
”SENTIENT”, seria ”NORDAM 2190”
Ăsta este unul dintre momentele care îmi reamintesc că decizia să îmi construiesc propriul meu colț a fost una inspirată. Domnul Bobo, omul care bate fără milă tobele în Exuviath și lucră asiduu la un nou album, m-a scos din poziția de piton sătul în care de abia mă așezasem, trimițându-mi un link despre lansarea unei cărți science fiction, de către, citez, una de a noastră.
Pentru că soțul doamnei a fost membru fondator Exuviath, la chitară ritm, și a compus o mare parte din primul album al trupei, bănuiesc că și soția dânsului face parte tot din lumea asta mică dar dârză a ascultătorilor de metal. Cred că la asta se referea tobarul meu preferat când a precizat, că, este de a noastră.
Doamna Alina Voinea, lansează mâine, 5 martie, la Muzeul Literaturii Române (Amzei cu Victoriei) de la ora 18, o carte science fiction, SENTIENT, primul volum al seriei NORDAM 2190, un thriller science fiction, cu accente cyberpunk și biopunk.
Dau din carte, ca să zic așa, doamna inimii lui Bobo, care a citit-o la corectare, în pauzele când amicul meu s-a îndurat să lase tobele alea să mai răsufle, i-a spus soțului despre cât de mișto este SENTIENT. Ca atare, semnele sunt bune.
Ce am reținut din biografia Alinei Voinea, printre alte realizări personale, interesante și ele, este faptul că a dăruit copiilor cu dificultăți de învățare, primul roman simplu scris în România, PISICUL DE CÂMP.
Iar voi, cei care sunteți din București și doriți să participați la acest eveniment, oamenii de acolo vă așteaptă cu brațele deschise. Fragmentul de mai jos vă pregătește pentru ce o să se întâmple la lansarea asta. Dacă nu se poate cu prezența, hai să cumpărăm volumul ăsta, să dăm un imbold Alinei, să treacă cât poate de repede și la următoarele.
”Invitații speciali ai acestui eveniment sunt Doina Roman – scriitoare (Fata cea mică a timpului, Prea mulți zei pentru un deșert, trilogia Pragul), Germin Petcu – scriitor (Apiscalips, Evanghelia după Christ 2.0, Ultimul înger, prima I.A.), Mihai Buzea – scriitor și jurnalist (Frunza, Vulcan, Tarot, Jimmy), Iulia Dromereschi – traducătoare, jurnalistă culturală, Andreea Sterea – editor-șef Crux Publishing. Evenimentul va fi moderat de Alexandru Roșu.
Lansarea va fi animată de un moment inedit de improvizație teatrală, inspirat de universul cărții. Actorii Dan Miron, Mihail Dan Codreanu și Răzvan Florin Bratu vor întruchipa personaje anonime din lumea Nordam 2190, oferind o experiență unică de imersiune în lumea distopică a Alinei Voinea, subliniind, totodată, întrebările esențiale ale romanului SENTIENT: Ce înseamnă să fii uman? Cui îi lăsăm controlul asupra viitorului?”
Pentru detalii puteți intra pe pagina de Facebook care dă detalii despre eveniment sau pe cea a editurii Crux Publishing.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mulțam de semnalare. Luăm.
Plăcerea este de partea mea.
Multumesc
Mergem la lansare !
Mă bucur că o faci.
Mulțam de info.Mai posed prin bibliotecă niscaiva producții de la Crux: Florin Pîtea (tot), Răzvan T.Coloja, câteva Conanuri…
Nu ai pentru ce.