Salutare lume și bine că ne-am regăsit!
Este duminica dimineață, foarte dimineață, stau în curte cu o cafea generoasă în față și încerc să mă îmi găsesc resursele pentru a termina lista.
În jurul meu cocoșii se pregătesc intens pentru ceva casting la Tenorul Comunei, ierbivorele rag ca apucatele, ciorile, ciorăiesc sau ce dracu sunete mai scot și ele, pe undeva nu foarte departe, un cârd de gâște participă entuziast la babilonul de sunete, și singurul tâmpit de pe stradă care este martor la miracolul trezirii, sunt eu, restul omenirii dormind ca urșii mistreți.
Muzica metal nu poate fi oprită de niște lighioane isterice, așa că să îi dăm drumul la treabă.
- Dacă vă întrebați ce fac dwarfii italieni, fac extrem de bine, au videoclip nou, își promovează noul album, Trollslayer, anunțat să apară pe 4 octombrie, au un label extrem de puternic în spate, pe austriecii de la Napalm Records. Sunt în turneu european cu vampirii nemți de la Powerwolf, deci nu au motive să se plângă. To Be a Dwarf este coloana sonoră perfectă pentru săpat o groapă în curte, bătut covoare sau spart lemne. Dwarf info.
- Charlotte Wessels, olandeza fondatoare și vocalistă timp de 21 de ani în Delain, a decis în 2021 să părăsească formația și să pășească pe propriul drum. Dacă mă întrebați pe mine muzica a avut de câștigat după decizia asta. Pe 20 septembrie o să ofere lumii un album nou, nouț, scos tot de cei de la Napalm Records. Artist info.
- Dacă nu știați, nici eu nu știam, trupa DAMPF este fondată de Bo Martin Erik Erikson. Omul prin anii 2000 rupea discotecile cu genul ăsta de cântece iar de ceva ani s-a decis să schimbe macazul și scoate chestii care sună ca No Angels Alive. Ceva deosebire este,nu?Band info.
- Suedezii de la The Crown sunt un nume vechi pe scena metalului extrem. Oamenii și-au schimbat componența și au zis să scoată un album nou cu piese vechi, reinterpretate, remixate, un fel de ciorbă de legume pe care au tranformat-o în cremă de legume. Band info.
- Ellende sunt genul ăla de trupă care în ultima perioadă a părăsit black-ul clasic și s-a cantonat undeva în zona ambient post-black metal. Schimbarea a dus la o muzică mult mai bună ca cea la începuturi. Band info.
- Am tot scris de băiatul ăsta că este un exemplu cum poți ajunge sus fără să ai nume, casă de producție potentă, și să ai abilitatea și viziunea să te folosești la maxim de tracțiunea oferită de noile platforme media. Ascensiunea lui Jeris Johnson ar trebui studiată puțin mai atent de către toți artiștii care au talent dar nu au și susținere. Artist info.
- Cred că merită să reascultăm un audio clar al prestației celor de la Gojira, fără comentariile imbecile ale unor comentatori absolut inepți, din deschiderea olimpiadei de la Paris.
- Rușii ăștia cântă rock-ul ăla melodic care trebuie atunci când ai nevoie de ceva atmosferă. Amalgama vin cu voce bună, clip foarte artistic, un vibe ușor de Scorpions, gagică betoană, și fac ca rețeta să fie una completă. Band info.
- Rămânem tot la rușii de la Amalgama că am mai dat de un alt videoclip de al lor, care promovează același album apărut, se pare, pe 1 iulie. Aveți aici link-ul cu albumul Mastermind, și dacă vă place hard rock-ul anilor 80, oamenii ăștia fac o treabă al naibii de bună.
- Numele formației sud africane vine de la o chestie medicală dubioasă, greu de diagnosticat dar se pare că oamenilor de la Vulvodynia nu le pasă foarte mult de privirile reprobatoare ale cetățenilor de bine. Band info.
- Faptul că Stratovarius sunt în atenția oamenilor din 1984 demonstrează clar că oamenii nu au stat degeaba prin studiouri sau pe scenă. Indiferent câți cântă prohodul power metalului, cifrele arată că genul stă bine. Band info.
- Steel Cage este un band italian de melodic death metal cu o tipă la voce care își face treaba extrem de bine. Are niște treceri de la clean la harsh, fabuloase. Albumul lor din 2022, Syndrome chiar merită o ascultare. Am găsit clipul ăsta și mi-am adus aminte de el. Band info.
- La 61 de ani, MICHAEL SCHENKER are, încă o energie incredibilă. Ce să mai spun despre colaborarea pentru această melodie dintre el, Joey Tempest (Europe) și Roger Glover (Deep Purple).
- Nu știam de americanii de la Dead Posey și după ce am ascultat melodia asta consider un câștig faptul că am dat de ei. Versuri foarte mișto, sociale, o tipă brunetă la voce, un vibe de Mason, totuul este bun și bine. Band info.
- Tipa de la Diamante a mai prezentată pe aici, elogios și plin de respect pentru fizicul cu care face o muzică foarte bună. Adevărul este că sună extrem de bine. Band info.
Atât pentru astăzi, sper că o să găsiți pe aici ceva care să vă placă. Al vostru Edelweiss, vă mulțumește pentru suport, și vă urează zile line și cât mai puțin gri. Până data viitoare, aveți grijă de voi ca să puteți avea grijă de toți ai voștri.
Lista lui Edelweiss – colțu cu metale #110
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mulțam pentru listă. Tocmai ce făcui ochi. Merg să-mi fac o cafă ș-apoi mergem fain frumos la sală. Dup-aia mai vedem ce facem.
Să îți fie de bine cu cafeaua și sala.
Ultimile doua tipe merg unse si hobitii … astia piticii , tipul solo asa si asa , restul depinde de stare , poate nu azi . Multumesc pentru lista .
Păi de asta este nevoie, de stare.
Vezi că Schenker n-are voce. Doar chitară. Vocea acolo este a lui Tempest de la Europe 🙂
Am corectat. Tks mult.
Ii dau bice în săptămâna ce urmează. Sper să am de lucru ceva mai puțin agitat ca să nu îmi sară căștile din urechi. Merxi pentru PlayListă!
Dacă bine știu, Charlotte Wessels e pe lista Rockstadt 2025.