Colaju’ lu’ Sorin #06

Bine v-am regăsit! După ce-am ascultat, am ezitat, m-am răzgândit și iar am ascultat, am reușit într-un final să încropesc o nouă selecție. Cum v-am obișnuit, nimic revoluționar, doar piese care cu greu și-ar face loc în playlistul metalistului casual. Le dau mai departe cu speranța că vor găsi urechi deschise. Dacă nu, măcar v-am scos din rutina muzicală pentru câteva minute.

• Intenția era să încep blând, fără să vă trag preșul de sub picioare. Nu mi-a ieșit. Vinovați sunt americanii de la Turian și piesa lor Chemical Bath. Este o piesă care m-a rupt de la prima ascultare și merită din plin să deschidă selecția. Sincer, nu cred că aveți multă muniție să-mi combateți alegerea. Este hardcore în cea mai bună formă, care vorbește tare și răspicat despre abuz, memorie și identitate. Și o face fără să piardă nicio secundă din agresivitatea sonoră. Trupa apasă cu pricepere pe mai multe butoane – industrial, metal, chiar și ceva prog – dar ce ridică piesa la alt nivel e vocea solistei Vern Metztli-Moon, care transformă fiecare vers într-un manifest. Inspirația vine dintr-un episod real, tratamentele inumane aplicate imigranților la granița SUA-Mexic în prima jumătate a secolului trecut. Punctul de plecare e povestea Carmelitei Torres, o fată de 17 ani care a spus NU acestor abuzuri și a rămas în istorie sub numele Bath Riots. Dacă aveți chef de mai multă furie, revoltă și muzică mișto, las și albumul: Blood Quantum Blues. Eu îl recomand, voi decideți dacă mă ascultați.

• Schimb puțin registrul, dar nu cobor intensitatea. Restraining Order vin cu o piesă scurtă, directă și nefiltrată, care nu stă la discuții și nu cere voie. Intră, explodează și pleacă. Aici vorbim de hardcore old school, cu iz de street/Oi!, în cea mai necomplicată și eficientă formă. Tot pe acolo se învârte și CLOBBER,  fibră de street altoită cu hardcore punk în stil Exploited.

• Dacă tot am crăpat ușa către punk, este timpul să strecor cateva piese din zona asta care au avut parte de multă atenție din partea mea în ultima vreme. De nemții de la N.T.Ä. am amintit printr-un comentariu, dar cred că merită mai mult spațiu. După excelentul album de debut de anul trecut, Stories That Pave The Road To Hell, lansat prin Kidnap Music, labelul lui Alex Pascow, trupa revine cu o piesă nouă care merge în aceeași direcție: street punk melodic fără fițe, bine scris, sincer și energic. Vocea, undeva între aspru și melodic, mă trimite direct cu gândul la Cecilia Boström de la The Baboon Show, ceea ce nu-i deloc rău. Este genul ală de piesă care se strecoară în playlist.

• Din aceeași ligă a debuturilor solide vin și francezii de la Rancœur, care tocmai și-au lansat primul album, Fatalité. În cazul lor vorbim de coldwave făcut cu bocanci Oi! Textul e amar și lucid, iar atmosfera e densă, aproape cinematică. Nu e genul de piesă care se cere dansată, ci mai degrabă trăită.

• Iar dacă tot suntem în Franța, nu pot să-i sar pe Béton Armé. Aici lucrurile sunt clare, e fix ce scrie pe ambalaj, Oi! direct, compact, fără decor inutil. Nu încearcă să reinventeze roata, și tocmai de-asta funcționează. Refrenul se lipește, iar mesajul e ce trebuie: suntem aici, împreună, cu pumnii strânși și capul sus.

• Acum că Five Finger Death Punch a început să gâfâie și reciclează piese ca o trupă de coveruri cu buget mare, poate e momentul să vă orientați spre Three Days Grace. Oamenii sunt în formă, au doi soliști de top care reușesc deocamdată să nu se încaiere pe microfon. Din contră, par să tragă trupa în aceeași direcție, cea corectă. Piesa sună a TDG clasic, cu riffuri apăsate, refren de strigat cu mâinile în aer și destulă energie cât să-ți redea pofta de băgat capul în boxe.

• The Haunt schimbă placa cu o piesă pop-rock care aduce atmosferă și hook-uri ok-ish. Genul de melodie care intră ușor și rămâne acolo. Vocea solistei trage tot greul și o face bine.

Aici se încheie scurta mea plimbare prin ce mi-a sunat bine în ultima vreme. Sper să găsiți ceva care să rezoneze cu voi. Dacă nu, poate data viitoare. Să ne auzim cu bine!

Luați de aici selecția omului, Colaju’ lu’ Sorin #06, și nu ar fi rău, după ce ascultați, să lăsați unul, două, cuvinte. Ajută la moral.