Zilele trecute pe grupul de wapp al imobilului în care locuim, unul din vecini ne-a informat că a fost amendat de poliția locală pentru că a tăiat niște crengi dintr-unul dintre copacii plantați în fața blocului.
Crengi pe care se așezau creațiile înaripate ale Domnului de unde fecalizau cu spor pe mașina respectivului vecin. Un colocatar, sunt doi ”suspecți” a anunțat miliția locală, care atunci când a ajuns la locul amputării l-a surprins pe vecinul respectiv cocoțat pe scară.
Potrivit legii 24/2007 care reglementează administrarea spaţiilor verzi, tăierea neautorizată a arborilor se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele fizice, Drept urmare miliția locală l-a premiat pentru munca depusă cu 500 de lei.
În cadrul unei adunări spontane, post amendă, în fața blocului, amendatul, se plângea oricărui era dispus să îl asculte că ce muist este ăla care a chemat poliția, și că ce muistă este miliția locală că l-a amendat pentru că a tăiat niște crenguțe. Nimic despre faptul că există o lege care interzice ce a făcut el.
El fiind un românos, votant Simion, și antivaccinist convins, care îți facea capul mare că de aia suntem noi unde suntem, că nu respectăm nicio lege.
Clasica românească, să se facă, aplice, legi, chestii, dar nu nouă. Altora. Să se înceapă dar nu cu noi.
Este extrem de satisfăctor pentru mine că bănuitul este la fel de suveranist prost ca el. Și că amendatul, pios religios, i-a urat , empatic, celui care a făcut reclamația ca de banii ăia să cumpere lumânări și flori cu soț.
Le-am cântat timid în strună pe grupul ăla ca să văd ce le poate capu’, dar cu prima ocazie o să bag exemplar bățu’ prin gard pentru că este extrem de satisfăcător să vezi proștii cum își ating potențialul maxim. Keep in touch!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Asta dovedește că și dacă ai intenții bune legea zice altceva.
Sunt zile în care faci chestii ilegale și ești prins în flagrant și zile în care faci ceva și scapi nepedepsit. Asta a fost una din zilele în care nu a scapat nepedepsit vecinul tău.
De la crengi la defrișat versanți nu este un pas prea mare.
Asa e peste tot cu legea asta. Noi am cerut primariei orasului sa mai taie din crengile enorme care atarna pe panourile noastre fotovoltaice. Ca noi nu putem sa le taiem pentru ca copacul e fix la 2 metri de gardul nostru si primim amenda daca ne atingem de el (la mai putinde 2 m puteam sa facem ce vrem cu copacul ala). Ce ne-au raspuns edilii orasului? Nu taiem crengile in functie de panouri fotovoltaice. Asta in conditiile in care ei ne sfatuiesc sa folosim cat mai multa energie verde.
Cat de parâtul si pârâciosul de la tine, gasesti peste tot asa oameni empatici si saritori.
Muta gardul cu jumatate de metru spre copac si scapi de lege.
Nu ai cum. E gard zidit care leaga casa de garaj. Plus ca daca il muti, platesti amenda si mai mare deoarece furi din proprietatea statului. Copacul e fix la 2m de gard, dar cei 2m se masoara de la centrul tulpinii🤷♀️. Asa ca asteptam sa se rupa cateva crengi de la vreo furtuna si o sa vina ei sa tunda copacul de buna voie, asa cum au facut si in trecut.
Nu că țin cu amendatu’, da’ muistu’ stat român ar trebui să se amendeze pe sine însuși mai întâi deoarece nu-și face treaba pentru care e plătit.
Nu zici tu rău, dar articolul nu e despre asta.
@anukoi: ba exact despre asta-i vorba. Dacă muistu’ stat român și-ar face treaba pentru care ia taxe și impozite, cetățeanu’ român n-ar fi fost obligat să facă treaba statului.
Da, da, la noi se căina unul că a fost amendat pentru că bea și el o bere când venise obosit de la muncă, seara pe o bancă din parc.
Interlocutorul, proaspăt aterizat din UK, i-a zis „pai dacă asa e legea, în iuchei stăteai li puțin închis”. Plângăcioul a fost tare nefericit despre cum nu a fost susținut de prietenul său în expunerea ‘ce rău e la noi la romanica’
PS am tăiat și eu crengi la bloc la București, perfect conștient că aș putea fi amendat.
PS2: locul de parcare al vecinului tău e închiriat, proprietate, în dispută cumva cu vecinii că prea sună a invidie?
închiriat. Zero dispute. Fiecare avem locul concesionat pe doi ani.
La noi în S6 nu sunt suficiente și se pândesc unul pe altul. Unul a prins la umbră, altul la soare, altul unde bat copiii mingea și de aici invidia
La mine la bloc s-a dat o amendă în urmă cu vreo doi ani că s-a toaletat un pom. Și nici măcar nu era fructifer. Cineva de la etajele superioare a fotografiat sau filmat, nu știu sigur, și a trimis la primăria de sector (3). Și era cât pe-aci să mă mănânce în cwr să-l tai eu.
Ăsta era ceva corcoduș.
Eu i-aș fi dat 200 de lei. In țara in care se taie păduri întregi e indecent să dai jumătate din maxim pentru niste crăci.
Aia 200 pentru ce erau prevăzuți in lege, pentru păpădii?
Mă gândesc că dai 200 pentru crăci și 1000 pentru copaci sau tăieri repetate.
200 e pentru frunze. La câini. Fără autorizație. Că faci concurență neloială statului.
Mneah, e greu pentru organ sa deosebeasca de frecarea de menta, de la care se poate aluneca usor spre ambrozie. Ai vazut ce periculos a devenit la Brasov.