Acum 6 sau 7 ani americanii de la Rivers of Nihil au scos o piesă care pe mine m-a lăsat fără aer, The Silent Life. Ei bine, abordarea total neconvențională a death metalului tehnic a fost dusă la alt nivel prin folosirea unui pasaj extrem de mișto de saxofon.
Piese ca A Home, sau mult mai exploziva Sand Baptism reprezintă borne în lumea din ce în ce mai complexă a death metalului progresiv. Înainte să îmi spun părerea despre ultimul album apărut anul ăsta pe 30 mai, bag și câteva informații compilate de pe net.
Rivers of Nihil, Statele Unite (Reading, Pennsylvania, Death metal tehnic, progressive metal, metal atmosferic.
Membri (conform ultimei formule cunoscute): Brody Uttley – chitară, sintetizatoare, Jared Klein – tobe, voce secundară, Adam Biggs – bass, voce principală (după plecarea solistului original), Andy Thomas – chitară, voce clean (a părăsit trupa în 2022), Jake Dieffenbach, solistul original, a părăsit trupa în 2022. Adam Biggs a preluat rolul principal de vocal.
Una dintre cele mai bune concepte muzicale din metalul modern este „Canalul celor patru anotimpuri”
Rivers of Nihil au creat o serie de patru albume conceptuale, fiecare reprezentând un anotimp, formând un fel de canal metaforic prin evoluția muzicală a trupei:
- 1.The Conscious Seed of Light (2013) – Primăvara, albumul de debut, death metal tehnic intens, piesă cea mai ascultată, Rain Eater.
- 2.Monarchy (2015) – Vara, are un sunet mai matur, progresiv, a fost mult mai bine primit de public și critică. Piesa de referință, Perpetual Growth Machine.
- 3.Where Owls Know My Name (2018) – Toamna, este cel mai mai bine cotat album album, include saxofon, voci clean și atmosferă mult mai atent construită. Piesa cu cele mai multe streamuri din cariera trupei, The Silent Life
- 4.The Work (2021) – Iarna, pe el americanii eu experimentat un sound mult mai reținut, introspectiv și destul de depresiv, cu influențe goth. Piesa blazon a acestui disc cred că este Clean
**************

Câteva cuvinte despre ultimul material al americanilor.
Acest album omonim reprezintă o sinteză matură a întregii cariere a trupei. Este o combinație reușită între tehnicalitatea debutului The Conscious Seed of Light, progresivul din Monarchy, atmosfera melancolică din Where Owls Know My Name și experiența introspectivă din The Work. Trupa reușește să îmbine toate influențeșe astea într-un mod care surprinde pe tot întreag durata a materialului.
O schimbare notabilă este trecerea lui Adam Biggs la voce principală, înlocuindu-l pe Jake Dieffenbach. De asemenea, Andy Thomas (ex-Black Crown Initiate) s-a alăturat trupei ca chitarist și vocalist secundar, aducând o nouă dimensiune sonoră. Această nouă formulă aduce un echilibru între agresivitate și melodicitate, evidențiată în piese precum „House of Light” și „Water & Time.
RoN fac și aici un pas mai departe, pentru că albumul se remarcă prin utilizarea instrumentelor neconvenționale pentru genul death metal, saxofon, banjo și violoncel.
Cântece ca Criminals, sau pe cea care eu consider cea mai bună de pe disc, House of Light, nu fac altceva decât să cimenteze evoluția continuă spre un rafinament muzical care plasează gașca de americani pe cele mai înalte trepte ale podiumului, alături de mari nume ale metalului extrem.
Ascultați piesele mai vechi, poate și albume, și o să realizați rapid cât de mult și de solid au progresat băieții ăștia.
Albumul îl găsiți acilea: Rivers of Nihil – Rivers of Nihil (Technical Death Metal, Progressive Metal) – 2025
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.