M-a stârnit Kronwurst cu proiectul ăsta de lege inițiat de AURiști în cârdășie cu PSDiști, PNLiști și neafiliați din 2023 (unii dispăruți în zilele noastre dintre aleșii neamului) și care prevede amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru oficialii care refuză să sărute „Drapelul Național” la ceremonia de „Ziua Drapelului” (26 iunie), ba chiar sancționare penală, pentru abuz în serviciu, a celor care se sustrag de la participare.
Sigur, acum proiectul prevede participarea și pupatul de steag obligatoriu doar pentru oficiali, reprezentanți ai autorităților publice și pentru elevii/profesorii desemnați, respectiv preotul/profesorul de religie desemnat.
Dar, presupunând că legea trece de Parlament și e pusă în aplicare, cât ar mai dura oare până ce va fi extinsă și la neoficiali, la elevii/profesorii nedesemnați și așa mai departe? Nu neapărat cu pupat, ci și doar cu simplu văzut? La urma urmei, unde s-a mai văzut ca niște lideri cu apetit totalitar să ridice catarge înalte de 30 de metri și steaguri de 3 pe 2 metri doar ca să le fâlfâie în fața unui număr insignifiant de oficiali? O megalomanie de genul ăsta va vrea mări de oameni, nu picături.
Ziceam că m-am simțit stârnită în sensul că mi-a readus aminte de o festivitate oarecum similară, în care nu țin minte dacă s-au pupat și steaguri, dar țin minte că un „șoim al patriei” a fost pupat de „tovarășul Ceaușescu”. Eu am fost „șoimul”. Adică, pentru mai tinerii cititori, un copil de grădiniță înscris, fără știrea sau voia lui, în „Șoimii Patriei”, organizația prin care regimul comunist începea educația patriotică și politică încă de la vârsta de patru-cinci ani.
Așa am ajuns eu să plec, într-o zi obișnuită, cu niște bărbați în costume negre și cu o educatoare de la grădiniță, ca să-i dau flori lui Ceaușescu și să-i spun câteva vorbe, ca pe o poezie.
Flori mai dădusem, poezii mai spusesem, educatoarea era cea preferată, mă simțeam în siguranță cu ea. Nu era nimic extraordinar pentru mine în niciuna dintre aceste activități. Și, cum nu-mi plăcea deloc somnul obligatoriu de prânz, plecarea aia mi s-a părut mai degrabă un fel de eliberare temporară de la o obligație zilnică, repetitivă și foarte plictisitoare. Doar când îmi găseam un partener sau o parteneră de gâdilat reciproc la tălpi (asta pentru că nu existau suficiente paturi pentru toți copiii), mai devenea somnul de prânz cât de cât distractiv.
De la destinația plecării nu-mi aduc aminte foarte multe lucruri. Doar că „pioniera” (next level de educație patriotică și politică, după etapa de „șoim”), care trebuia să facă aceleași lucruri ca mine, mi s-a părut agitată când mi-a văzut un năsturel de la uniformă descheiat și s-a grăbit să mi-l încheie. Că am văzut niște unghii foarte late și galbene când am dat florile. Că tovarășul s-a aplecat și m-a pupat pe obraz. Că se fluturau multe stegulețe mici și oamenii, inclusiv copii, aplaudau. La întoarcerea spre grădiniță mi-am văzut părinții venind din direcția opusă, spre festivitate. Peste ani, i-am întrebat dacă au știut în dimineața aia ce urma să fac în timpul programului de grădiniță, n-au știut. Atunci n-au comentat nimic, cel puțin nu de față cu mine sau poate nu-mi amintesc.
