Cum zilele astea au fost programate în cel mai mic detaliu pentru un frecat de mentă responsabil, am decis să întreprindem, Doamna castelului și eu, un binging din ăla ca de manual.
Pentru că eu uitasem (ce surpriză!) cum s-a despachetat intriga în primele trei sezoane, am zis să le revăd și să nu fac asta singur. Mai ales că soția nu vizionase niciun minut din The Witcher. Ce să vă spun… primele trei sezoane au mers ca unse sau, cum se exprimă soția, „le-am tocat imediat”. Procesul a fost înlesnit, cel puțin în cazul Doamnei, de prezența celui mai simpatic Superman ever, britanicul Henry Cavill.
Ca să fiu sincer, chiar și mie, ca heterosexual convins (ușor obsedat chiar), îmi place mult omul. Poate și pentru că este un gamer înrăit de World of Warcaft, al seriei Warhammer 40k și, bineînțeles, al seriei The Witcher, în care am înțeles că a bifat toate main quest-urile, side quest-urile și l-a rejucat în toate variantele de scenarii gândite de producătorii de la CD Projekt Red, sau pentru că, pur și simplu, sub eticheta aia de mascul feroce se ascunde un tocilar clasic.
Deci primele trei sezoane au fost ce trebuie. Am regăsit elemente din seria lui Andrzej Sapkowski (cel puțin din primele trei volume, că la al treilea sunt), acțiunea a fost densă, acting-ul impecabil, iar costumul de piele neagră al lui Cavill a rezistat eroic pe organismul intens lucrat la gym. All good.
Din cauză de producători cu minte la fel de multă ca o găleată goală, care s-au gândit în capetele lor că ar fi o mutare excelentă ca, din sezonul patru, să inventeze apa caldă și miezul din dodoașcă și să nu mai respecte cărțile polonezului, Henry, mare fan al seriei, a aruncat printre dinții albi, perfect aliniați, de Superman vânător, un „ba pe-a mămichii voastre!” și s-a cărat.
Așa că au căutat alt witcher până au dat peste fra-su lu’ Thor, Liam Hemsworth, pe care l-au îndesat temeinic în serial. Nu știu dacă ați văzut The Witcher „la zi”, ca să spun așa, dar băiatul ăsta nu este, cel puțin în accepțiunea celor două suflete care au urmărit, până le-au lăcrimat ochișorii, întreprinderile duse la capăt de Henry, ce trebuie. Iar scenariul sezonului patru mă împinge și pe mine în zone ireverențioase față de decizia ălora care decid curgerea serialului.
Noroc cu fazele de luptă (atunci când sunt), care mai salvează ce mai este de salvat. Mulțumesc, Netflix, pentru că ați mai ruinat o producție bună! Sper din tot sufletul să nu vă opriți la sezonul cinci, pentru că sunt șanse bune să ajungeți la așa ceva:
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Au luat-o pe ulei față de cărți/jocuri și în primele trei sezoane, dar i-a cărat în spinare Cavill mai ceva ca Sisif. Nu știu cum dracu’ reușesc să ia un univers fictiv și să-l frece ca pe maioneză, până scot penele puiului nenăscut din ouă, și-l declară tucan. „Witcher”, „Wheel of Time”, chestia aia vomitivă de „Rings of Power”, serii reduse la pretexte pentru ce au ouat papagalii în cuibul de idei al producătorilor.
N-am văzut decât primele trei sezoane din „Witcher”, la timpul lor. Habar n-am dacă o să fac vreun gest de a ajunge la zi.
Sunt la volumul trei și, da, au reușit să amestece lucrurile încă din primele trei sezoane. Cavill și felul în care a abordat personajul au făcut pastila mai puțin amară. Se simte că omul a pus mult suflet în acting.
Liam, în schimb, a intrat în personaj la fel cum îmi intră piciorușul meu de 46 juma într-un condur de 35.
Pai io cand ti-am zis ca al 4-lea sezon nu mai e ce a fost, nu m-ai crezut. Eu sunt mare fan al celor 2 actori. Dar sincer in rolul ala nu intra decat un actor si ala e Henry Cavill.
Nu că nu te-am crezut, am sperat să nu fie așa nasol cum ai spus tu. Și este.
The Witcher fără Henry Cavill e o mizerie. Exact ca și Diaperman al lui James Gunn.
