Doamnelor și domnilor, în timp ce mă certam pe blogul unui amic cu un pesedist prost și ticălos, am fost informat de Biziday că Marcel Ciumpalacul și-a dat demisia.
Credeați că P(CR)SD după, mu, palma electorală primită la aceste alegeri, nu are resurse să se reformeze masiv.
Ei bine, v-ați înșelat grav. Poate.
Noul președinte (interimar) este Sorin Grindeanu, un om nou, cu un CV nepătat.
Mult mai bine ieșeau ca imagine dacă scoteau o mână pe ușa sediului partidului și trăgeau înăuntru pe primul cetățean care trecea pe acolo.
Grindeanu, băh, Grindeanu, asta au găsit ei.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Și ne mai întrebăm de ce se înmulțesc extremiștii. Dacă lucrurile continuă în felul ăsta, peste 3 ani nu mai avem nicio scăpare. Mă refer la parlamentare.
Pesede această tumoră malignă.
Lasa ca eu m-am certat pe fb cu individul insurat cu rusoaica de care mai povesteam si alta data. Am inghitit pana acum toate teoriile conspirationiste luate de pe Telegram, dar acum i-am raspuns. Astept pana diseara sa ii arat lu’ domnu’ sot tampeniile pe care le debiteaza si dupa il blochez. Sunt nervii mei la o adica.
Cat de Marcelica sa-i fie de bine. O sa dispara si el (d)in neantul politicii.
E unu’ de la psd care pare întreg la cap. E mai tinerel. Cred ca Victor Negrescu ii zice. Nu sunt sigur…
Pe ala de ce nu îl promovează mai mult?
Ăla și Victoria Stoiciu dar nu prea se potrivesc profilului pesedistului ortodox.
Îl lasă să se tâmpească, după care îl promovează. Așa e șablonul la ei.
Black Jack and Hookers? Dacă pune ș-un whiskey/bourbon lângă, mă-nscriu și io.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Blonda știe ce debitezi tu pe aici? Sau ai parola din 438753764325632,5 cifre la telefon și amprenta de la degetul mare de la piciorul stâng, tu fiind dreptaci.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Ea nu știe, da’ dac-ar știi… 🤭
„cu un CV neapărat” Cred că ”nepătat”, dar probabil că ai scris la nervi.
Am scris pe mobil. Cred că autocorrect. A fost maxim să pun fotografia, cred că atunci când am terminat aveam tensiune arterială cosmică.
Crin Antonescu a tras o concluzie după ce a fost ales noul președinte al României: „Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată”.
Ca sa știm o treaba…
Asta se întâmplă cât trezești drinkeri din somn.
Băsescu e parfum pe lângă asta…
Ce partid de lepre! Se dau la fund fix când e nevoie de votul și majoritatea lor. Vorba cântecului de la începutul anilor 90. Mai bine vagabondul decât trădător, etc. Eu anticipam asta în mintea mea. Sunt curios ce vor face consiliile locale pe noua orientare. Probabil un alt haos, asa zis „organizat”. E greu sa nu vomiți in tara asta, băut sau nu, implicat politic sau nu.
Bag toată pula! Deși, mă așteptam la asta. Unde spunea Bombonel că e Congo? Că mă bate un gând rușinos! Fmm Ciolacu și Grindeanu!
Ah, și Stănescu! Și Stroe! Și Ponta! Fmm Iliescu!
Mai mult, Sorinel este chiar propunerea PSD pentru funcția de premier 🙂
Absolut neașteptat venind de psd, nu?