Cam asta despre prima (și ultima) festivitate de preamărire a unor dictatori la care am participat. La voi, cei care ați prins defilările și manifestările omagiale de dinainte de ’89, cum a fost prima dată?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Vino la Kronwurst să te pupe pe obrazul unde te-a murdărit Ceaușescu cu buzele lui cizmărești, că simpatică îmi ești! Tot la modul „serios” :), pentru prima etapă obligatorie, dacă trece proiectul, văd o oportunitate de business aici, prin care poate fi redus numărul de oficiali, senatori, deputați: tratament de drapel cu antigel. Că tot mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim, acum să fie și buzele înfundate în Aquafresh în trei culori cunosc pe lume.
Bună gluma à la Moș Ion Roată și Cuza. 🙂 Pe-a doua nu cred c-am înțeles-o sau am înțeles-o greșit, ca pe o oportunitate de… dosar penal pentru tentativă de omor. 🙈
Contaminări accidentale se pot produce oricând în portbagaj, după o revizie cu completare de Lapona Antigel. NUP știu cum s-a produs, domnule milițian, probabil cei de la service nu au închis bine dopul de la bidonul lăsat. Eu doar vând steaguri pe principiul „Din fabrică până pe buze”.
Nu am participat la astfel de festivități, deși am fost și eu șoim și pionier. Țin minte că la serbarea de investire în funcția de pionier mi-am uitat cravata acasă. Cumva, de undeva a apărut o cravată și am fost și eu ce trebuie pe scenă :))).
Cât despre noua lege, pe mine, sincer, mă înfioară ideea. Sper totuși să se sesizeze cineva că nu e ok. Din ce am înțeles, comisia pentru învățământ a dat aviz negativ.
Și Guvernul de atunci a transmis un punct de vedere negativ. Comisia juridică a dat aviz favorabil, însă comisiile sesizate în fond nu au depus niciun raport, deși deadline era pe 6.09.2023. Fără raport, proiectul nu poate intra la dezbatere și vot în plen. Însă a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor (sub rezerva depunerii raportului) pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din 8 şi 9 septembrie 2026.
Dupa Cernobal oamenii din orasul meu au ramas cu obiceiul sa bea apa de izvor inca vreo 10 ani. Am carat tone de apa de izvor cu bidonul in copilarie si adolescenta. Toti cunoscutii mei aveau sticlele sau bidoanele cu apa de izvor in casa. Asa s-a ajuns in situatia care urmeaza.
Pe la finalul liceului eram la un prieten la un simposion (συμπόσιον, Anduta 🙂 ) impreuna cu alti amici. Dupa ce am consumat noi diverse, fara sa ne recite vreun rapsod Iliada, ne-a apucat setea. Avea omul sticlele regulamentare cu apa de izvor pe hol, in locul stiut, si ne-am servit fara sa mai intrebam. Cand era distractia mai in toi s-a auzit un racnet:
– Ba, care mi-ati baut antigelul?
Noroc ca, prosti fiind, n-am intrat in panica sa alergam la spital sau ceva si ne-am pus pe ras. Cum un noroc nu vine niciodata singur, s-a dovedit ca vanzatorul de antigel il diluase generos. Asa ne-au salvat pe noi cele doua mari calitati ale poporului roman: hotia si prostia.
Bonus, nici masina prietenului nu a avut de suferit pentru ca a mai completat ce bausem noi cu antigel nediluat. Win-win, ca sa zic asa :)))
Senatorii aia sunt in siguranta, exista un zeu al prostilor.
Am râs homeric, ca să-l citez pe tătarul tău simpatic. La cât de mult le ia să voteze, ăștia sunt senatorii melcilor.
Apropo, era prin 2000 un film Băi, care mi-ai șutit mașina?
Pvladc, mie-mi pare c-a fost mâna unui zeu al mașinilor acolo, amic cu zeul bețivilor și al copiilor (și voi erați încă niște copii…:))) și în alianță temporară cu zeul hoților. Se știe, îmbârligate sunt căile zeilor!