Nu înțeleg de ce producătorii ăia oligofreni au ținut cu tot dinadinsul să fută meciu’. Ce-au rezolvat?
Bănuiesc că au câștigat buget. Cavill era mai costisitor, se implica în regie, avea idei cum că ar ține de respect să păstrezi pelicula cât mai aproape de cărți, dar na, astea sunt chestii de bun simț.
@Edelweiss: au câștigat la buget 3 cenți, dar au pierdut masiv la audiență, deci per total au pierdut de le-a ieșit pe nas. Imbecili, adică.
Habar nu am despre ce vorbiți, am să caut!
Este greu cu prezentul în codrii norvegieni. Mulți copaci, multă vârstă.
Asta pentru că norvegienii respectă natura. La noi copacii s-au tăiat ca-n codru și vârsta s-a refugiat prin blocuri, bloguri, ceva de genul ăsta.
Să nu crezi că aici nu se exploatează masiv masă lemnoasă,dar nimeni nu plânge că i se fură pădurile 😉
Diferența între a tunde și a cheli, îmi închipui. Plus programe adecvate de replantare.
Zi merci că nu l-au adus pe Pitt. Vorba aia, Achile Adevăratu’ 🙂
Își arată tendonul lui natural sau i-au întinerit ăștia mușchiu cu CGI?
Din ce-am văzut se descurcă bine la modul natural 🙂
Cred că atunci când au anunțat că nu mai joacă Horică am și uitat când se lansează noul sezon. Poate o să mă uit cândva, după ce termin alte seriale pe rol (iar cum mereu apare câte ceva…).
@Edelweiss, cărțile le citești în română sau în engleză? Mă tentează să le iau și eu, iar de regulă nu am o problemă să citesc în engleză, dar nu mai știu unde am văzut că traducerea în engleză e cel puțin greoaie în cazul acestui autor.
@Gueststar, am luat volumele de pe olx, neatinse, cu 300 de lei. Sunt de la Armada. Am si două volume în germană. Și alea ca și cele în română sunt destul de ok traduse.
Eu am inceput sa pun egal intre conceptul de serial si cel de mizerie. Chiar nu am avut nicio asteptare de la ultimul sezon. E drept ca nici mare fan nu am fost ca mi se cam umfla o vena cand vad cacaturi cu magie & shit. Tolerez aiureala doar daca e ceva acolo care sa compenseze. Si aici n-a prea fost.
/
Astia fac seriale nu ca sa ne spuna o poveste, vor sa ne tina captivi in masa de audienta, sa ne monetizeze. Se incurca in scenariu, spun prostii, fac orice ca sa lungeasca ciorba pe care ne-o servesc. Daca vi se pare ca sunt usor turat-frustrat sa stiti ca tocmai am terminat Povestea Slujitoarei si mi-a cam ajuns bataia de joc. Am „investit” (ha ha ha) mult, zeci de ore, si la final a fost o mare basina. Probabil vor sa faca o continuare dar nu va fi cu mine in rol de guster, ca tot am citit cuvantul asta pe undeva recent.
Iar la Stranger Things nu ma uit nici daca ma plateste cineva, chiar daca acum vorbeste/scrie toata lumea despre el. Cum am trait fara Emily in Periș sau alte jeguri ma descurc si fara asta.
@Pvladc, eu am fost fan de jocurile The Witcher. Primele trei sezoane bune. Patru este jenant pe alocuri.
Nushtiu bre, ca io am renuntat brusc la jocuri prin 2006-2007. N-a fost niciun act de vointa, s-a terminat pur si simplu ca benzina la pana prostului.
Pe mine ma distreaza cand bea Witcher potiunea aia, imi aduce aminte de Obelix doar ca nu e asa fun.
Am început să mă uit și eu la The Witcher… sunt pe la sezonul 2, dar m-am oprit pentru că am început doctorul cel bun. Va continua cu siguranta!
Aia voiam să zic și eu, merg pe din astea gen Dallas: Doctorul bun, seria Yellostone(nu știam că e serie mi-a zis fiu-meu 😬)
A, uitasem, ai scris titlul greșit: „Ce mai am văzut.”
.
Ps. La Power Couple nu te uiți? Sau alte chestii la fel de jeniale.
La titlu m-am gândit să îl scriu defect.