Pentru relaxare, atunci când am timp sau chef, îmi consum câteva minute cu un joculete pe telefon, Hill Climb Racing 2.
Avem un grup de whatsapp dedicat acestei prostii de joc, populat cu oameni de toate vârstele, religiile și profesiile și sexele, pe care vorbim tips-uri care ne pot ajuta să ne îmbunătățim scorul dar în general bârfim cu lejeritate despre tot felul de subiecte.
De când cu alegerile și apariția în cursa electorală a celui considerat de două milioane de români că ar fi salvarea țărișoarei, lumea a luat-o razna pe grupul ăla. Unii, despre care consideram că sunt întregi la mine, au dat dovadă de un pafarism și instabilitate care m-au lăsat fără cuvinte. Vineri, m-am certat ca un dement cu alde ăștia, până la aproape două noaptea. Și eu, nu prost, foarte prost.
Ce m-a deranjat imens, că doi dintre ei, sunt ofițeri ai armatei române, iar cel de al treilea, ceva comisar de miliție prin Ardeal, încercau să mă convingă că eu sunt prost că nu votez cu domnu’ Călin. Și ceva trădător de neam.
Am stat foarte mult în cumpănă să pun screenshoturile unei alte convorbiri, cu un om pe care îl cunosc de ani de zile, oficial de rang destul de înalt în Ministerul Apărării Naționale, în ceva comisie de achiziții de material militar, despre situația cu anularea alegerilor. Deocamdată nu o le pun aici. Deocamdată.
Discuțiile noastre politice au fost mereu unele lejere, de vară, fără angajament partinic, probabil de aia nu mi-am dat seama ce hram politic poartă omul. Au existat niște semnale, în perioada pandemiei, că este antivaccinist și ușor conspiraționist dar superficial cum sunt, am trecut repede peste.
După decizia anulării alegerilor de către Curtea Constituțională, fără salut, fără ce mai faci, chestii obișnuite, omul meu mi-a trimis asta:
”Text preluat…❌ LOVITURA DE STAT / Observații la cald:
1. Pe baza acelorași informații din documentele desecretizate ale serviciilor secrete, turul 1 a fost mai întâi validat de CCR (luni, decizie unanimă), apoi anulat (vineri, decizie unanimă).
2. Sondajele de opinie de după validarea primului tur au arătat că CG ar fi câștigat turul 2 fără probleme. Presiunile Casei Albe pentru găsirea unei ”soluții” au condus la o nouă ședință a CCR, care a decis complet abuziv și ilegal reluarea alegerilor de la zero. Miza războiului din Ucraina a fost esențială.
3. PNL l-ar putea împinge pe Ilie Bolojan să candideze în locul lui Nicolae Ciucă. De aici și marea durere în tabăra USR. Lasconi știe că nu va mai prinde finala la următorul rând de alegeri: ”Statul român a călcat în picioare democrația”. La fel de vehement s-a pronunțat și Ludovic Orban, spre stupefacția lui Striblea, de la Europa FM.
4. Principala țintă a deciziei scandaloase a CCR, Călin Georgescu, urmează a fi scos din cursă. Pe motiv că ar fi agent rus. Serviciile speciale vor fabrica niște pretinse probe, pe care le vor arunca în mass-media la momentul oportun. Dacă CG ar rămâne în cursă, ar câștiga fără probleme. Iar lovitura de stat a judecătorilor CCR, pusă în scenă la presiunea securiștilor lui Iohannis (instigați de Casa Albă) s-ar dovedi complet inutilă.
5. Extrem de rușinoasă atitudinea principalelor partide mainstream, PSD și PNL. Ciolacu a dovedit, dacă mai era nevoie, că-i doar un securist ciubucar, fără niciun Dumnezeu.
6. România a devenit o ”dictatură” de facto în cadrul UE și al NATO. De astăzi va fi extrem de rușinos, pentru orice român onest, să arate cu degetul spre autocrați ca Putin, Orban sau Trump. La noi este mult mai prost. Ne-am întors direct în comunism. Mai bine l-am ruga pe Joe Biden să anunțe pe CNN, de Crăciun, noul președinte al României. Am scuti niște milioane de euro cheltuite aiurea în campania electorală. Și am evita vizitele la psiholog, pentru tratarea depresiei.
