Pentru unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, acum unsprezece ani, soția lui a decis că noi cei din cercul lui nu mai suntem deziribaili. Totul a pornit într-o după amiază când el s-a întors mai devreme, deja este clasic scenariul, a găsit-o pe ea îmbrăcându-se în dormitor iar undeva printre rufele întinse pe balcon, un bărbat care nu era el.
Ăla care se îmbrăca printre rufe și nu era el, făcea parte din cercul lor de prieteni de familie after marriage. Spre deosebire de alții care i-ar fi expediat în organismul gol pe scările imobilului, omul a fost foarte civilizat, l-a lăsat pe prietenul de neveste să plece, fără scandal, și abia apoi a avut o discuție destul calmă cu a lui consoartă.
Explicația ei a fost una halucinantă, cel puțin pentru mine, s-a combinat cu amicul pentru că nu mai simțea nici o plăcere când făcea sex cu soțul, așa că, s-a suspectat brusc de frigiditate. Ca să nu apeleze la străini, a luat pe unul de pe lângă casă, să verifice dacă lipsa plăcerii sexuale ține de persoană sau este ceva clinic.
Când mi-a cerut părerea, am fost foarte belicos, așa cum sunt eu de obicei, chiar am folosit cuvinte blânde ca zdreanță, curvă, și i-am sugerat o expulzare rapidă și definitivă din domiciliul conjugal. În curu gol dacă este posibil.
El a găsit puterea să o ierte. A plâns mult, a băut și mai mult. Dar a trecut peste. A considerat că ar fi constructiv să înceapă etapa post-adulter din casnicia lui, povestindu-i cum toți vechii lui prieteni, în special subsemnatul, l-au sfătuit să scape de ea. Ca noua lor relație să aibă vreo șansă, ea i-a spus că ar fi necesar ți constructiv ca ambii să renunțe la trecut. El la noi, ea, la terapeutul de frigiditate.
Și a făcut-o, despre ea nu am date dacă a procedat ca el. Ceilalți din grup au încercat să discute cu el, omul a rămas pe poziții. Eu am luat la cunoștință, nu m-am agitat absolut deloc, știu când are rost să insist și când nu, am luat-o ca atare și am mers mai departe.
Aproape unsprezece ani mai târziu, spre sfârșitul anului trecut, omul ăsta m-a sunat ca să îmi ceară sfatul și ajutorul. Mi-a spus că s-a despărțit acum ceva ani de soție, că ea l-a mai înșelat încă o dată, că nu au divorțat legal, și că sunt încă prieteni.
După aproape unsprezece ani de tăcere, nu am găsit puterea să îl bag în mă-sa și să îi închid telefonul în nas. Și știu și de ce nu am făcut asta.
În legătura cu sfatul, am spus pas, că nu mai dau, cu ajutorul, i-am spus că mă mai gândesc. Voi ce ați face într-o situație asemănătoare?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
I-aș spune: Fraiere, ți-am spus! Și am avut dreptate. Degeaba îți spun acim, tot la fel o să faci. Și tot eu o să am dreptate.
Asta e în lic de înjurăturile ce le merita 😉
Primul impuls în zona aia m a dus.
Adică tu-I bagi sfatul în curs și el îl bese, apoi vine tot la tine?
E ca și cum unul plânge că e alcoolic, toată lumea vrea să îl ajute, numai el nu vrea să fie ajutat.
Am trăit experiențe adulterine în grupul de prieteni și ne-am divizat. Mulți am rămas cu cea înșelată. Culmea e că incornoratul a rămas tovarăș cu înșelătorul, care l-a prostit ca ceea ce a văzut nu e adevărat 😜.
Eu îi spuneam prietenului: „altă întrebare?!”
Cred că este cea mai bună atitudine.
Nu i-as inchide telefonul in nas, dar nici sfaturi nu i-as da. Cel mult i-as recomanda un terapeut ca sa inteleaga situatia. Si vorba aia, o data calcat stramb, poti calca si a 2a oara.
Ea are o relație, el o altă relație. Încă căsătoriți legal.
Dacă ajutorul stă în puterea ta, fără eforturi supraomenești, de ce n-ai face-o?! Măcar rămâi cu satisfacția că ai ajutat pe cineva.
Fix la asta m-am gândit când nu am spus nu. Plus ceva nostalgie.
Odată cu trecerea anilor s-a incrementat și nesimțirea din dotare. Cred că-l trimiteam la plimbare sau vorbeam despre vreme. Dacă a ales să ignore sfatul în trecut de ce ar ține cont de el acum?
I-am spus nu la faza cu sfaturile. Cu ajutorul mai vedem.
L-aș ignora total. Omul e atât de prost că nu merită un scuipat.
Lasă bro că și pe tine te-au prostit două femei.
Trei, cu Alice Weidel. Patru, chiar, cu Donald… 😀
@Edelweiss: B0$$, de prima am divorțat că s-o făcut cât o balenă albastră, iar de-a doua cum am aflat că s-o-mpiedicat-n pula unuia.
Deci io n-am stat de fraier. 😎
@Peredhil: io zic să te mai informezi-n privința lui Trump.
Cât despre Weidel, aia n-o s-ajungă cancelar cât timp va exista WEF, care dirijează UE cum vrea puța lu’ Schwab, care vrea doar distrugerea UE.
Inteleg ca doamna s-a videcat de frigiditate…
Macar a aflat la ce sunt buni prietenii!
Sau a strâns din dinți și nu a mai băgat în seamă.
E bou, simplu. Probabil ca i-as zice asta, si cam atat, sa se descurce.
Nu găsești un creștin milos ca Jiji pe blogul ăsta.
Nu prea, că atunci când a fost cazul, tastatura vieții n-avea diacriticele.
