Ăsta se vrea, în principal, un blog de muzică, și nu orice fel de muzică, vorbim de cea mai muzică, adică cea Rock.
Din nefericire, pentru noi ăștia mai roacheri, pe lângă regina eternă a muzicii, cea clasică și cea mai muzică, rocku’, există și unele genuri, acceptabile, ca hip-hopul, jazzul, electro/synthul, popu’ făcut bine dar și altele care te fac să îți dorești ca încălcarea drepturilor omului să nu fie pedepsită de lege.
Bănuiesc că v-ați dat seama că la altele, se încadrează genul cel mai în trend în gradina măicuței domnului a mizerabilului putinist Puric, sfânta manea.
Această abominație muzicală , care ar determina orice cetățean cu o minimă urmă de decență, pus în fața unei audiții a unei piese gemute de un țigan de la Ploiești, Bolintin, să aleagă fără să ezite, două colonoscopii succesive, a mai atins zilele trecute nivel de ridicol greu de imaginat.
Domnul de care facem vorbire, mai bine nu era cetățean român, este Dani Mocanu, proxenet, evazionist, ca orice manelist, posesor al unui vocabular la fel de bogat ca al unui capac de veceu, și beneficiar, cât mai curând și definitiv, al unui sejur de 6 ani și 5 luni în temnițele patriei.
După comunicatul, tradus de către una din doamnele trimise la produs chiar de Dani, pă străzile din London, Anglea, adresat celuilalt manelist, proaspăt instalat în biroul oval, acest limbric care joacă aceeași carte a discriminării, devenită regulă etnică, s-a gândit că este momentul potrivit, să supraliciteze muzical.
Așa că a compus o manea, că ce să compună, una cu elemente geopolitice deosebit de complexe, care poartă ascultătorul din Regatul Unit până în minunata lume nouă, și care are un puternic impact educațional.
Nu o spun eu, o afirmă una dintre fane, @MariaSilion-k9e, ”Daca mai face dani mocanu melodii pe baza unor țări, așa învățăm la geografie :))))”. Să mai aud eu răutăți, că manelele e muzică de proști.
Dacă vă mai întrebați de ce mesajele unora ca Georgescu, Șoșoacă, Simion, Ciolacu, au atât de mult succes, vă lămuresc eu.
Frumoasa piesă a lui Dani a adunat, în trei zile, peste un milion de vizualizări și 1580 de comentarii. Adevărat, toate scrise într-o română aproximativă, băh, dar 1580 sunt 1580 iar un meleon este un meleon. Concluzia după enumerarea acestor cifre, dacă mai avea careva nelămuriri, este că mare parte din acest neam este formată din maneliști cocălari.
De exemplu, RoxyRoxana, vajnică mamă manelistă, și degrabă absentă de la școală, spune, tremurând umpik umed, ”Dani fata mea Anastasia moare după melodiile tale nu adoreme fara tine abia o caut 2 ani și cu tine in cap e in permanență”.
Îmi puteți spune, atunci când Dani o să ajungă la vârsta mămicii ei analfabete, la ce fel de mesaje politice, credeți că o să pună botu’ ? Ale lui Paleologu, Pogăciaș, Pătraru? Or să argumenteze apartența la curentul suveranist-geto-daco-român-verde, citând din opera lui Max Weber?
Versurile șlagărului sunt ți ele, absolut sublime, ceva fin, care ar merita să fie sculptate pe frontispiciul fiecărei instituții de cultură din România. Vă rețin puțin atenția cu această masivă demonstrație de versificație.
De la intro, ne dăm seama de respectul profund al acestui domn față de doamnele de pretutindeni:
I like to move it, move it
Sunt șefu’ la curve, sunt șefu’ la curve
I like to move it, move it
Chirăieli, umezeli, dat din cur, zguduit buric și țâțe, până aproape de pierderea conștienței.
Sunt rechin calificat, am un cadou pentru Trump (Am un cadou pentru Trump)
Dacă el mă va salva, i-o dau pe nevastă-mea
Eu cânt și ea dă din bas pentru cash și Elon Musk (Mwah)
Cu un ungurii îs aicea dulce, toată America se duce
Melania, să te ții fată, ai concurență serioasă. În cazul în care portocaliul tău o să îl salveze pe pe Dani, dacă vrei să mai fie al tău, fă, să te pregătești de un threesome, că altfel ți-l fură țiganca.
