Cea mai importantă dintre toate, nu am avut nicio singură clipă, indiferent unde am mâncat sau băut, senzația de japcă pe care o am după o ciocnire cu horeca românoasă.
Dacă îți plac plajele hiper populate cu tot felul de umani, zguduite de bumpți, bumpți sau urlete primare cu veața mea, valoarea mea, ei bine, orășelul ăsta cu 80.000 de locuitori, nu este ce cauți. Vrei opusul? Ia în considerare Lido di Ostia. Nisipiul este foarte fin, apa albastră, limpede, intrarerea în apă este incredibil de blândă, foarte safe pentru copii.
Sunt kilometri de plaje publice pe care să zaci, fără restricții, dar chiar și pe cele private ai posibilitatea să iți așezi cearceaful, prosopul sau propriul șezlog, fără să vină vreun patronache cu hăndrălăii lui să urle că a moștenit nisipul ăla de mă-sa.
Ai și plaje, generoase, de pe una am fost ușuit eu cu fi-meu, dar am înțeles că ar fi cam trei, pentru cei care vor să vină cu câini. Ălora cu pisici, șopârle, cai, nu știu ce să le spun.
Din ce am înțeles, lunile iulie și august sunt siderurgice, din cauză de curenți imigranți din Africa. Dacă vrei temperaturi între 40 și aproape 50, alea sunt lunile în care să sejurezi aici.
Prețurile sunt similare cu cele din Roma, în unele situații, ușor mai jos. Șezlongurile, all day, all season, între 5 și 6 euro, umbrela cam 3 euro. Mâncarea este excelentă, nu are rost să recomand locații, gusturile diferă. Sfatul, unul clasic, rămâne universal valabil, luați-o de nebuni pe străduțe și mâncați în crâșme populate zilnic cu localnici.
Este genul de loc în care m-aș retrage și mâine. Pitoresc, liniștit, relaxat, cu oameni care zâmbesc tot timpul. Până m-am calibrat, singurul încruntat, din urbea aia, eram eu.
Ca să înțelegeți cât de mult mi-a plăcut, am întrebat și de prețurile la apartamente. Între 2000 și 2500 de euro, metrul pătrat, în funcție de finisaje, dacă vrei să cumperi, și între 500 și 800, dacă vrei să închiriezi. În plus, pentru variație turistică, ai Roma la jumătate de oră. Și în Ostia ai parte de istorie la tot pasul și observi grija autorităților pentru conservarea și promovarea ei.
Conclusione finale, unul dintre locurile unde chiar mi-am reîncărcat bateriile și în care aș reveni fără să ezit.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ma bucur pentru tine. M-a surprins ce spui despre curățenie. Nevasta îmi zicea că Roma e deficitară la acest aspect. Înseamnă că pemasura ce te depărtezi de aglomerație treaba e mai bună.
Roma, da, are zone certate cu curățenia. Lido, este ok. Nu e Germania sau nordul vostru dar este bine.
Viena-i exemplu de curățenie, dar numa-n zonele turistice. În rest, Dumnezeu cu mila. Nu-s munți de gunoaie, da’ nu-i nici curățenia din centru.
Frumos. Da, am ajuns la concluzia că m-aș retrage-ntr-o țară cu sânge latin, excepție Franța.
Deși, dacă mă gândesc bine, nici-n România nu mi-ar deranja o casă de 100mp pe un teren de 500mp, la pensie.
Și stai închis acolo? Nu ai nevoie de servicii de sănătate, de chestii legate de minunatul stat român?
Cred că România e unul din statele europene mai puțin indicate în care să-ți târâi… să-ți savurezi pensia. Cu excepția pensionarilor speciali.
@Edelweiss: neah, steroizii să trăiască și sală de fitness să am. De la statu’ român am nevoie doar de medicul de familie care să-mi scrie Ursofalk compensat.
Că-n rest mă descurc io.
@Perehdil: pentru mine, Argentina-i o altă opțiune.
Medicul de familie cu scrisoare medicala de la medicul specialist, ca sa ma bag si eu in seama! Trebuie sa recunosc ca ma sperie umpic usurinta cu care tratezi suplimente, hormoni… dar… ce stiu eu!!
Da, Italia, la dolce vita. Acum in functie de bugetul fiecaruia putem zice daca la vita e cara sau nu.
Sa-ti fie de bine. Poti sa ne dai o estimare avion+cazare+masa / persoana sau famelie?
Mutatul acolo nu cred ca e o optiune din cauza de ” între 40 și aproape 50″.
Până în 12000 de lei, patru suflete, 2500 avionul, 2600 cazarea, am găsit și mai jos dar am vrut ceva aproape de stația de tren, 600 lei city tax, restul cheltuieli pe masă și mâncare. Micul dejun făcut în locație că nu prea aveai pe unde să mănânci dimineața.
„Mutatul acolo nu cred ca e o optiune din cauza de ” între 40 și aproape 50″.”
Vârstă sau temperatură?
Kile?
Să zic ceva de plajă, să nu zic?! Grea dilemă.
Important este că te-ai simțit bine, e reconfortant să găsești locuri din astea. Încearcă să menții starea mentală de acolo cât mai mult timp.
Sono felice per voi!