu chimice, aud din spate o voce incredibil de catifelată:
— Bună ziua! Vă pot ajuta cu ceva?
În fața mea stătea cea mai zveltă căprioară pe care știai că nu are cum să fie posibil să o întâlnești în realitate ca angajată a unui magazin de bricolaj. Trebuie să recunosc că am fost prins cu garda jos și cu puțin aer în mine, așa că întrebarea a pornit cu ceva delay.
— Ăăăă, caut niște fulgi de sodă caustică!
Zâmbet larg, cu aproape toți dinții la vedere, sânii împinși brusc în față, spatele drept ca pe catwalk.
— Aham, da’ ce faceți cu ea?
Întrebarea, zâmbetul, sânii, m-au pus într-o ușoară dificultate. Am tras de timp ca să îmi repliez tupeul legendar.
— Poftim?
— Da, la ce vă trebuie? a continuat posesoarea superbului fizic interogarea.
Băi, între timp îmi revenisem, tupeul era acolo, pământul devenise din nou solid, aerul îmi umplea din plin plămânii.
— Vreau să fac săpun ca ăla din străbuni.
— Să știți că nu vă pot ajuta dacă nu îmi spuneți la ce vreți să folosiți produsul! Cine știe, poate vă pot recomanda ceva mai bun!
Schimbase brusc tonul, aproape că mă certa.
— Domnișoară, doamnă, ok, domnișoară, aveți fulgii ăia de sodă caustică? Nu îi bag în pernă, nu vreau să desfund scurgerea blocată de vreo rămășiță a vecinului de la doi, pe aia am rezolvat-o săptămâna trecută, pur și simplu am nevoie să știu dacă aveți produsul ăsta. Și nu, gelurile de desfundat țevile nu au funcționat.
— Avem doar Mr. Muscle (aveau un raft întreg de geluri de desfundat țevile) și cred că nu există produsul pe care îl cauți tu.
Băi, fraților, vă jur că înainte să se întoarcă cu spatele și să plece ca o regină supărată de prezența unui plebeu în viață, a pufnit zgomotos.
În timp ce îi priveam fesierii moșteniți de la mămica și lucrați la sală îndepărtându-se, s-a înființat lângă mine un coleg de-al căprioarei, care m-a dumirit în zece secunde că nu aveau ce căutam.
În timp ce plecam, am fost informat de om că colega-căprioară habar nu avea de nimic și că era un mister cine a adus-o și de ce. Chiar a spus într-o propoziție șontâncă că a fost angajată pentru că este curvă. Pentru că sunt un nasol, nu m-am putut abține și i-am aruncat:
— La cum arată, într-o lună o să îți fie șefă.
Jur că s-a albit un pic.
Notă:
Am găsit și luat sodă caustică de la un magazin de bricolaj de cartier și am desfundat, cred, scurgerea la tot blocul. Pentru buzoienii heterosexuali dacă vreți să vedeți o căprioară într-un mediu nenatural și probabil foarte temporar, poate aveți chestii de cumpărat din Brico.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
De cum am citit caprioara la Brico, m-am gandit ca la noi nu umbla caprioare, ci capriori care stiu despre ce e vorba. Avem si caprioare, dar desi nu sunt miss univers, stiu meserie ca d-aia au fost angajate la Brico. Si am inteles ca soda caustica nu e cea mai recomabdata pentru desfundatul tevilor. Cel mai bun e un sarpe de desfundat, asa mi-a zis nenea care ne-a schimbat tevile.
Șarpele ăla presupune muncă și mirosuri.
Din când în când, ia niște plicuri de bicarbonat (1 leu bucata de 100 grame in lidl) , aruncă-le în chiuveta și apoi bagă 1 l de oțet (2 lei in Lidl). Nu îți închipui ce poate scoate in afară.
Am folosit și sodă fulgi, dar cică in timp riscă să se facă săpun in contact cu detergenții si sa o iei de la capăt.
Asta cu bicarbonatul și oțetul face minuni. Bag și in cadă dun când in când. Și da, iese ceva ce nu îți imaginezi ca există.
Asta cu oțetul și bicabornatul o mai folosește soția în mașina de spălat. Și dă rezultate. Mersi de sfat.
Cu ventuza din aia gen buzele lu’ Bianca ai incercat? Flopf-flopf si iese tăt.
Eu am facut odata niste frigarui de berbecut care au lasat mult-mult seu pe care intr-un moment de prostie astrala l-am pus in chiuveta. Iar chiuveta mea s-a astupat instant si complet. Juma de zi am muncit cu bicarbonat, otet, apa fiarta, mr musculo, tot arsenalul. Tot cu Bianca am scos dopul.
.
Ce ti-am facut de puseși poze cu decolteu de instalator?
am dat cu ventuza aia până a ajuns cât buza de jos a biancăi drăgușanu. Nada.
Am găsit sodă în cea mai improbabilă butică vânzătoare de robineți și nipluri.
Din nefericire căprioară de patroană semănă cu o femelă de elan trecută demult de prima tinerețe.
Cred că ăia a ta din Brico e internship pentru Apele Românești
Are fizic și pentru apele continentale.
Data viitoare pentru ilustrații folosește și tu căprioare, nu instalatori, că ăsta era topicul de bază.
Ești tu pretențios.
Io am folosit o metodă găsită pe youtube ș-o funcționat: turnat detergent de vase (să fi fost 100ml), apoi sare grunjoasă (am pus să fie) ș-apoi apă fierbinte.
S-o desfundat cum trebuie că Mr.Muscolo (1 litru) s-o fâsâit pe el.
P.S. N-ai făcut și tu o poză căprioarei…
Ce om, bă! Ce om… 🤣🤣🤣
Sunt convins că poza aia ar fi bucuria soției.
Păi te scoteai tu, că ziceai că-i pentru noi. 🤣🤣🤣🤣🤣
Dacă mă-ntreba blondina la ce mă uit, îi ziceam „Animal Planet”. 🤣