Să presupunem că în intervalul orar dintre trei și șase dimineața, când se spune că este somnul cel mai dulce, pe marginea patului se așează zâna sau zânul dorințelor imposibile care te trezește suav ciocănindu-te în frunte cu bagheta magică.
Dacă nu ești membru al vreunor trupe speciale, să sări din pat perfect treaz cu cuțitul între dinți și două grenade defensive în ambele mânuțe, și ești un cetățean normal cu frica lui Dumnezeu, reacțiile tale or să se limiteze la ceva deschis aproximativ de ochi. În același timp din gură o să îți curgă pe lângă firul subțire de salivă și câteva vocale, toate neinteligibile.
În următoarele secunde o să depui toate eforturile posibile ca să îți dai seama dacă ființa care te ciocănește cu un băț subțire în frunte, este reală sau este vreun spărgător cu tupeu, pus pe glume proaste.
Te liniștești când vezi că pe marginea patului stă cineva înveșmântată în lumină și praf de stele, și nu vreun haidamac cu cagulă și bâtă de baseball.
În momentul când dai semne evidente de conștiență, ființa de lumină, te întreabă suav, spune repede o actriță, actor, fotomodel, cu care ai vrea să îți petreci o săptămână de vacanță în orice locație de pe planeta asta. La primul, ăăăă, despre ce, te pleznesc de nu te vezi cu bățul ăsta peste gură, am agendă mondială încărcată și deadline-uri de respectat.
Și nu, soția sau soțul, nu se pun, că nu primiți pentru răspunsul ăsta Ordinul Căsătoriei clasa I, cel mult o baghetă peste dinți. Ăia ai voștri, în momentul când ești ciocănit(ă) cu bagheta magică în frunte, sunt trimiși timp de șapte zile într-un universal paralel în care se doarme non-stop. După șapte zile revin în patul vostru, habar nu au de nimic, se întind, și viața merge mai departe.
De exemplu Ranker a făcut două topuri, cu cele mai hottest ele și pentru că nu discriminăm, cu cei mai hottești ei, în caz că aveți nevoie de inspirație.
Personal m-aș bâlbâi între două, că poate nu mă plouă, Jessica Lord și Jessica Alba. Pentru voi la cine vă sună ca un nebun clopoțelul?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ana de Armas și Alexandra Daddario. 🤪
buun, buun.
Ca să facem ce în vacanță?
Să împletiți organe, plm!
Aș răspunde, retrograd, că primul organ care să funcționeze e creierul. Dacă el nu sesizează vreo urmă de inteligență nu va da nicio comandă spre alte organe. 🙄
Pff, sufletul petrecerilor.
Te văd eu la 55😜
Spune man din amintiri, că și alea se pun.
Eva Gaelle Green si Monica Bellucci
oh brother, Eva Green, ce ochi, ce tot.
Salma 🙂
Și aici, bun choice.
Daca e cu zane si fantezii, atunci sa fie Kim Basinger la 33 de ani fix.
De astea de azi, mai vii, nu ai ce alege?
Pe Tarja fara ezitare.
Asta este fantezie muzicală sau sexuală?
Pai ce oi vrea sa-mi interpreteze Wishmaster din varful… patului? Poate sa cante la dus daca vrea 🙂
Eu oscilez intre Chris Hemsworth si Henry Cavill. Ba nu as zice nu nici la un actor corean, Lee Jin Wook. Si sa ii vad pe toti 3 in fata mea, ar fi de ajuns. Barbati bine toti 3. La dame nu ma bag 😁.
Jucătorul de 40.000 warhammer Henry Cavill este mult mai mișto. Are aerul ăla de tocilar sexy.
@AdinaE, Woo Do Hwan la mine
N-aveti decat sa va tavaliti pe jos de ras cat vreti, dar pentru mine idealul masculin (fizic SI mult creier) este…ok, sunt, doi turci: Alp Navruz si Bariş Arduç. Total diferiti, dar ambii absolut number one. Anytime. Din alte timpuri Al Pacino si David Bowie.
Da, ce bărbații turci nu e oameni. Soția se uita la ceva turcesc. Și nu vorbesc de baclavale.
