Acest anunț a fost scris, cu mare chin, pe telefon, din cauză de lopeți în loc de mâini. Sunt plecat la marea fraților italieni și telefonul este singurul device pe care pot scrie. Dacă nu l-aș fi pus acum, am fost de nenumărate ori acolo, știu despre ce vorbesc, aș fi uitat magistral de el.
O să revin la el după ce îi întreb pe inculpații implicați în actul artistic ceva detalii suplimentare.
NOT YOUR AVERAGE ROMANIAN TOUR: OVERBURN ȘI ANTPILE SE PREGĂTESC SĂ ZGUDUIE SCENA ROMÂNEASCĂ
Vine sezonul rece, dar scena de metal underground din România se aprinde mai tare ca niciodată. Două dintre cele mai gălăgioase trupe ale scenei din țară își unesc forțele să cucerească 10 locații, începând din toamna aceasta.
OVERBURN sărbătorește lansarea albumului de debut – Taste of Reality – un amestec de metalcore cu influențe progressive, djent și deathcore. Tinerii vin cu un show energic, compoziții complexe și versuri profunde, cu o voce care îți va rămâne în minte și suflet.
ANTPILE urcă pe scenă cu noul vocalist, după debutul pe care l-au avut împreună la Praetorian Gates. Băieții vin cu energie pură, sunet greu și zero compromisuri, pentru un concert de hardcore autentic.
Trupele pleacă într-o aventură de 10 concerte:
10.10 – Brașov, Tâmplărie
11.10 – București, Encore
14.11 – Petroșani, The Station
15.11 – Timișoara, Nemesis Art Club
20.11 – Cluj-Napoca, Flying Circus
22.11 – Bistrița, Soho Music Hall
28.11 – Baia Mare, Rockwave Tavern
29.11 – Oradea, Lokal
12.12 – Cluj-Napoca, a.casa
13.12 – Târgu Mureș, The Office
Nu e doar un turneu. See you in the pit.
Pentru a fi la curent cu toate noutățile, puteți urmări trupele pe rețelele lor de socializare:
OverBurn: linktr.ee/overburn
Antpile: linktr.ee/antpileband
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Asta-i amuzantà când te mai iei cu vreun imbecil trumpist sau suveranist pe internet: „scuzați greșelile, scriu de pe telefon și am lopeți în loc de mâini”. Sau, mai amuzant, „n-am dat jos mănușile de box încă”.
La Buzau cand?