Ciao a tutti!
Ieri am citit un articol la vechiul nostru amic, blogherul oltean, pe care încă îl citesc, cu multă plăcere, uneori, despre un subiect extrem de ofertant: prietenia dintre o femeie și un bărbat.
Trec peste concluzia specifică locului, care iese prin toți porii textului și care se rezumă la un: dacă nu ești de acord cu autorul, ești prost făcut grămadă. Închid ochii la zeloții aplaudaci care se comportă mai toți ca proaspeți absolvenți ai școlii de cadre a PCR, cu toate că mă mușcă de cur tot felul de remarci răutăcioase, și mă înfig fără fasoane în subiect.
Poate exista o prietenie sinceră între un bărbat și o femeie?
Rețineți, vă rog: argumentația mea reprezintă o părere personală care trebuie consumată ca atare. Ca bărbat viu, heterosexual prin absolut toate părțile esențiale ale organismului personal, omnivor convins, eu nu am putut, atunci când s-au întrezărit cazurile, întâmplate toate înainte de căsătorie, să susțin cu o stare de sinceritate un raport de prietenie cu o femeie care avea toate cele necesare pentru întețirea circulației hormonale prin interiorul făpturii mele heterosexuale.
Nu spun că este imposibilă, improbabilă sau contra naturii, aici aș pune un hmm discret, susțin cu sinceritate că eu nu pot funcționa ca prieten apropiat al unei femei.
Aș permite doamnei inimii mele să desfășoare prietenii strânse cu alți dârlăi masculini? Nu îi pot interzice, nu sunt genul, dar aș mârâi din toți caninii și incisivii, ăia opt, dacă l-aș găsi pe frend-ul cu dotări genitale similare cu ale mele tolănit pe canapeaua din living, în timp ce ar sorbi ușor intim din cafeluța aburindă proaspăt stoarsă de espressor.
Pentru că sunt un animal teritorial, nu tolerez alte perechi de coaie, în afară de cele ale băieților mei, rude de sânge, în habitatul personal, indiferent sub ce nume sunt împachetate: prieten din copilărie, coleg de creșă, parteneri în clasa a doua la furat de cireșe, mânuitor de bormașină, săritor la nevoie.
Și nu, nu sunt deloc gelos. Sau pot fi, atunci când trebuie, dar în general tratez subiectul geloziei cu o lejeritate olimpiană. Chiar doamna sufletului meu mi-a precizat că funcționează excelent atunci când este necesar să manifest o doză agreabilă de gelozie masculină. Cu toate că nu înțeleg mereu cerințele doamnei castelului, nu stau să le despic în patru și le execut cu plăcere.
Încă o dată: pentru că eu nu sunt capabil de asemenea raporturi dezinteresate, nu neg existența unei prietenii sincere dintre un bărbat și o femeie, doar că pentru mine este o stare de fapt imposibilă. Atunci când eram nemăritat, era totul foarte simplu: dacă interacționam cu o femeie vie, plăcubilă, disponibilă, făceam pe dracul în patru să execut măcar un click.
Drept urmare, într-un astfel de scenariu, rezonez cu unul dintre cei trei blogheri preferați, care nu este nici Zoso, nici Kross, ci senioria sa, tătarul de Năvodari/Colentina.
Voi?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu ține la mine. Din tipele cu care, să zicem, am mers pe drumul ăsta, ori am ajuns să încerc eu ceva, ori să încerce ele, ori amândoi simultan am avut idei. Merge un pic mai bine la distanță, până se întâmplă să te întâlneşti la o bere, ea să fie în pasă proastă sentimental şi să ajungeţi la pachetul de consolări standard. Problemă de biologie, până la urmă.
Aia cu doza agreabilă de gelozie n-o înțeleg. Pot manifesta, normal, dar am renunțat când am renunțat şi la investițiile reale pe piața sentimentală. O pot simula, desigur, dar pentru mine cineva care doreşte niscai gelozie de la partener pentru validare se cam simte ușor trofeu. Iar problema cu trofeele e în primul rând că sunt parte a unui turneu, dar și că, în paradigma asta, dacă tot participi la un turneu, e recomandat să participi la mai multe. Plus, nu e nimic agreabil în gelozie. Dar, na, nu-i complicat de ajustat un pic atitudinea, cel puţin cât e încă amuzant să o faci.