😂😂😂Bună de tot
Dacă aș fi într-o situație asemănătoare, eu (vreau să) cred că m-aș gândi așa: „o actuală persoană străină, pe care într-o altă viață (11 ani de zero legătură?) am simțit-o/considerat-o foarte apropiată, m-a sunat să-mi ceară chestii”. Și probabil că aș proceda ca atunci când persoane străine îmi cer chestii. Bine, cele mai multe persoane străine știu că-mi sunt străine, văd că știu, simt că știu. Alte persoane simt că trebuie să afle, chiar dacă uneori devine neplăcut și inconfortabil pentru ambele părți. „Și știu și de ce nu am făcut asta”. De ce, din politețe? 😀
Mă așteptam de la o vasluianca o cantitate mai mare de draci.
:)) Mi-a zis la un moment dat cineva, vorbind de origini, că “eşti din Vaslui? Nu pari.” 😂 Să știi cǎ am draci, mulți, da’ poate nu pare cǎ am. 😁
Interesantă situația.
11 ani e cam mult. Eu sunt mai ranchiunoasă. Nu contez pentru tine, nu contezi pentru mine.
Un sfat i-aș da, dar să reînnodăm prietenia nu.
La mine nervii țin maxim 5 minute. După aia sunt plastilină. Mă blazez.
Aș proceda exact invers. Un sfat? Poate da. Ajutorul? Clar nu. O să și explic de ce. Sfatul este o chestie pe care o poate urma sau nu. Nu te încurcă cu nimic să spui „băi, asta cred”. Ajutorul e o implicare ceva mai mare. Pe care din spusele tale pricep că nu o merită și care ar cam putea să te enerveze un pic dacă se decide să nu respecte mâna care se întinde.
La asta mă gândeam și eu. Ajutorul presupune un angajament.
boss, nuș’ cum să mă explic; io am o vorbă (și principiu de viață totodată, principiu pe care îl enunț oricărui potențial pretendent la amiciția mea; în primele 30′), ceea ce m-a cam lăsat fără friendși: io balet social nu fac! lucrez în vînzări și partea de broaște e astfel asigurată… so, dacă-ți place de mine, ok! nu? sky is the limit! bine, am și deprins de-a lungul vieții abilitatea de a te mwi astfel încît să te prinzi (în cel mai bun caz) la 1-2-190 de zile după;
astfel, cine rezistă la tratament este binevenit;
este valabilă și reciproca: mă aștept să zici ce ai de zis; văd io dacă îs de acord sau nu, după; tu spune ce ai de zis;
PS la mine nu ai dreptul la cartonaș galben; ori las jocul să curgă, ori direct eliminare
Am avut mai multe cazuri oarecum asemanatoare. Cel mai nasol o fost cu prietenul cu care am copilarit de la 6 ani pana la 18, prieten cu care nu aveam voie sa ma vad si nici el nu avea voie sa iasa cu mine (parintii ne interziceau, pentru ca impreuna eram adevarate satane), cu care am dat si am mancat bataie pana nu am mai stiut de noi.
Dupa terminarea liceului, asta pleaca in armata, eu la facultate. Doamna lui (nu arata bine, ci extrem de bine), fiind singurica si partial deprimata de plecarea prietenului, o inceput sa ma viziteze, venea in niste tinute de ramaneam instant cu gura cascata.
As fi muncit cu deosbita placere la inbunatatirea dispozitiei doamnei, da’ piticii de pe creier, nu si nu, ca asta mi-i prieten si nu vreau sa profit de absenta lui.
Cred ca m-o crezut doamna cel mai prost si mai tampit labagiu din regiune, ca prost sa fii sa ti se arunce in pat doamna, intr-o rochita care mai mult era decat nu era si care mai mult arata decat ascundea, si tu doar sa te rosesti si sa te balbai ca prostul, in rest sa nu faci nimic.
Se intoarce prietenul din armata si doamna lui il anunta ca nu mai vrea cu el, ca-i place de un tolomac labagiu si chestii din astea. Discut cu prietenul, asta convins ca m-am jucat cu castorul doamnei, asa ca terminam discutiile cu nasul rupt si amadoi plini de sange.
Nu ne-am mai vazut de atunci, da’ ma suna dementul dupa vreo 24 de ani. Ca am avut dreptate, ca doamna lui ridica coada extrem de usor si ca i-o pus coarne ani de zile. Bonus, tarziu o aflat ca ii si steril desi avea in batatura doi copii. Behehe.
Ca sa-l ajut, sa-i fac consultanta pentru termoizloarea casei si altele. De ajutat l-am ajutat, am mai depanat amintiri, dar niciodata nu o sa mai fie la fel.
Altul, mai sa se ia si asta la bataie cu mine, ca incercam sa-i conving pe toti cunoscutii sa nu-i mai dea imprumut, ca-i pacat sa stea toata ziua la pacanele. Am incercat si sa-l conving sa nu faca imprumut in franci elvetieni, dar degeaba, lasa ca imi arata el ce sunt alea afaceri.
Ca sa scape de datorii o fugit in Anglia si o lasat sa-i ia banca apartamentul soacrei. Si dupa vreo 8 ani, afla ca avea de dat si 100k euro si-i cu apartamentul luat. Ca sa-l ajut. L-am dus la o casa de avocatura si cu 3mii de euro, in cateva luni o scapat de datorii. Cred ca mi-i dator de vreo 5 ani de zile. Dar merita, pentru ca are doi flacai faini de tot, si macar aia cresc cum trebuie.
Ce incerc sa spun e faptul ca fiecare stabileste pentru sine daca merita sa mai acorde inca o sansa.
caz fericit la mine după 11 ani și fără copii.
Chiar ca fericit. In cazurile astea, de regula, sufera cel mai mult copiii.