7. Dacă la prezidențiale au interferat rușii (ce tâmpenie! unde sunt probele, domnilor de la SRI?), se presupune că au manipulat opinia publică și la alegerile parlamentare. Ar fi cazul ca CCR să invalideze și acest scrutin.
8. Protestele în stradă ar putea degenera ușor dacă ne uităm la câtă ură a răbufnit din sânul simpatizanților Elenei Lasconi. Dar probabil că acolo se va ajunge dacă securiștii lui Iohannis, braț la braț cu globaliștii lui Biden, vor continua să-și bată joc de milioane de români.
9. Nu găsesc suficiente cuvinte pentru a-mi exprima indignarea. Nu creadeam că o să mai trăiesc astfel de momente după decembrie 1989. E foarte posibil ca securiștii să prindă curaj și să înceapă reprimarea în rândul celor mai vocali susținători ai lui Călin Georgescu. (Lasconi: ”Felul în care propaganda rusească s-a răspândit în țară e o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Trebuie să ne ocupăm după ce organizăm alegeri libere și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem”).
10. Oricine va fi ales președinte (după excluderea lui CG) va fi total lipsit de legitimitate. Nu va fi reprezentantul României, ci al unei mafii transnaționale.”
Apoi a luat-o razna complet, a recunoscut că este cu tot sufletul alături de Georgescu, că în minister sunt o gramadă ca el, unii cu grad mult mai mare, că eu sunt vândut vestului, m-a înfierat cu o autentică și sinceră mânie proletară. Că mișcarea legionară nu a fost cum spune istoria, că au fost demonizați de adversarii politici care i-au șoimărit, că ei sunt de fapt martiri.
Nici eu nu i-am rămas dator, s-a ajuns la înjurături grele, l-am amenințat că îi fac plângere și aduc ca dovadă convorbirea noastră. Ca o pirandă care și-a pierdut mințile că a fost prinsă la ciordeles, am scuipat telefonul, că asta este, destinatarul produsului salivar nu era în proximitatea mea, și am continuat să înjur minute bune.
După ce am terminat minunata discuție și i-am blocat numărul, stăteam și mă gândeam, încercând să mă liniștesc, ce șanse sunt ca șocul ăsta să schimbe ceva.
Și atunci am realizat cu durere în suflet, că nu o să se schimbe nimic. Nu s-a schimbat nimic cu Dosarul Revoluției, Mineriadelor, Colectiv, 10 August, de s-ar schimba acum? Cu ce oameni, și mai ales, care oameni?
Și cine să schimbe, ăștia care ne conduc într-o formă sau alta de 35 de ani? Ciolacu să îl schimbe pe ciolacu, or să dispară ciucii, simionii, șoșocii, de la sine? Se vor cere singuri afară?
Și cine să facă asta, dacă eu cunosc patru boi ca ăștia care sunt angajați ai statului care ar trebui să ne apare de rău dar ei sunt parte ai răului, câți ca ei sunt în toate structurile guvernamentale?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mama imi povestea de fiul unei prietene care e politist in Campulung si nu a vrut sa voteze pe Lasconi pe motiv ca le-a facut la un moment dat observatie politistilor locali ca nu isi fac treaba cum trebuie.
Politia si armata nu ar trebui sa aiba pareri politice. Fostul tau amic e dus rau cu pluta si nu mai poate fi adus pe calea normala. Pana la urma e vina statului român ca s-a ajuns aici.
Cred că este și vina noastră.
Cei mai proști oameni (ma rog, cei mai comunisti):
– profesorii;
-medicii;
-angajații MAPN (aia mai bătrâni, adică 40+).
Nici cu popii nu mi-e rușine! Am fost surprins ca niște poli catolici (din Bucuresti) sunt și ei cu georgescu…
@Carman: BOR e cu gura și cu curu’-n rusia de când s-a-nființat, nu de ieri, de azi. BOR e cancerul care a tras poporul ăsta-n jos dintotdeauna. Nu există târfă mai jegoasă, mai împuțită-n România ca BOR.
Total de acord cu @JT. Și cu tine @Carman. Categoriile astea sunt cancere.