Nu am fost șoim, dar când am devenit pionier am fost foarte mândră deși nu înțelegeam prea bine ce înseamnă. Totuși mă simțeam importantă în uniformă și cu șnurul de comandantă de detașament! :))
Am fost la câteva repetiții pentru defilare, dar orașul nostru era cam ocolit de oficialități, deci nu am avut parte de festivitățile epuizante de care au avut parte mai ales cei din București.
Voi nu aveati chestia aia odioasa numita „trec detasamentele”? Se facea prin primavara, ne punea sa defilam in fata scolii. Oribil. Sau celebrele manifestari de 23 august?
Am luat si o bataie de la ciumafaia aia care era responsabila de chestiile politice pe scoala. Deci, pot afirma ca sunt mai revolutionar decat Ciolacu. Fara certificat.
Anouk, țin minte că așteptam cu nerăbdare să ne facă pionieri, că la generațiile mai mari ieșeau din oraș, se duceau la statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, făceau un fel de excursie organizată carevasăzică. La mine s-a mers pe jos câteva minute în grup (nici măcar în power walk, pfff) până în centrul orașului, la o altă statuie a lui Ștefan cel Mare. Apăi la aia puteam ajunge și singură. Puteau să-mi dea cravata, să-mi dea inelușul și mă făceam și singură pionieră. :))
Chiar voiam să scriu că l-am așteptat pe Kim ir Sen undeva între rondul 1 și 2, cum a mai aproape de Big. De ce dracu l-o fi adus pe coreean în Ploiești nu știu, probabil a vizitat „1 Mai”?
Am prins o singură vizită de lucru a tovarășului, în 1989. Toate școlile din oraș au fost scoase pe traseul pe care avea să treacă coloana oficială. Am mers la sectorul repartizat, acolo ne-am luat în primire bucata rezervată clasei noastre. Diriginta a ales câțiva, care au urcat în apartamentele de la șosea, urmând să se instaleze în balcoane, ca să facă atmosferă și de acolo. Restul ne-am înșirat de-a lungul trotuarului și am făcut repetiția. Aveam în mâini ceva stegulețe. La semnalul dat am început să agităm stegulețele. Cei de la balcoane la fel. În naivitatea noastră, credeam că va trece în curând coloana. Eram curioși să îl vedem. Ne tot lungeam gâturile până când ne-a liniștit diriginta. Gata, la loc comanda, acum vă puteți juca în liniște. Am jucat „mi-am pierdut o batistuță”, cu care ocazie am pupat o colegă de care îmi plăcea. Apoi am trecut la călcata. Am vrut noi și ascunsea, dar nu ne-au dat voie, să nu ne facem ascunși cu totul și să ne cărăm acasă.
Au trecut câteva ore și tovarășul tot nu venea. Am cerut voie la baie, care baie nu era, așa că ne-au dat voie să batem la ușile apartamentelor. Am mai fost aranjați încă de câteva ori pentru repetiție, ca să ne scoată din moleșeală, că deja așteptam de vreo 4 ore. La un moment dat, rândurile au început să fie electrocutate de mesajul mult așteptat. Vine, vine! Ne-am încolonat încă o dată, am început să agităm stegulețele și să ne lungim gâturile spre drum. Au apărut ceva mașini de-ale miliției și apoi l-am văzut. Cred că era ceva Aro decapotabil, erau amândoi în picioare și făceau cu mâna. Nimic impresionant, dar, una peste alta, cu toată așteptarea, în ziua aceea am fost mulțumiți. Am fost scoși de la ore, ceea ce era un câștig în sine.
La finalul anului avea să înceapă revoluția, iar după vacanța de iarnă aveam să ne descoperim veleitățile de dizidenți. Se dusese zvonul prin școală că Ceaușescu seamănă cu Hitler, dacă îi desenezi mustață pe portretul din manuale. Întâi mai timid, apoi, văzând că nu ni se întâmplă nimic, ne-am făcut curaj și am început să îi desenăm tovarășului mustață de Hitler pe toate portretele din manuale. Apoi ne-am întrecut în talent artistic, adăugând, fiecare după imaginație, ochelari, coarne de drac, dinți de vampir. Apoi Ceaușescu a început să decoleze prin curtea școlii sub formă de avioane de hârtie, după care, din lipsă de materie primă, adică portrete imaculate, micii dizidenți aveau să se potolească și să se bucure de beneficiile post-revoluționare: renunțarea la uniformă, scoaterea orelor de PTAP și constituție din orar și apoi scoaterea zilei de sâmbătă cu totul.
