A avut vreunul care nu este bolșevisc, comunist, suveranist, adică pesedist, tupeul să verifice dacă Nelu Sovieticus s-a dus pe plaiurile roșii ale colhozului din ceruri sau se preface?

Ăsta a îngropat România, credeți că se lasă băgat în groapă atât de ușor? Bine că nu mai sunt atâția mineri, că glumeți decadenți ca ăia care au pus, ieri și astăzi, Imnul Golanilor, în loc să cânte la unison Trei culori și să jelească cu lacrimi roșii, nu ar mai fi avut atâția dinți în gură.

A verificat careva dacă nu a aplicat pentru postul de pilot al navei pe care vrea să o trimită Muskă spre Marte? Orice post liber de cârmaci ar trebui să fie în atenția noastră.
M-am uitat câteva clipe la câți pui de ai lui au venit să își plângă cloșca și am realizat cât de puține șanse avem să ne normalizăm dracului. Și câți din ăia care credeam că erau ai noștri și erau acolo, lângă cutia lui, să prezinte omagii. Plm, veață.
Știu, ar trebui să fiu creștin din ăla ipocrit, să zic să îl ierte ăl de sus, doar el are puterea să îl judece, doar că nu. Ne-ai mâncat viața și viitorul, mizerabilule, tu și toți puii tăi feseniști, răspândiți acum prin pesede, penele, aur-e, de care nu mai scăpăm.

Astea sunt realizările tale, jegule, speranțe îngropate, minți pervertite și distruse, spaime care ne mai urmăresc și acum, condiții propice pentru nașterea unor zdruncinați ca AUR, și mai presus de toate armata ta iliești care ne metastazează de peste trei decade.

Ai scăpat de justiția română, alt copil de al tău, dar habar nu ai cât de mulți suntem cei care te disprețuim. Cei ca mine vor povesti cu lux de amănunte și dovezi cum ai încercat să tragi poporul ăsta în ape tale gri și mohorâte.
Crezi că ai scăpat? Cei ca mine vor face tot posibilul, ca copiii lor să te cunoască cât mai bine pe tine și pe libărcile tale ca să nu mai ai nici o șansă SĂ TE REPEȚI!!!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Crezi ca a cerut sa fie criogenat🤔? Ma tot gandesc ca a avut parte de o viata buna. Oare nu exista Cel de Sus? Sa vada ce poama a lasat sa traiasca atata timp pe pamant?
Cică Satana a intrat în spital cu ceva fracturi și contuzii. Și-a luat-o de la niște oameni cu lămpașe, ațâțați de un necunoscut. Deci, chiar e posibil să fie dincolo.
Și, să rămână cum am văzut într-o poză, pe o coroană: Muie eternă!
Să-l facă poștă toți dracii iadului până când voi zice io „no, gata!”. 🖕😈🖕
Am vazut aseara Metal Lords (Netflix) si m-am gandit ca nu v-ar strica o recomandare pentru filmul de duminica la pranz. Ideal de vazut cu adolescenti daca aveti prin ograda. Al meu a lasat Warhammer si s-a tras usor langa noi.