Reiau un obicei pe care l-am cam neglijat în ultimul timp, prezentarea de albume. Culmea este că am ascultat materialul ăsta la vremea lui, am vrut să îl prezint atunci, din motive neclare, posibil lene sau lipsă de timp, l-am lăsat în stand by și așa a rămas.
A trebuit să citesc pe site-urile de profil recenzii despre el ca să îmi aduc aminte că aveam de gând să îl pun aici. Buun, avem de a face cu un fel hardcore francez, spun cu un fel, pentru că oamenii din țara Regelui Soare aleg mai mereu să facă muzica diferit de restul planetei.
Țin minte că primul play l-am dat piesei “In the Arms of Mortality”, și după ce am trecut prin ea, am fost puțin nedumerit. Citisem că trupa este încadrată de specialiști ca fiind una de hardcore. Doar că nu, este hardcore, nu din ăla cântat de majoritatea trupelor, dar este și thrash. Și ceva stoner. Intro-urile unor piese vin clar din altă zonă, sapă adânc, sunt altceva.
Un disc excelent care nu trebuie ratat, Sorcerer – Devotion
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.