@Edelweiss: TOȚI ăia ar trebui trimiși pachet-n mijlocul Mării Negre. Toți.
Aseară mă cheamă frate-miu la o băută. Am băut o ștamplă de pălincă cu Schweppes, iar el whiskey cu Cola. Începe cu CG și „lovitura de stat”. Am lăsat paharul acolo ș-am zis că am o treabă urgentă. Nu mai am nervi să mă cert cu toți dobitocii.
Bun și ăsta al tău. Lumina civilizației.
Da, da. După el, rușii au trimis pe front doar imigranții care doresc cetățenia rusească, dar NATO și UE obligă România să trimită pe front toți cetățenii între 18 și 35 ani.
M-o apucat durerea de cap.
Cica motivul real pentru care atatia fosti si actuali din MAI, MAPn etc au votat cu CG este indexarea pensiilor rezervistilor, care nu s-a rezolvat si nu ar exista nici cadrul legal, nici vointa politica, nici fonduri sa se rezolve. Asa ca ne iau cu patriotismul lu’ Carnat Georgescu, suveranismul, nationalismul, conspiratiile, inutilitatea statului etc. ca si cum toata lumea ar fi prostii care s-au luat unii dupa altii fara sa verifice si/sau sa inteleaga ce aberatii sustine ala. Pana la urma e vorba despre bani, atata timp cat exista nenorocitele alea de pensii speciale cu sume nesimtite, tot timpul o sa se revolte cate cineva.
CG a fost doar liantul, ei gândeau strâmb de mult.
@adventure
Ești într-o mică eroare pe care nu voi să o clarific acum, dar rezerviști lor li s-a înscenat exact înainte de turul 1 un simulacru de recalculare, o lege scrisă atât de prost încât a fost declarată instant neconstituțională (cum și era). Dar graba plsd de a o trece prin ambele camere și trimite spre promulgare, praf în ochii ăstora, i-a înrăit ca pe diasporenii făcuți de Ciolacu „necalificați”.
Să recunoaștem însă că am avansat. De la forțele muncitorești ale minerilor acum am ajuns la forțele muncitorești ale mercenarilor. Statul s-a modernizat, domnilor 🙂
Cred că minerii sunt mult mai calificați în lupta de aproape.
Eu am luat-o metodic, că la prostii mă duce capul. Ce sunt pentru mine votătorii lui Georgescu? Elemente ostile, pe același palier cu un soldat al Armatei Roșii care a trecut Nistrul. Ce să fac cu elementele ostile? Păi, nu foarte multe, întrucât încă servește interesului personal să mă supun normelor legale și pentru că nu merită să-mi bat capul să conving cretinii. Dar pot să-i deviez.
O viață cu episoade interesante combinată cu dorința de a deschide o carte sau două, mă mai ajută, când vreau, să pot fi, pentru puțin timp și convingător la nivel superficial spre mediu, unele chestii: monah, frate ortodox, zilier, boschetar (deși aici e cam inutil, că ăștia nu prea votează), intelectual, și încă vreo câteva roluri.
Așa că în rol de ortodox militant am convins un moșneag că Georgescu e mason, pion alb și profet mincinos, așa că să stea acasă și să se roage, că toți candidații servesc Satanei. În rol de zilier șugubăț într-o crâșmă ordinară, doi (poate chiar trei tolomaci) ce jeleau după Georgescu de parcă plecase cu rația lor de vagin pentru următoarele decenii sunt siguri că votul lor nu contează, toți fură și dacă se duc la vot hoții ăștia or să le treacă votul, poate nu la „Lasconi cu legetebeii” dar la alt candidat al sistemului. Dacă nu votează, n-au ce să le fure. Până și nea Gigi a zis că stă în banca lui și merge pe burtă. Au percutat bine la argumentația asta.
Dacă nu-i poți elimina, neutralizează-i. Mi se pare mai eficient decât să-mi scot peri albi și nervi deșirați certându-mă cu ei. Vreți democrație și pus botul după avioane, păi democrație să fie. Vedem cum mai merge până la alegeri.
Poporul roman a tinut sa demonstreze istoriei ca nu merita sa existe.