Sunteți dvs devenit prea sihastru, de aia nu mai înțelegeți.
Posibil. Probabil şi faptul că vâr… experiența m-a determinat să tratez relațiile cu sexul (de preferință, cât de cât) frumos ca pe un soi de joc, un pic de role-play, un pic de strategie, niciodată implicare serioasă sau şedințe de confesiuni laice. Dacă aveam înclinația religioasă corespunzătoare, chiar mă sihăstream. Şi-mi vizitau chilia după nişte secole popoarele trăitoare pe aici, confundând mizantropia cu puritatea spirituală. Sau mai trecea vreun blogher celebru în vizită, în memoria nervilor mâncați prin comentarii.
După vocabularul de top pe care îl uzitați în fiecare postare, vă văd capabil ca, înaintea unor efuziuni carnale cu o domniță, să solicitați o listă de lecturi și rezolvarea a tot felul de teste de cultură generală.
A, nu, să nu exagerăm, că zona implicată principal nu ştie carte. Dar când mă interesau relații mai lungi de o săptămână-două, da, conta multişor să nu fie domnişoara/ doamna genul la care te uiți în ochi şi vezi stelele.
Cu vocabularul, mie nu mi se pare de top, mai curând standardul ce ar trebui utilizat instinctiv de un vorbitor nativ al unei limbi. M-a întrebat odată una dacă încerc să epatez cu cuvintele astea, şi i-am zis că e mai curând o consecință a unei probleme medicale. Mă durea coloana cervicală, şi am pus sub pernă o carte groasă, s-a întâmplat să fie DEX, era mai grav dacă puneam Biblia.
Întrebarea mea este dacă, după această superbă explicație, ați finalizat.
Nu. A ajuns la concluzia că sunt un om rău şi ironic. A meritat, totuşi, pierderea.
M-am îndoit și eu serios de posibilitatea asta. Până am experimentat prietenia cu un băiat. Și zic băiat pentru că diferența de vârstă dintre noi este mare.
Ne-am cunoscut într-o perioadă tulbure pentru fiecare. Am fost colegi de muncă și am făcut naveta împreună București-Ploiești. Ca atare am avut ocazia să povestim și să ne cunoștem.
Au cam coincis turbulențele din viața fiecăruia, dar asta ne-a apropiat și ne-a făcut să înțelegem prin ce trece celălalt.
Am abandonat locul de muncă oarecum în același timp, dar ne-am păstrat prietenia.
Am mers împreună la mare, într-un loc în care nici diverse țesături minuscule nu stăteau între noi. Am discutat posibilitatea unei apropieri și mai strânse, dar am decis amândoi că preferăm să rămânem prieteni.
Au trecut ani și deși ne vedem rar acum, locuind în țări diferite și viețile noastre intrând pe un făgaș liniștit, am rămas prieteni. Nici nu e nevoie să vorbim des.
@Anouk, exact cum spus, am auzit de cazuri, tocmai de aia nu exclud posibilitatea existenței lor dezinteresate, în cazul ăsta este vorba doar de mine. Eu nu sunt cosntruit să rulez pe șinele alea. Nimic de ironizat, condamnat sau negat.
Nici eu nu consider că e universal valabil doar pentru că mi s-a întâmplat mie.
Eu sunt de acord cu toată lumea. Unii pot fi doar prieteni, pentru alții contează doar sexul, important e să nu se ajungă la tragedii din această cauză, mai ales de la gelozie.
Mai bine o plajă sănătoasă și sunt toți mulțumiți.
@domnu Anukoi, sper ca tot nisipul, și nu ăla fin, decare faceți mereu vorbire, să poposească în șanțul dumneavoastră intergluteal! Că m-ați înnebunit cu relieful litoral!
Păi se duce şi omul unde poate şi se simte bine. Doar nu vrei să umble prin păduri, să se întâlnească cu tot felul de dubioşi.
Mulțumesc, sănătate la toată lumea!
Io nu pricep chestia cu: nu sunt gelos. Probabil nu esti din ala bolnav, obsedat, psiho-pupu. Dar deloc, deloc? N-are cum.
