Frați și surori, să tragem tare cu muzică asta rock a noastră, că în cazul în care simionul și ai lui ajung la putere, este posibil să vedem maneaua și odele patriotice ca singurele curente muzicale legale. Iar vine timpul de ascultat rock în beci.
Trupă nouă, și ce trupă, vine din Germania, fluturând stindardul new wave of traditional heavy metal tușat cu spirit de teuton. Band de care habar nu aveam, așa că am derulat înapoi ca să mă familiarizez cu activitatea lor.
Acum un au scos o piesă rupere, Lost Amidst the Unfathomable Abyss, care mi-ar fi atras sigur atenția dacă aș fi știut de ea. Acum vreo două luni au lansat Whispered Curses, Woe Unleashed, ca să promoveze albumul lor de debut, Age Of The Void, produs sub umbrela unui label foarte mic, FHM.
Și a sosit, în sfârșit, ziua în care albumul oamenilor din Baden-Württemberg, a vîzut lumina zilei. Tot ce pot să vă recomand este să nu îl ratați. Dacă vă place heavy metalul de calitate, albumul ăsta o să fie noua voastră jucărie favorită.

Under Ruins-Age Of The Void / Facebook / Youtube channel/ Nota : 9 / 10
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.