PSD se retrage, cu demnitate, de la mă-sa tratativelor, din negocierile pentru formarea noului guvern. Aceste vome morale care au îngropat România timp de 35 de ani, fac aceeași joc mizerabil când au reușit să pună toate relele anilor de domnie pesedistă în spatele celor celor doi-trei miniștri usere. Bine, a fost ușor, nici ăia nu au dat dovada că sunt cele mai ascuțite și competente creioane din penar.
Acum după un șir lung pomeni nesfârșite, politici incompetente, a venit vremea scadenței. Și atunci când corabia se scufundă șobolanii roșii sunt primii care o vor părăsi. Se bazează ca de obicei pe memoria de caras auriu a poporului român, care vor da cu pietre în ăia nevoiți să ia măsuri de austeritate ca să astupe orgiile financiare ale guvernării pesede, uitând cu succes ce guvernări au dus la situațiile astea negre.
Cam cum se plâng proștii pe internet că s-a găsit unul să schimbe țevi care au fost peticite cu durere în cur, timp de decenii. Și nu mai au ei căldură și confort. Nu contează că pierderi uriașe, eficiență spre zero, și că în final rezultatul ar fi fost unul singur. colapsul total.
Băh, fumezi, bei, ai mașină dar nu ai câteva sute pentru un boiler, panou radiant, marș în plm, cu am drepturi și mă plâng că sunt atins la prințes.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Să ni se dea, să ni se facă, de ce am murit io la revoluție??? /S
Să se facă singure și să nu ne deranjeze pe noi.
Cum adică se retrage? Pă de ce au mai candidat la alegeri…
Pune și tu un link
Fug, nu se retrag. An greu, găleți puține.
Pesedeu să-și ia bugetarii ăia care au beneficiat de bonusuri și să termine, în plm, mai repede Autostrada Moldovei
Eu simt un miros de interbelic in toata povestea asta, de zici ca nu-i adevarat. Partide politice traditionale dand-o de gard la marea arta, ascensiune legionara, Ungarie revansarda, Rusie hrapareata, America izolationista, mai lipsesc nazistii din AfD in Nemtia si e tabloul complet.
A, si aceeasi atitudine de relaxare nefondata a poporului.
Nici atunci lumea nu credea.
Chiar mă întrebam când și cum va apărea oportunitatea unei alianțe PSD cu AUR. Cu demnitatea înainte, ofc.