
Sub umbrela Prosthetic Records, casă de discuri înființată în Los Angeles, California, au fost și sunt nume mari ale metalului extrem. Trupe ca Lamb of God, Animals as Leaders sau Gojira au trecut pragul oamenilor din LA, dar și altele, tinere, care speră să le urmeze exemplul
Pe lângă numele deja consacrate din label apar trupe tinere sau nou înființate care scot muzică la care veteranii pot doar să viseze.Este cazul celor de la Tómarúm, o gașcă de americani, care au ales ca nume pentru band cuvântul islandez care descrie starea de vid absolut..
Este de ajuns să asculți Shed This Erroneous Skin, o piesă de nouă minute care se simte ca una de două. Incredibil cum reușesc americanii să ansambleze construcția a fiecarei melodii, fără efort, cu naturalețe dezarmantă.
Ai în față genul de muzică care surprinde la fiecare acord, nu ai idee ce te așteaptă de după colț, este absolut imprevizibil totul pe Beyond Obsidian, abordare care provoacă, incită.
Shallow Ecstasy este o altă dovadă de piesă făcută de unii care mănâncă muzica pe pâine. și aici asculți o muzică șlefuită până aproape de perfecțiune, una subordonată puterii creative a celor din Tomarum.
Pentru cel mai bun album de metal din 2025 se poate înscrie în cursă, fără probleme, și Tómarúm cu Beyond Obsidian Euphoria, o bijuterie de muzică metalică.
De neratat și pus în ramă.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.