Dacă zeloții suveraniști termină somonii alisteri și au de gând să treacă la hamsii anorexice, ca mine sau Bogdan, eu mi-am pregătit apărarea și cred că am pus-o de o bilă albă, pentru că ieri am participat la boicotul supermarketurilor.
Cum mai exact? M-a lovit ca un tsunami gastronomic o poftă de pate de ficat. În loc să plonjez, ca un consumerist decadent, în cel mai apropiat supermarket, mi-am sumecat mânecile de la maiou și am decis să îl prepar în locația de domiciliu.
Cele 700 de grame de ficat folosit, a fost achiziționat de la Avicola Buzău, prelevat cu grijă de doamne și domni domiciliați în Buzău sau împrejurimi, din trupuri de pui care au respirat până în ultima clipă, aer de Buzău.
Legumele, morcovii, rădăcina de pătrunjel, ceapa și cei doi,trei, căței de usturoi, sper că au fost recoltate din solul mănos al țărișoarei noastre, oricum sunt prevalat de vina achiziției că le-am găsit în frigider.
Legumele au fost sotate, la foc molcom, într-o lingură de ulei din măsline românești, înnobilat un cub de unt, pentru un plus de aromă, obținut din laptele provenit din ugerele generoase ale vacilor românești.
În același timp pe un alt ochi, într-o cratiță plină pe jumătate cu laptele din care s-a extras untul românesc, a fiert domol, timp de câteva minute, ficatul de Avicola.
După ce conținutul ambelor vase au căpătat culoarea și textura mulțumitoare, am decis că este timpul pentru o reuniune a ingredientelor. Am scurs ficatul și am aruncat laptele. Apoi, le-am mai lăsat, împreună, pe foc câteva minute, tot la foc domol, cât să facă schimb de arome.
Am pus într-un vas doar legumele și ficatul peste care am adăugat jumătate de pachet de unt și două, trei, linguri de ulei de măsline. Zeama rezultată în urma gătirii legumelor și a ficatului am păstrat-o în caz că compoziția devenea prea solidă.
Cu un mixer vertical am zdrobit orice rezistență. Am continuat să mă joc cu mixerul până când toată compoziția a devenit foarte cremoasă și aerată. Din când în când am mai gustat ca să văd dacă mai este nevoie să îi arunc în față, sare, piper. Am pus pateul într-un vas peste care am turnat o peliculă de unt topit.
Un colț aburind rupt cu mâini tremurânde din pâinea de casă, absolut divină, făcută de draga mea jumătate, pe care o de abia o scosese din cuptor, a fost destinația perfectă pentru pateul ăla.
Cred că subiectul mâncare, în special pe cea preparată în casă, o să îl tratez în viitor mult mai serios pe aici, dacă credeți că ajută pe cineva. Din mai multe motive, sănătate, economie, liant social.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
În borcan e Nutella făcută-n casă? 🤭
Ca unu’ care nu suportă mirosul de ficat fiert sau prăjit, dar căruia-i place pateul, nu pot face altceva decât să-l cumpăr din magazin.
P.S. Dă-i bice, că subiectul e foarte fain.
💪😎👍
Citiți eticheta. Rubrica asta nu este doar despre preparat mâncarea acasă.
@Edelweiss: nu citesc etichete c-atunci nu mai mănânc nimic. Oricum eu pateu uns pe pâine mănânc extrem de rar, îl cumpăr când fac ouă umplute. 🤤
Eu am mâncat pateu din ăla, vândut în magazin, până mi-a ieșit pe nas și nu vreau să-l mai văd în fața ochilor cât oi trăi. Ficat gătit am încercat de mai multe ori, să fiu sigur. Nope, tot nu-i de mine. Nici gustul, nici mirosul.
Pateul făcut în casă cu unt este la alt nivel.
Io zic ca e bun si sa iti fie de bine.
Nu stiu cum se face dar eu prefer in continuare pateul ala de la magazin facut de corporatisti. Desi reteta ta pare apetisanta, nu ma imbie sa o pregatesc eu cu manutele mele😀.
Probabil dacă ai citi eticheta, te-ai gândi de două ori.
Stiu ce contine, am lucrat in România la o fabrica de sucuri si alta de mezeluri. Amandoua cunoscute pe plan national. Daca de cola de oricare ar fi nu ma ating, in schimb ma ating de mezelurile si pateurile din comert🤷♀️.
Asta nu inseamna ca nu gatesc bine si proportionat acasa.
Dont touch my gospodină skill. Am înțeles, doat băgam bățul printre oale și tigăi.
Daca imi place sa fac ceva, apoi e sa gatesc. Primesti feedback imediat si stii daca ai gatit bine sau nu.
De pateul de casa, cred ca mi se trage tot de pe vremea impuscatului. Mancat prea mult poate? De mancat mananc si acum, dar il prefer pe cel de la capitalisti😉.
Buna idee. Am pus pe lista de cumparaturi pentru weekend ingredientele necesare.
Să lași vorbă cum ți-a ieșit.
Chiar am crezut că am nimerit pe blog la Jamila Cuisin.
Deosebirea e că tu și descrii apetisant treaba cu gătitul. Se vede pasiune. Mi-ai făcut poftă😘
Deci continui cu genul ăsta de articole?
Tu și dacă descrii un căcat cu moț devine apetisant, doar scrie, despre orice!!!
Man, merci.
Nu cred ca daca-l descrie pe Georgescu devine brusc apetisant individul…
Apetisant e modul în care face descrierea😂
Da’ si mie ce pofta mi-ai facut! Mie imi place ficatul in aproape orice stare, poate nu chiar crud-crud, dar doar oleaca pârpălit. Am facut de vreo doua ori pate, din ficat si untura de porc si fara legume (reteta loco daneza), dar e cam amar, nu m-a extaziat. O sa incerc cu ficat de pui si ce ai mai zis tu pe acolo, cand m-oi intoarce acasa, acu-s in vilegiatura. Mamaaa, inca salivez…
Baftă, să spui cum ți-a ieșit.
Io ieri mi-am luat tigari de foi din Kaufland.
Daca eram suveranist adevarat, imi luam de la taraba. Sau de la JPB…
Din tutun românesc?
Dacă erai suveranist și patriot luai doar iarbă de pe peluză🤣
Eu zic să continui cu subiectul, că ne faci să ne lase gura apă. 🤤 Și poate mai mobilizezi câte o leneșă ca mine să se apuce de astfel de specialități.
Continui cu apetit pe măsură.
🤤🍖🍗🥩🥓🌮🌯🥙🥘🍲🥣🥗🍜🍛🍱🤤
Sper că se-nțelege mesaju’. 😎
Frumos ai descris!
Mi s-a făcut foame. Tocmai am făcut o ciocolata de casă ( batonul copilăriei rețetă Laura Laurențiu) cu fistic românesc.
Ficatul îmi place în orice formă gătit.
O să fac și eu rețeta ta.
Băi, sună bine și ce zici tu. Eu nu pun morcov, dar pun vin alb și cognac sau măcar ceva brandy. O să vezi că schimbă textura și gustul.
Altfel e minunat făcut în casă.
vin alb am pus ;i eu.