Pentru că aici este un loc unde se mai pune ceva muzică, de cele mai multe ori bună, zic eu, și pentru că mai am două-trei gurițe de cafea, în lipsă de altceva, am zis să spun și eu două vorbe despre subiectul care a agitat cântăcioșii autohtoni promovați de radiourile din patrie.
Mai exact, despre Lolita Cercel și piesa Pe peronu’ de la gară, construită pe șasiu AI de Tom programatorul, care a preferat să rămână anonim, mare admirator de Miron Radu Paraschivescu și ale lui Cântece țigănești. Omul spune că versurile îi aparțin, iar muzica a fost compilată cu mare scremere în Python de inteligența artificială, deci a muncit ceva.
Acum, două cuvinte personale: piesa este un căcat, se simte la fel de natural ca poliesterul în haine. Că are milioane de vizualizări, mă doare la popou, tot o mizerie sintetică rămâne pentru mine.
Cu ce este mai bună maneaua asta absolut înfiorătoare (aici puteți pune 95% din piesele artiștilor, ahahaha, artiști, ahahaha, români)?
Porcăria asta mi-a apărut, din motive neînțelese pentru subsemnatul, în timp ce scriam modesta părere, atunci când am deschis YouTube-ul ca să caut un exemplu de piesă putridă.
ca Lolita lui Tom programatorul?
Btw, domniță Theo, indiferent că vrei să te dai multi-artistă, multilateral împrăștiată, și încerci pop, dar și rock (aici am vomat în gură puțin), vocea ta tot a manele sună.
Cât despre artiștii autohtoni care se simt amenințați de Lolitele de-ale Tomilor, când ei nu mai țin minte când au vândut ultimul bilet la un spectacol performat de ei, pentru că bani de la primării, pot să mă pupe în locul neatins de soare.
Și nu, ce faceți 95% dintre voi nu este muzică sau, mai bine spus, este la fel de multă muzică ca și cea făcută de Tom programatorul.
Dacă voi reușiți să convingeți o turmă de cetățeni să vă asculte copiile sau abominațiile muzicale, de ce nu ar avea dreptul ca un băiat mână-n mână cu AI-ul să facă asta?
Aaaa, că pe unul ca mine ambele încercări muzicale îl lasă la fel de rece ca curul unei foci după opt ore de stat pe banchiză, este mai puțin important. Că Lolita și Tom vă lovesc la paralele de la zilele orașului și s-a dus dracului vuitton-ul și pozele cu buci de pe plajele din Bali, asta este fix problema voastră.
Că lălăielile voastre, în mare parte inspirate din alte lălăieli cu mai multe succesuri din afară, au la fel de multă valoare ca bolivarul venezuelean, și vă simteți amenințați, asta tot problema voastră este. A mea este să mă doară în rect și de voi, și de Lolitele apărute sau care sunt acum pe țeavă. Am destulă muzică făcută de oameni de ascultat. Muzică bună.
Ca să clarificăm: rock-ul făcut cu AI tot o mizerie sinistră este. Că videoclipurile construite cu AI sunt pline cu gagici cu țâțe perfecte și buze, cururi, la fel de perfecte, asta nu înseamnă că piesa pe care o îmbracă nu este un căcat pansat.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Într-un fel îmi place să cred că muzica și cărțile compuse/scrise până înainte de pandemie sunt „mai naturale” dacă pot spune așa, cu toate că se practică shadow writing și alte minuni.
Ceea ce mi-aș dori de la epoca asta în care am intrat este ca în special muzica să fie marcată corespunzător dacă a fost compusă cu AI. Dacă cineva vrea să asculte, este alegerea lui. Dar vreau să am și eu alegerea de-a asculta muzică scrisă și compusă de un om utilizând talentul lui. Pentru că probabil, cu puțin efort, aș putea și eu să „compun” ceva cu AI. Dar să scriu o piesă, să compun muzica prin efort propriu și eventual să o mai și cânt în fața unor mii de oameni, asta necesită niște abilități și talent pe care nu le am. Și tocmai de-asta vreau să apreciez omul care poate face asta natural.
Probabil vom ajunge la un punct când va fi foarte greu să distingem între AI și om, dar ăsta e jocul.
Excelent punctat. Absolut excelent. Îmi place să citesc comentarii mai bune ca rândurile scrise de mine.
Io ascult house, trance. Mi se fâlfâie. 😁
Bumți, Bumți?
Nene azi nu este despre muzica, am dat la zapada de mi-a venit rău. Mi-a trebuit curte, nu puteam eu să stau liniștit la apartament sau dacă aveam noroc în țările calde.
Cât despre Theo Rose prefer să nu comentez că îi știu familia 🤭
Cele mai bune doine de jale cred că au fost compuse la lopată.
Abia aștept nunțile cu holograme cu Guță🤣
Dacă se rezolvă și cu lipitul euroilor de fruntea hologramei, cred că Guță nu ar avea nimic împotrivă.