Întrebare pentru ăștia care aveți copii încă înregimentați în sistemul de educație autohton: ai voștri execută temele alea pentru vacanță de bunăvoie? Aici, dacă răspunsul este pozitiv și real, sunt străbătut de o cantitate apreciabilă de invidie! Sau le fac obligați? Se trag pe cur până în ultima săptămână, când oricum timpul este insuficient pentru temele arhisuficiente?
Ai mei, băieți bravi amândoi, execută manevre de degajare în raport cu sarcinile școlare cu o asemenea eficiență că ar trebui predate la cursurile de tactică din cadrul Academiei Militare. Asta spre disperarea și nervii doamnei castelului.
Dacă mă întrebați cum mă raportez eu la lipsa de angajament a celor doi, vă pot spune că radiez lejeritate absolută prin toți porii dermei. Pentru că, spre deosebire de mai toți părinții care au uitat cât de lepre au fost când erau copii, eu țin minte ca și cum copilăria mea s-ar fi desfășurat luna trecută, cât de dedicat eram sarcinilor școlare în timpul vacanțelor.
Știți câte cărți bifam eu din lista aia de lectură obligatorie care conținea, printre altele mizerii, titluri ale simpaticului de Sadoveanu? Care se știe că pot fi parcurse cu la fel de multă ușurință și plăcere ca o excursie în curu’ gol prin deșertul Gobi… Zero, băi, zero.
Citeam, pentru că se știe, înainte de ’89 nu aveai ce face când părinții îți confiscau PlayStation-ul 0.1 series, orice altceva, evitând cu eleganța lui Muhammad Ali, orice carte pe care dascălii sufletului încercau să o îndese pe gât, în timpul sfintei vacanțe. Pentru că, în ecuația copilăriei, singura cunoscută în caz de neexecutare era bătaia aia ruptă din rai, când mă duceam la bibliotecă să împrumut ceva din ocna aia de listă mai strecuram și câte un Julică Verne. Pe care încercam să-l pitesc în cărțoaiele lui Sadoveanu.
Ca să nu mai spun că găsesc abominabil obiceiul cu temele pentru vacanță. Păi ori este vacanță, ori nu mai este! Să faci teme în vacanță este ca și cum ai face task-uri de la job în concediu.
M-am intersectat cu oameni de genul ăsta care găseau normal un răspuns la două, trei mail-uri pe zi primite în interes de serviciu. Bine, m-am intersectat o singură dată. Că după aia i-am ocolit cum ocolește poporul românos solidaritatea.
Păi dacă tot am cărat laptopul după mine pe avion, a fost genul de scuză care m-a determinat să decid că este imposibil să respirăm același aer.
Bă, dacă car laptopul, nu s-a realizat încă acțiunea, o fac ca să am la ce să mă uit la filme când ajung în cameră după ce am bântuit prin țările alea alese pentru încărcat bateriile!
Concluzia acestui text scris pe genunchi este că nu sunt un părinte bun dacă las copiii să își desfășoare vacanța așa cum este datul.
Voi cum vă poziționați?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Răspunsul scurt este: nu execută de bunăvoie absolut nimic pe timpul vacanței. Bine, vacanța asta a fost cea mai lejeră dpv psihic pentru noi, deoarece nu au avut teme, unul terminând a 12-a, unul a 8-a.
Sunteți defect sau capabil de o ironie deosbit de fină, dacă puneți egal între teme de vacanță și examenele de capacitate sau bacalaureat.
Pă Norveja abia au teme pentru acasă în timpul semestrelor, în vacanță nici nu se pune problema. Ideea e că timpul liber e al copilului și face ce vrea cu el.
Scuze pentru răspunsul neconform.
Dacă Norvegia aia ar fi avut parte și apă caldă în mare, soare primitor timp de 6-7 luni pe an, ar fi fost o țară de luat în considerare.
Mie Norvegia mi se pare atractivă cum e. De fapt, țările nordice. Frig, păduri, oameni cu un apetit pentru socializare nesolicitată exact cât trebuie, o doză de rusofobie sănătoasă…
N-am copii, deci sunt automat calificat să-mi dau cu părerea. Din modestie, mă limitez la exemplul personal. Citeam tot, lista dată de şcoală era lejeră față de ce băgam de obicei. Ocazie cu care am învățat şi să rezum un text în ce dimensiuni doresc, dar şi să fabulez pe alocuri. Pardon, să-mi asum unele libertăți narative cu stil. Că, de exemplu, era cam aiurea să scriu la „cum mi-am petrecut vacanța” ceva de genul „în regim de izolare la domiciliu, dar a fost bine, primeam mâncare chiar şi la două zile şi aveam mai puține motive de încasat corecții fizice decât de obicei”.
Pe de altă parte citeam de plācere, nu de nevoie. Dovadă şi faptul că mi-am păstrat obiceiul şi acum, când mă apropii tiptil de sen… vârsta deschiderii unui blog. A fost şi oarecum terapeutic, a creat un țarc pentru sălbăticiunea ce puteam să devin.
Într-un univers paralel în care aş fi decis să-mi perpetuez zestrea genetică, mi-aş fi învățat copiii să citească de foarte mici, lejer şi atractiv. Într-o lume dominată de indivizi care se topesc de vii dacă dezlipesc ochii de ecran, cititul şi capacitatea de înțelegere şi procesare rapidă a materialului lecturat e un avantaj.
Vocabularul folosit susține condiția de om educat care a consumat, fără ezitare, toate literele puse în fața ochilor.
Pot emula cu succes educația, şi uneori, chiar şi inteligența 😀 .
Vacanța asta dna învățătoare nu a dat teme pe vacanță, nici listă de cărți de citit. Dar de citit citește, peste activitatea asta nu sărim. Încerc să cumpăr cărți atractive. De ex. i-a plăcut foarte mult seria „Jurnalul unui puști”.
Cred că vacanța de clasa a I-a și a II-a am cumpărat ceva caiet de vacanță, dar era cam ca o revistă, în care erau exerciții de matematică și limba română. Practic era chestie de 10 minute pe zi. Dar din ceva motiv s-a renunțat la asta.
În ce privește acțiunea teme de vacanță sau orice activitate legată de școală, încerc să rămân neutră…😁.