Ciao a tutti!
Ieri am citit un articol la vechiul nostru amic, blogherul oltean, pe care încă îl citesc, cu multă plăcere, uneori, despre un subiect extrem de ofertant: prietenia dintre o femeie și un bărbat.
Trec peste concluzia specifică locului, care iese prin toți porii textului și care se rezumă la un: dacă nu ești de acord cu autorul, ești prost făcut grămadă. Închid ochii la zeloții aplaudaci care se comportă mai toți ca proaspeți absolvenți ai școlii de cadre a PCR, cu toate că mă mușcă de cur tot felul de remarci răutăcioase, și mă înfig fără fasoane în subiect.
Poate exista o prietenie sinceră între un bărbat și o femeie?
Rețineți, vă rog: argumentația mea reprezintă o părere personală care trebuie consumată ca atare. Ca bărbat viu, heterosexual prin absolut toate părțile esențiale ale organismului personal, omnivor convins, eu nu am putut, atunci când s-au întrezărit cazurile, întâmplate toate înainte de căsătorie, să susțin cu o stare de sinceritate un raport de prietenie cu o femeie care avea toate cele necesare pentru întețirea circulației hormonale prin interiorul făpturii mele heterosexuale.
Nu spun că este imposibilă, improbabilă sau contra naturii, aici aș pune un hmm discret, susțin cu sinceritate că eu nu pot funcționa ca prieten apropiat al unei femei.
Aș permite doamnei inimii mele să desfășoare prietenii strânse cu alți dârlăi masculini? Nu îi pot interzice, nu sunt genul, dar aș mârâi din toți caninii și incisivii, ăia opt, dacă l-aș găsi pe frend-ul cu dotări genitale similare cu ale mele tolănit pe canapeaua din living, în timp ce ar sorbi ușor intim din cafeluța aburindă proaspăt stoarsă de espressor.
Pentru că sunt un animal teritorial, nu tolerez alte perechi de coaie, în afară de cele ale băieților mei, rude de sânge, în habitatul personal, indiferent sub ce nume sunt împachetate: prieten din copilărie, coleg de creșă, parteneri în clasa a doua la furat de cireșe, mânuitor de bormașină, săritor la nevoie.
Și nu, nu sunt deloc gelos. Sau pot fi, atunci când trebuie, dar în general tratez subiectul geloziei cu o lejeritate olimpiană. Chiar doamna sufletului meu mi-a precizat că funcționează excelent atunci când este necesar să manifest o doză agreabilă de gelozie masculină. Cu toate că nu înțeleg mereu cerințele doamnei castelului, nu stau să le despic în patru și le execut cu plăcere.
Încă o dată: pentru că eu nu sunt capabil de asemenea raporturi dezinteresate, nu neg existența unei prietenii sincere dintre un bărbat și o femeie, doar că pentru mine este o stare de fapt imposibilă. Atunci când eram nemăritat, era totul foarte simplu: dacă interacționam cu o femeie vie, plăcubilă, disponibilă, făceam pe dracul în patru să execut măcar un click.
Drept urmare, într-un astfel de scenariu, rezonez cu unul dintre cei trei blogheri preferați, care nu este nici Zoso, nici Kross, ci senioria sa, tătarul de Năvodari/Colentina.
Voi?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu ține la mine. Din tipele cu care, să zicem, am mers pe drumul ăsta, ori am ajuns să încerc eu ceva, ori să încerce ele, ori amândoi simultan am avut idei. Merge un pic mai bine la distanță, până se întâmplă să te întâlneşti la o bere, ea să fie în pasă proastă sentimental şi să ajungeţi la pachetul de consolări standard. Problemă de biologie, până la urmă.
Aia cu doza agreabilă de gelozie n-o înțeleg. Pot manifesta, normal, dar am renunțat când am renunțat şi la investițiile reale pe piața sentimentală. O pot simula, desigur, dar pentru mine cineva care doreşte niscai gelozie de la partener pentru validare se cam simte ușor trofeu. Iar problema cu trofeele e în primul rând că sunt parte a unui turneu, dar și că, în paradigma asta, dacă tot participi la un turneu, e recomandat să participi la mai multe. Plus, nu e nimic agreabil în gelozie. Dar, na, nu-i complicat de ajustat un pic atitudinea, cel puţin cât e încă amuzant să o faci.
Sunteți dvs devenit prea sihastru, de aia nu mai înțelegeți.
Posibil. Probabil şi faptul că vâr… experiența m-a determinat să tratez relațiile cu sexul (de preferință, cât de cât) frumos ca pe un soi de joc, un pic de role-play, un pic de strategie, niciodată implicare serioasă sau şedințe de confesiuni laice. Dacă aveam înclinația religioasă corespunzătoare, chiar mă sihăstream. Şi-mi vizitau chilia după nişte secole popoarele trăitoare pe aici, confundând mizantropia cu puritatea spirituală. Sau mai trecea vreun blogher celebru în vizită, în memoria nervilor mâncați prin comentarii.