L-am văzut în avion când ne întorceam de la Roma. Îl descărcasem cu o zi înainte de pe Netflix ca să îl pot vedea offline în timpul în care planorul ne căra peste plafonul de nori. Nu cred că puteam alege un film mai potrivit pentru un final de excursie în Italia.

”Nonnas” este o peliculă bazată pe fapte și personaje reale. Este povestea de viață a lui Jody “Joe” Scaravella, un italiano-american, foarte apropiat de bunica lui maternă, Domenica, o siciliană de modă veche. După moartea bunicii și a mamei visul lui Joe a fost să deschidă un restaurant în care să se mânânce ca acasă.
Pentru mine, ca și gurmand, bucătar amator, filmul ăsta a fost o încântare. A fost ceva din care am ieșit cu ochii în lacrimi.
Mi-a adus amintele de clipele în care mama, o bucătareasă fenomenală, m-a inițiat în ale bucătariei.
Apoi de momentele, după ce am am prins curaj, când am gătit singur anumite feluri de mâncare în care mama chiar excela. Încununarea oricărui fel de mâncare erau laudele mamei după ce gusta din ce gătisem. Aprecierea mamei are pentru mine mai multă greutate ca 5 stele Michelin.
Și filmul ăsta m-a făcut să realizez cât de dor îmi este de mama și cât de mult îmi lipsește.
Dap, este un film de văzut. Pe Netflix sau torenți, nu contează, este de văzut. Vince Vaughn, Susan Sarandon dar și ceilalți actori au jucat excelent.
Dacă aveți nevoie de un brânci suplimentar, aveți aici trailerul: NONNAS | Official Trailer | Netflix
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Super! Mulțam pentru recomandare, mai ales că mie-mi plac maximum filmele cu și despre mâncare. 😎👍
Cu plăcere.
Asra cred ca e de vazut cu juniorul 👍. Si el mare gurmand.
văzut, bella storia; nu prea l-am gustat pe Vince, da’…
l-aș fi văzut pe Stanley Tucci în rolul ăsta;
fabulos și documentarul lui despre Italia (văzut cîteva episoade); btw, m-a pus în cwr informația despre grana padano, produs care probabil ar fi dispărut dacă nu veneau indienii în anii ’80 să preia fermele de vaci…
Unde se vede documentarul ăsta? Să nu spui că poate se uită și alții.
n-am văzut de mult, da’ cum la mine tv-ul merge pe National Geografic și HGTV (da’ ăsta-i cu restaurări de case, se uită fetele)…
Mi-a plăcut și mie filmul acesta destul de mult și sincer pot afirma și eu că vedeam pe altcineva în rolul principal. Pe cine? nu știu… dar vedeam pe altul.
I kiss better than I cook 🙂 mă descrie perfect în realitate! Nu spun că nu știu să fac mâncare deloc, dar dacă pot evita o fac cu grație.
Mie mi-a plăcut Vince. A jucat bine italo-americanul.
Chiar aveam ne oie de un film, că nu am timp să încep seriale la timp de vară!
No, la ăsta sigur o să mă uit! Mulțam fain! Mai ales că este bazat pe o poveste reală, imi plac astea de numa’. Partea proastă e că presimt că mă va face să gatesc ceva, de poftă, pe la mijlocul nopții, că așa pățesc