@Wolfgang mi-ai scos la iveală din străfundurile amintirilor fix scena vizitei lui Ceașescu din copilăria mea. Cu tot cu mersul la baie în apartamentele din vecini, desenatul ulterior de mustăți/cioc. Zici c-am fost colegi de școală. Îți mulțumesc pentru asta! 🙂
Wolfgang, eu țin minte că intrasem la școală (cu vreo 2 ani înainte de ’89) și aveam o plăcere să imit discursurile tovarășului în fața blocului. „Draji tovarși și pretini…”, cu „mărețele realizări” și tot felul de construcții specifice, musai cu „r”-uri cât mai multe, gesturile specifice din mână, plus arătătorul ridicat atotștiutor. Mai erau copii mai mari care ziceau glume de genul URSS=Ursul repară sandale stricate. Aveam un vecin securist în bloc, la etajul 3, dar am aflat peste ani că era unul cumsecade. Cred c-a fost pe-acolo un fel de zeu al inconștienților juvenili, ca să-l parafrazez pe Pvladc. :))
Am prins o vizită a tovarășului când eram în liceu. Ne-au ținut în picioare, fără apă și mâncare, în piața centrală a orașului de pe la 8 dimineața până seara pe la 5, când a terminat Nea Nicu cuvântarea. El a ajuns pe la 3, că fusese la câteva uzine și CAP-uri din județ. Eu, fiind mai înalt, aveam și pancartă d-aia cu ceva PCR.
Da’ matale câți ani de liceu ai făcut?!
nenumărați.
A se citit toți.
nea_zapada, jeez, 9 ore…sper că măcar vremea a fost mai acceptabilă.
la 0:33 sunt și eu sigur. Aș fi zis c-am avut pancartă cu ceva PCR, dar se pare că nu, trebuie să fi fost cu mutra lu’ Ceașcă sau a lu’ Leana. Eu sigur eram cu pancartă individuală, înalt, la L-ul ăla format de clădire și intrarea aia, unde sunt portretele alea multe.
https://www.facebook.com/targovisteainimagini.ro/videos/vizita-lui-nicolae-ceau%C8%99escu-la-t%C3%A2rgovi%C8%99tedin-ce-an-crede%C8%9Bi-c%C4%83-sunt-film%C4%83rilesur/1354483698898848/
Pfoai! Eu am căutat la un moment dat filmare de la festivitate, să văd mai clar cum a fost. N-am găsit, dar poate cǎ-i mai bine
De 23 augustul dinainte de clasa a 9-a am fostara convocati pentru repetitii in vederea maretei manifestatii…
Eu, singurica, nu cunosteam pe nimeni, abia luasem treapta, nici nu locuiam in oras, stateam la sor-mea mai mare, dupa cateva zile de semi-leșin in soare, cu arsmjat dr litere sau ce mama naibii faceam acolo, am.decis ca nu mai pot si am plecat acasa. Nici acum nu stiu cum de am avut curajul, stiu doar ca, pana a inceput scoala, am stat cu frica ca nu o sa mai fiu primita!
La fel, am lipsit de la ultima zi de practica( de fspt faceam practica intr-un sat invecinat cu al meu si am profitat sa o sterg mai repede acas), cand ne-au dat matricolele; nu stiu cum am intrat in liceu lunea urmatoare, statea la intrare cerberul de istorie…
Mie mi-e frica, nu vreau sa ma gandesc!
Irinoush, și mie. Dar nu pot să nu mǎ gândesc.