Avionu’ zboară-zboară, noi acum fugim din țară
Unde crezi c-o domnișoară în America
Vagaboanta mea, să nu ai emoții
Te bag la produs la Statuia Libertății
Încă o dată, Dani, cel credincios, are cruce pe șapcă, ca celălat credincios fără de pată, NeaJiJI, își manifestă din nou, respectul lui pentru femeile de pretutindeni.
De fapt, este scuzabil, pentru că versurile ating și o componentă economică, nu doar geografică. Biletele până în America costă mult, Dani este pă ajutoare iar banii ăia trebuie să fie recuperați cumva și practicarea celei mai vechi meserii este cea mai facilă cale.
În timpul scrierii acestor rânduri, aș vrea să pot spune că nimeni nu a avut de suferit, dar nu este deloc adevărat.
După cinci leșinuri, unul mai profund ca celălalt, urmate de crize de vomă, spasmodice, fără număr, este timpul să închei această mică analiză și să vă ofer unica ocazie să vă delectați cu un profund act de cultură a celui mai în trend bard, să moară dușmanii lui, Dani Mocanu, viitor țigan american.
USeLe, AUR, BOR și alți decerebrați, pot sta liniștiți, cât timp sunt destui limbrici care preferă mizeriile astea, existența lor o să transceadă erele, până la sfârșitul veacurilor. SĂ FIE!!!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Dacă zic ceva de rasa mamii lor înseamnă că sunt rasist, nu?
Aici, nu. Go!
@Peredhil, de la tine mă așteptam la ceva creativitate, sincer să fiu; poți zice de sutana, anteriul etc. mamii lor…
Da, dar ăsta-i blog cu muzică de sataniști, nu de sutaniști sau anteriști…
Mi-e o greata si imi vine sa vomit fix ca in Little Brittan🤢🤮. Sper sa mai gasesti scena pe yt ca si astia sunt cenzurati.
Chestiile astea despre care spune lumea că ce legătură are dom’le, sunt putregaiul care slăbește orice fundație socială.
Nu dau click pe așa ceva. Mai bine mă duc la alergat, ca să citez un clasic în viață.
Dar de ce trebuie să mă sacrific doar io.
@Edelweiss: pentru că tu ești eroul nostru. 😎
Şi pe care nu-l merităm.
Copil fiind, am iubit țigani precum iubesc berea: reci și pe masă, cu mâinile pe piept.
Am fost făcut rasist. 🤷♂️
Duminică am fost pe centru la o plimbare ș-o-nghețată cu mândra. În plin centru, care-i pietonal, era blocat un GLE în care tronau doi țigani, frați gemeni cu mocanu. Am sunat la poliție, am explicat situația și-n 5 minute a venit un echipaj care i-a rugat frumos să-și mute mașina, în timp ce le-a dat o amendă. Au plătit-o cardu’. 😈
Prietena mea a zis că-s un băiat rău. 🤣🤣🤣
M-am simțit precum Van Damme în „Street Fighter”. 🤪
Am avut un mic orgasm. 😈
Foarte civic. Nu ești chiar așa rasist. Ai un nivel acceptabil de rasism, în zilele astea nebune, necesar. Foarte bună inițiativă, să mai faci din astea.
Io fac d-astea tot timpul, deoarece-s „rău și invidios pe merțanele și bemveurile lor scumpe”. 🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Asta-n timp ce al meu seria 7 stătea frumos-n parcarea cu plată. Sunt un țăran, ce să mai.🤷♂️
Erai rasist dacă dădeai telefon la poliție pentru că poluează mediul cu fumul rezultat din incinerarea mașinii. Cu ei cu tot. Așa, ai fost doar un bun cetățean.
@Peredhil: eco-rasist. 🤣🤣🤣🤣🤣
Aveam și eu o pepită pe care o păstram pentru lista mea, btw nu știu când va fi gata, dar dacă mai provocat o pun acu : )
https://youtu.be/yo7_px4vXYQ?si=xOvBvYQpODU4EcZN
Pff, visul oricărui rasist alb, o negresă de plastic.
La fix ca sa-l promoveze Cold Play…
Perfect spus!
În România doar dacă scoteau mâna pe geam agățau un manelist.
Dacă scoteau mâna pe geam rămâneau fără ceas, verighete și nici pentru degete nu există garanții.
Vezi că fata ăleia se numește Anastasia, nu Dani. Am făcut studii aprofundate pe text ca să mă prind. Ceva nu se lega, așa că am studiat. Dar înțeleg bine oare, copilul respectiv are doi ani? 🤕
Ești eroina mea. După ce am citit cuvintele mamei, s-a amestecat totul în cap. Dap, doi ani.