Prieteni, după cum știți, în tribul nostru avem un patruped, un motan semi portocaliu, botezat de frații lui bipezi, cei doi copii ai noștri, Gheruță.
În cazul în care vă întrebați dacă blănosul își menține obiceiul de a mă trezi între 4 și 5 dimineața, doar pe mine, puteți sta foarte liniștiți, nu sare nici o zi fără să ducă la bun sfârșit această rutină drăcească.
Pentru această bilă de blană, mă prezint din când în când, la una dintre cele două farmacii din oraș al cărui client fidel sunt de ani de zile, mai ales că amândouă locațiile sunt deservite de doamne, domnițe, extrem de afabile, care îmi fac mixul perfect de Orjen, Canagan, peste care adaugă câteva mâini de bucate fast food, gen Royal Canin și Hills, că altfel animălosul strâmbă din bot.
Și cum stăteam și ciripeam, vrute și nevrute cu încântătoarele farmaciste, ca un privighetor de 1950 de mm, în timp ce era mermelit mixul portocaliului, aud din spate, o remarcă care s-a vrut a fi șoptită, dar dintr-o eroare de calibrare a corzilor vocale a ajuns la urechile subsemnatului, sigur nu are copii că altfel nu dădea atâția bani pentru o pisică.
Instantaneu, cei aproape 2000 de mm au fost străbătuți de dorința de a vedea cine dracu este ființa care nu are loc pe planetă de ei.
Era o caricatură de muiere, plină de aur la toate încheieturile, machiată la fel de discret ca un apaș înainte de raid, care stătea lângă o caricatură de bărbat, mic, gras, plin de aur și el, cu un păr pomădat și o față de bovină analfabetă. Ăștia mă judecau pe mine. Și nu, nu erau țigani, erau românoși sadea.
În primul rând, doamnă, am rupt de la mine și am făcut-o doamnă, am doi copii și nu le iau de la gură ca să dau mâncare pisicii, informație care ar trebui să vă liniștească, și în al doilea rând ar trebui să vă țineți gândurile despre alți cetățeni la voi în cap, pentru că și în 2025 bătaia doare la fel ca acum 100 de ani.
Când au realizat că mă adesez lor, au înghețat. Dwarful crăcănat care o însoțea mi-a lăsat impresia că până am părăsit farmacia nu a mai respirat.
Era o zi atât de frumoasă, doamnele farmaciste atât de drăguțe, ascultasem muzică foarte bună până să intru acolo, eram atât de relaxat încât am simțit nevoia să nu apăs accelerația și să escaledez momentul.
Din nefericire, deschisem deja ușa, am observat prea târziu pliantul cu Simion din mâna creaturii.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Dacă ajungi la Rockstadt, dau eu berea (aia fără alcool pe care o bei) 😉
Încă nu am luat bilete. Aș vrea să iau măcar în ziua cu Electric Callboy. Am o situație în familie care mă ține în șah.
ești necopt, maică! la vorbele alea era axiomatică opțiunea de vot…
tre’a s-o iei din voleu!
Am și eu momentele mele zilnice de prost.
Caricatura aia chiar are nevoie de o bataie zdravana si bagata in spital ca sa nu poata vota. Ce o f*te pe ea grija de altii si nu de copiii ei.
Sincer nu aș vrea să fiu prin zonă când ești nervoasă.
Ma enervez rar, dar si cand ma enervez😤. Ai gichit bine.
Chestia asta pune-o alaturi de afirmatia unui director din privat care spunea ca „aluia trebuie sa-dau salariu mai mic, ca nu are copii”
1950? Da’ bine crescut mai sunteți, domne’.
A se remarca faptul că nu am zis că s-ar putea confunda cu anul nașterii, să nu amestecăm chiar așa blogurile.
Cică a plouat mult, la mine nu s-au aliniat astrele, s-au așezat unele peste altele. #omrăutăcios
Este de remarcat gentilețea comentariului. Și, se știe, dacă un comentariu pare răutăcios, este din cauza hecărilor.
Dar să putea după @Peredhil să nu vină și colegul lui de comentarii tendențioase, @Anukoi.
M-am trezit de dimineață cu o dispoziție „aș face coliere din niște dinți „. Dar tu m-ai binedispus! Plm, o sa îmi intre bine ceafa a la nea’ Nicu, în ultimul bastion al HORECA ceausistă!
Să ai spor, zâmbet și poftă.
Ma, cumva ei te invidiau ca dai banii pe mancare de pisici in loc sa adopti valori mai „traditionale” gen purtarea de podoabe de aur care sa evidentieze statutul tau social. Clar aveai bani, ca si ei, numai ca in loc sa semnalizezi corect iti permiti libertatea sa rasfeti pisicile. Cumva sfidai norma stramoseasca conform careia banii se baga in copii, case, masini, toale (aur pentru cei mai traditionalisti) si operatii estetice. Si ei au punctat cumva sa se simta moral superiori rebelului.
Nu ma pot abtine sa nu adresez o intrebare de habarnist, total necunoscator in ale pisicitului. De ce nu le iei pisicilor pur si simplu carne, filet mignon daca le place, ca doar sunt carnivore?
I-am intrebat pe ai mei si mi-au zis ca e mai ieftin cu boabe si mai usor (nu trebuie refrigerate, e usor de pregatit masa etc). Banuiesc ca in cazul tau nu pretul e argumentul. Sunt pur si simplu curios ca inca nu mi-am facut curaj sa adopt o pisica dar cine stie.
Presupun ca e chestiune de sănătate. Blănoasa mea m-a înduplecat sa ii dau câte ceva când făceam sandviciuri, pana a făcut ea dermatită. Acuși, se miaună de mine, de abia mai primește o bucata din ciorba.
Așadar, boabe și conserve dedicate
Gheruță nu mănâncă carne crudă sau gătită. Se mai activează la o conservă de ton, în suc propriu. Nu mănâncă nici pliculețe de hrană umedă și sunt high quality, nu pliculețe de 2 lei bucata.
Sper sa nu stric Feng Shui-ul la blog dar as pune doua linkuri:
–
Zaihan despre alegerile din Romania:
https://www.youtube.com/watch?v=5hQS2CoVeH0&ab_channel=ZeihanonGeopolitics
–
Moise si Vlad despre aceleasi alegeri. Avem scenarii horror de la Vlad si cateva observatii bune de la Moise. Merita vazut dar luati cu moderatie.
https://www.youtube.com/watch?v=_858E-phVUw&t=8215s&ab_channel=FriendlyFirecuMoise%C8%99iVlad