Băi, voi o mai știți pe Bianca Drăgușanu, vedeta, femeia, hmm, din buzele căreia se poate extrage suficient hialuronic cât să ajungă pentru injectarea a 47 de genunchi chinuiți de gonartroză?
Bianca foarte revoltată că piața autohtonă a prostituției este invadată de sărăciile de ucrainience, care îi iau penisul, scuze, pâinea de la gură, nu ezită să condamne ferm invazia de vagine venite din est. Te lovește la tarif concurența, este, siliconată mică ce ești?
Stau și mă gândesc, vedete ca Bianca ce măsuri vor lua împotriva acestei invazii nedrepte? Vor patrula pe frontieră? Or să reacționeze ca coloniștii americani în 1773 când au aruncat ceaiul în mare și o să își azvârle și ele concurența în Lacul Morii sau în Dâmbovița?
Această ființă, care seamănă din ce în ce mai mult cu un hydralisk, pe cine credeți susține la funcția de președinte? Pe același individ susținut și de carcinomul Serghei Mizil sau glioblastomul Delia Budeanu, domnul Fugem Simion.
Vă dați seama că Bianca declară că nu îl poate lua în serios pe Mucușor, Bianca, măh, cea mai serioasă femeie în veață. La fel cum, tot după părerea ei, extrem de avizată, nici pe Zelenski nu îl ia nimeni în serios.
Poate între ea și imaginile astea stătea vreun penis, ca să nu fim răutăcioși și să folosim pluralul, și de aia nu a putut observa reacția audienței la intrarea lui Zelenski. Trebuie să îi oferim circumstanțe atenuante, practică o meserie care solicită un ritm susținut, concentrare și determinare de fier.
Din nefericire pentru noi, comentariile de la articol spun mai multe ca 100 de sondaje de opinie iar filmulețul de pe tiktok care conține opinia Biancăi, însumează nu mai puțin 4000+ de comentarii, în mare parte apreciative, numere care nu sunt dătătoare de speranțe.
Nu mai am tiktok dar pot deschide linkurile de acolo din browser.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Normal că se teme de concurență, țiganca siliconată. Arată ca o mumie-n ultima vreme. Doar necrofilii doresc s-o fută. 🤮🤮🤮
Cum puteți spune așa ceva despre cea mai dorită femeie din șoubizu românesc.
M-ai speriat cu filmuletul ala cu Bianca. Am crezut ca am nevoie de ecran nou la laptop ca asta deformeaza.
Și eu la fel am pățit. 😂😂
Am din ce în ce mai mult senzația că trebuie să pun pe picioare un cont de TT. Măcar să trollez. M-am uitat aseară vreo jumătate de oră, i-aș fi enervat pe mulți. Și cred că mă distrează cumva ideea de a face asta 🙂
În maghiară.
Cred că se poate rezolva și asta :))
🤣🤣🤣
Nuș cum vouă vă merge TikTok fără cont sau aplicație. La moi nu merge! Deci nu am reușit să văz cine ce și cum. Bine să fiu sincer nici nu prea îmi doream să o văd pe coana Bianca.
Merge de pe desktop în mai multe browsere, nu merge de pe mobil.
Am avut ocazia s-o văd în realitate pe femeia de plastic.
Acum câteva zile eram într-un magazin și așteptam să se elibereze o cabină de probă. Pentru cine nu e familiarizat cu fenomenul, mai toate magazinele de haine au cabine la care se formează coadă atunci când este aglomerat. Tot așa, cam toate magazinele au cabine de probă standard și câte o cabină mai mare pentru persoanele cu dizabilități. Peste tot (cel puțin în magazinele în care am intrat eu) este scris că este interzis să intre mai multe persoane în aceeași cabină.
Revenind, așteptam eliberarea unei cabine ca să pot proba ceva. În fața mea o fată cu o vârstă imposibil de identificat din cauza intervențiilor de ”înfrumusețare”. Eu aș zice că era urâțică, dar eu sunt rea și invidioasă. Oricum era, părea nerăbdătoare și de plictiseală, probabil, încerca cu disperare să se oglindească în orice suprafață din jurul ei, această strădanie generând niște mișcări de-a dreptul ridicole. Când deodată se oprește brusc cu ochii cât cepele la femeia de plastic care tocmai ieșise din cabina rezervată persoanelor cu dizabilități din acel magazin. A strigat-o cu voce tremurândă, plină de speranță că va fi auzită și remarcată. Plasticoasa a trecut indiferentă. Când a revenit cu un teanc nou de haine a aruncat o privire condescendentă către ființa care se simțea pierdută fără lumina călăuzitoare și a chemat-o scurt în cabina din care ieșise și în care era împreună cu o altă individă.
Nu am nici o concluzie. Poate doar că medicii care au au aplicat corecții naturii își pot trece în CV câteva operații reușite. Își pot trece în parmares și un rezultat grotesc din punctul meu de vedere. Dar am stabilit deja că eu sunt rea și invidioasă.
Este urâțită rău. Am văzut-o și eu de aproape.
Nu înțeleg cum bărbații, unii dintre ei, și unele femei o consideră un etalon de frumusețe.
O curvă prorusă asumată. Și cu experiență. Ar putea să-și miște ea hoitul, în stadiu avansat de conservare pentru posteritate, în Ucraina, în zona controlată de Armata Roșie, poate mai ridică moralul soldaților denazificatori.
Asta cu chirurgia plastica a ajuns la cote inalte. Cote inalte de slutenie. Nu vreau sa visez urat la noapte. Oare nu isi dau seama cat de plasticate au ajuns?
Mnope, nu își dau seama că îs plasticate.
Pentru ele e frumi.
Restul, alea neplasticate cică îs neîngrijite.
Am avut o colega de-asta (deloc proasta btw), care avea în ea silicon cât un Duster și se îmbraca de zici că era un concurs fetish. Nimeni din echipele din West EU și State nu voia să lucreze cu ea.
După vreo câțiva (multi) ani a reușit să nu mai vina îmbrăcată ca pe OnlyFans la birou și au dispărut și unghiile de juma de metru.
E ceva mai bine. Plasticul insa e tot acolo, ea tot nemulțumită că nu i se apreciază valuarea pe deplin, chiar daca se îmbracă decent și nu poa să-și exprime „feminitatea” (in lumea balcanica plasticaraia asta și îmbrăcatu că pa centura ii feminitate).
Tot ai scris despre Bianca – ăstia de la BUG Mafia au scos Salut Aparte!