Nu arăta deloc rău osmanii.
Nici nu mă uit la topurile celea, mi-e și teamă să nu văd pe-acolo vreun nene fierbinte care să-mi stârnească atât de tare fanteziile erotice încât să-l aleg și să-l oblig sǎ petrecem toate cele 7 zile cu sex sălbatic 24 din 24. :)) Aşa cǎ o sǎ-l aleg pe Leo DiCaprio și ne-am petrece toate cele 7 zile hălăduind prin anumite păduri din România, prin deltă, ba chiar și pe la mare. Omul iubește natura, e și activist de mediu, a avut în trecut ceva relații virtuale cu pădurile din țara noastră, cred cǎ i-ar plăcea să le și vadă, în realitate. Și pădurilor noastre cred cǎ le-ar plăcea asta și mai cred cǎ ar putea beneficia bine de tot de prietenia cuiva ca Leo.
Da, nu este rea alegerea. Sigur îl alegi de activist ce este.
Adicǎ tu, dacă ai fi femeie, l-ai găsi atrăgător pe Di Caprio? Înseamnă cǎ n-am avea deloc gusturi similare la bărbați. 😁 În plus, să presupunem că suspiciunea ta e întemeiată și îl aleg pe Leo, de fapt, pentru a-mi îndeplini o fantezie erotică. Doar că ce facem cu faptul ca Di Caprio este atras doar de femei 25 minus, ca ani? Practic, pentru femeile 40+, e ca și cum ar fi gay. Zâna nu a zis nimic de sex, deci de ce să ne complicăm inutil? În concluzie, îl aleg pe Leo pentru că e actor (respect regula jocului, așadar. Deși, hmmm, zâna n-a zis nici că partenerul/ partenera de vacanță tre’ să fie de sex opus), pentru că e super celebru și pentru că e un activist de mediu care a pus reflectorul, la un moment dat, pe necesitatea protejării pădurilor din România. Pentru doar o secundă dar, în lumea activistă, a fost un fel de secundă orgasmică. Fantezia mea ar fi să-l țină reflectorul cela măcar 2 minute. 🫢
Ingrid Bergman, varianta din Casablanca.
Dacă aș fi femeie, partenerul ei din același film.
Man, trebuia să precizez în viață. Ca să nu ne apucăm de dezgropat.
Se vede cine umblă prea mult pe bloguri arhaice, bine că n-ai zis ceva de Cleopatra.
băi, d’aia nu mi s-au îndeplinit mie fanteziile, că bălea și @Flavius la Kim…
pentru azi, hmmm, oscilez între locurile 11 și 13; da’ mai degrabă 13, că am și nr la mașină tot așa…
plus că mi se pare și mișto ca persoană, deci organul primordial cf MoșIon ar fi excitat!?
Adică Laurenția. Buenă.
Bine man, renunt la Kim. Da la Christina Ricci sa nu te aud. 🙂
Monica Belucci, Kelly Reilly si Dakota Johnson au acel je ne sais quois ce le diferentiaza de restul lumii feminine de la Hollywood. Sunt niste aparitii taietoare de respiratie, misterioase si fascinante. Restul lumii feminine frumoase din lumea filmului este prea emaciata si prin urmare cu tot mai putine atribute de vino-ncoa! Vezi Angelina fost sexsimbol de calibrul lui Marilyn Monroe! Recunosc si sex-appeal-ul enorm al lui Salma Hayek si al Anei de Armas. Si si frumusetea. 🙂
Parafrazand-o pe Beauvoir trec acum la primul sex, adica la Hollywoodieni si recunosc ca e cam greu sa botanizez printre ei ca sunt o gramada care-mi plac. Pierce Brosnan e favoritul absolut dar stiu ca e un tip fidel, Josh Holloway ar fi al doilea dar totusi, pentru o mie si una de nopti fierbinti eu imi intorc privirea spre… Shemar Moore!
Shemar Moore, a trebuit să dau search să văd cine este. Ciocolată să fie.
Hal de top 100, merge până la 234…
La o singură opțiune, probabil Jenna Ortega.
Dana Budeanu, Thassos.