Adica daca te-ai pomeni cu unul ca se da la doamna inimii tale mai infipt si cu oarecare succes nu i-ai arata deloc croseul de dreapta pretendentului?
Nu sunt gelos pentru că nu mai am vreun interes în conceptul de „doamna inimii mele”, de asta. Ceea ce oferă imunitate la gelozie. Îți face cu ochiul domnul de alături, cu brandul mai mare sau mintea mai tare? La modul real, sau doar ca să mă testezi? Perfect, drum bun.
Iar în exemplul dat, faptul că unul se dă la ea cu oarecare succes înseamnă că un croşeu (mă rog, un bocanc în tibie, sub genunchi, e mai puțin spectaculos, dar mai dureros) trebuie dublat şi de un şut (metaforic) în fesele ei. Pentru că unul va fi urmat de altul, şi la un moment dat succesul va fi deplin, sau nervii tăi franjuri.
@pvladc, ete draci, deloc. Ceva de vară, permanent, să mă țină în alertă, nimic deranjat sau care să se apropie de clinic. Mai ales că doamna inimii mele arată foarte bine. Cum adică deloc. Croșeu în funcție de distanță și poziția corpului, dar de obicei evitam să fie lovitura de start. În general, abordarea este de jab, apoi cross.
Nu-l cunosc pe prietenul tău năvodărean, dar pare cam slab.
Din fire.
E probabil doar o caracteristică a tinereții. Spirituale.
Domnu care nu vă cunoaște domnu Snow, să știți că nu este nimic răutăcios în afirmația asta, doar se alintă.
si blogerrul in cauza avea alta opinie acum ceva timp.
https://mihaivasilescublog.ro/2017/11/22/prietenia-femei-barbati-2/
@MihaelaS, mersi mult! Platină curată link-ul, că nu vreau să menționez metalul ăla galben, bronzul adică. Hmm,oare ce se afirma în trecut despre mașinile chinezești.
@MihaelaS, toți îmbătrânim.
mare om, mare caracter :))) … de blogar ziceam
Din punctul meu de vedere, chimia sexuală de orice fel este greu compatibilă cu prietenia. Dar nu imposibilă, dacă e neutralizabilă. Pe de altă parte, ce mai înseamnă „prietenie”? Am întâlnit diverse definiții și interpretări personale, de la bare minimum de „nedușmani”, la, iată, „prieten din copilărie, coleg de creșă, partener în clasa a doua la furat de cireșe, mânuitor de bormașină, săritor la nevoie”, până la „ca frați/surori din alte mame”, ba și „suflete-pereche”. Văd potențial cel mai ușor de prietenie sinceră între bărbați și femei „nedușmani”. Că ambii, cred eu, ar fi mai atenți la comunicare, diplomație, semnale, reacții. Cam ca la „prieteniile” dintre popoare, dar mai simplu. Ideal ar fi, într-o prietenie sinceră, să te bucuri de libertatea de a nu trebui să-ți calculezi fiecare mișcare. Dar idealurile se ating mai greu.
Atat am divagat ieri în linkuri că am uitat să dau un răspuns. Extrem de ofertant subiectul și cred că opiniile pot fi alterate de înaintarea in vârstă, atât a noastră cât și a partenerilor de veață.
Din istoria mea personală, nu am păstrat legătură de prietenie decât cu femeile cu care am avut inteligența, comună, să nu copulăm sau copizdim, cum vreți să ziceți. Prima dată mi s-a întâmplat prin 2000 și a doua oară după 20 de ani, ca la Alexandre Dumas.
Mai există și variația pe această temă: ambii suntem căsătoriți, dar adulterim fără nicio obligație sau doar unul căsătorit etc. Întotdeauna unul vrea mai mult!
Ca un tip care și-a încercat norocul la destul de multe femei, am avut parte de prietenie cu două gagici de la care nu am vrut eu mai mult. Nu pentru că nu erau frumoase ci pentru că mi-au fost colege de facultate și de muncă destul timp și nu am vrut să mă pun în situația aia perversă în care să ne despărțim și să apară momente din alea ciudate în care te simți inconfortabil.
Am avut ocazia să fiu cu ambele, dar după cum am zis a fost o limită peste care nu am vrut eu să trec.