Nu prea am timp și nici baterie zilele astea, așa că, în afară de muzică și vreo două-trei rânduri cretine despre nimic, nu prea o să mă simțiți pe aici. Noroc cu Anduța că are muniție destulă!
Aș fi cel mai fericit copil de pe blog dacă i-ar urma exemplul și alții care citesc pe aici. Sincer, aș vrea tare mult un text scris de @Elena. Ca să nu mai spun de unul scris de @Peredhil sau @Solandi, și mai sunt câțiva, destui. Așa că don’t be shy, mofos!
Boon! Habar nu aveam de trupa asta, 7th Boulevard, dar dacă tot am dat peste piesa lor care mi-a repornit bateriile în young mode, am zis că este păcat să nu puneți și voi o ureche pe ea.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ce drăguță-i! I-am trimis-o și lui fiu-miu să o asculte în drum spre Vamă, săptămâna viitoare.
Ce vamă, ce gânduri că berea e prea scumpă! Al meu cârnat minor e prin Constanța, se distrează cu delfine silfide. Aseară au fost la Atic, restaurant cu panoramă, fițe, spume și fonfleuri. Da’ îi trimit piesa, poate o ascultă la dușul din apartamentul comunist închiriat…
Nu am avut niciodată o mare conexiune cu evenimentul numit Vamă.
Dragostea mea au fost evenimentele montane.
Și ursoaicele blonde, brunete, roșcate.
Lager
OldJohn, păi și n-ai vrea să ne povestești mai pe larg, într-un text separat, despre evenimentele montane? Eu aș fi tare curioasă cum ai ajuns la primul eveniment montan. Sau ce te-a făcut să mergi la al doilea. Sau cum de s-a transformat în dragoste.
Acuma depinde ce înțelege prin evenimente, că eveniment poate fi şi un concurs de alergare, şi o tură mai lungă pe creste, şi o şuetă cu ursul…
Ture pe tresee marcate sau nu, cățărat, orientare, organizat tabere pentru inițiere, remarcat trasee montane, revelioane, cântări, focuri și câte o băută când eram mai tineri. Și foarte mulți amici cu care împărtășeam aceste emoții.
Spiritul de acum, din Vamă, nu mă atrage deloc. Pentru mine Vama era frumoasă când era doar un sat minuscul și o plajă imensă și sălbatică.
Melodia e OK-ish. Nu pe gustul meu.
Am auzit de „spiritul vămii”, nu l-am cunoscut. Știu că s-a încercat la un moment dat „salvarea” lui, dar nu s-a reușit.
Nu ai cum să întorci timpul. Eu păstrez în minte și suflet Vama, așa cum am cunoscut-o.
Fiecare generație cu stilul și spiritul ei.
Bre, cu textele nu-i chestie de shy. E cumva de ocaua cu care măsor prin băcănia proprie. Situația era valabilă şi pe alte tarlale. Când am idei, le pun în scris, majoritatea sunt sub formă de jurnal. Ăla nu se publică, nici postmortem, că nu-mi va supraviețui mult. Ce ar putea fi utilizabil ca articol suferă de altă problemă. Scriu, recitesc după un interval, ajung la concluzia că e o banalitate, sau ceva ce ar stârni un nivel de interes minim spre inexistent unor terțe persoane, şi zboară unde se duc biții când le vine vremea.
Unii pot scoate un articol complet despre cum i-a prins o ploaie torențială şi n-aveau umbrelă. La mine narațiunea s-ar încheia brusc atunci când duc mâna spre buzunarul unde am o pelerină pliată, konieț filma. Da, poate fi doar glazura semantică şi stilul, fără vreun substrat narativ, caz în care vorbim de rețetă de bezele. Sau poate fi ficțiune gonflată dintr-un punct de plecare real, ambele metode perfect valide de a crea un articol.
De scris mai scriu pentru mine, sau mai comentez, pe alocuri, pentru a-mi păstra un nivel minim de competență în comunicarea scrisă în limba română. Ce nu utilizezi, rugineşte. De aici până la compus de articole, mai e nițel.
Tu poți scrie despre cum nu poți scrie și te-ar citi mai multe persoane decât cei care citesc ce scriu cei care pot scrie.
Anouk, îmi aduci aminte de imposibilul care e imposibil😘