Nu știu dacă ați observat, nu este neapărat necesar, poate sunteți oameni extrem de ocupați sau ați fost detașați, acum trei ani, în interes de serviciu, pe o altă planetă, dar din 2022, februarie, mai exact, niște cetățeni ai acestei planetei au inventat motive ca să atace alți cetățeni de pe această planetă.
Din nefericire pentru noi, toată păruiala asta are loc într-o țară foarte aproape de noi geografic, Ucraina.
Țărișoara s-a scindat, în mare parte, în două, ăia care susțin să se dea tot ce se poate la ucrainieni, că dacă luptă ei, poate nu o să fie nevoie să o facem noi, și ceilalți, care vor să nu se mai dea, dar nu s-ar supăra prea mult dacă, pentru orice fel de pace, ar trebui să o ia. Eventual în genunchi, să nu obosească prea mult prietenii noștri roșii.
Cu sabia lui Putin deasupra capului, defensiva țării, nu se bazează doar pe statul nostru de membri ai alianței nord-antlantice, ci și pe competenta noastră clasă politică.
Unul dintre pilonii pe care se sprijină defensiva românească este domnul Eduard Bachide, secretar MAPN, decorat de turistul numărul unu al României, Klaus de Sibiu, bănuiesc că pentru merite deosebite, a dat unui senator al României, o replică absolut fabuloasă.
Domnul Bachide, absolvent de Bioterra, specializarea inginerie și management turistic, întrebat de Cristian Ghinea, senator userist, dacă în cazul în care niște mai mulți omuleți în uniforme verzi, dar roșii în suflet, ar apărea în Delta Dunării, după modelul deja consacrat, Tatarbunar (1924) sau Crimeea (2014), care ar fi reacția autorităților române, omul ministerului a răspuns fără să clipească, că o să sune la poliție.
De ce? Cum de ce? Oamenii ăia au intrat ilegal pe teritoriul străbun, au de gând să comită fapte antisociale, și dacă nici 30 de zile de arest preventiv nu reușește să le bage mințile în cap, nu știu cine sau ce ar putea-o face.
Acest domn a fost remunerat pentru serviciile prestate în folosul țării cu niște sume destul de modeste, în anul fiscal 2023, el a câștigat: 116.940 de lei, salariul de secretar de stat, 88.836 din CA-ul Aerporturilor Otopeni și 51.636 de lei din CA-ul Romtehnica (Sursă).
Acu’ să mai aud pe vreunu că în România incompetența nu se plătește bine. Este că cu asemenea oameni nu avem cum să ne simțim în siguranță?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasa ca si io pot sa syn ka politie 🙄😑.
Da, dar nu pe banii ăștia.
Mâine e zi de grătare și alte cele (cuvenite) și tu vii cu din astea?!
El acționează ca un bun cetățean, sună la poliție, pașnic, nu dorește să escaladeze problema, poate se poate rezolva așa, ca între vecini (momentan nu, dar cât de curând). Plus că tot poliția se ocupă de respectarea prohibiției, că cine știe în ce perioadă apar oamenii ăia și deranjează știucile și șalăii din Deltă.
Deci, de ce atâta îngrijorare?
Sunt sigur că îi vom primi cu mici, muștar și un țap cu bere.
Sunt curios pe cine a deranjat Simona Cojocaru, cea despre care bine amintea ieri @costicămusulmanu?
Ar trebui săpat puțin subiectul.
Mai iată o probă de pricepere de la unii care vor să fie președinte și comandant suprem al forțelor armate.
https://www.facebook.com/share/18vzP47gcd/
@OldJohn Cu tot respectul pentru domnul Hari Bucur-Marcu, o asemenea întrebare este cam eronată. Dacă un președinte află la 3 dimineața despre lansarea unei rachete, atunci tot sistemul de apărare și siguranță națională este cam degeaba. La fel cum cred că Zelenski nu a aflat despre trecerea frontierei de către ruși fix în dimineața invaziei, la fel mă aștept ca informațiile care ajung la președintele României să nu fie de nivelul Breaking News (deși am ceva îndoieli). Președintele are consilieri pentru așa ceva, ei trebuie să știe toate acele detalii (foarte pertinente, de altfel) menționate de domnul Marcu în postare, nu președintele. Cel care va câștiga alegerile are timp să învețe aceste lucruri, care sunt destul de neimportante pentru marea masă a votanților (a avut Arhi un articol bun despre votatul cu mintea sau cu inima). E și un pic de exagerare în aceste întrebări, iar candidații (nu chiar niște faruri călăuzitoare) încearcă să impresioneze cât mai mult prin răspunsurile lor.
@anukoi,Nu chiar, cam așa a fost ocupată Crimeea, mai apoi nu i-a mai prins cu pantalonii în vine, americanii au spus public ce va urma, dar nu a crezut decât VZ.
Trebuie știut foarte bine și la care poliție sună. Aia locală sau aia națională? Mi se pare extrem de important acest amănunt 🙂
La aia locală doar dacă au la ei pătrunjel.
vezi că s’teț proaste amîndouă? sună la un domn de la miliție, la domn’ despescu! care sună el la niște băeți care a importat ei măști și materiale sanitare în pandemie; care …
Domnu’ Despescu, adică acest domn? :))
https://youtu.be/eEn9dMmgGkU?si=wgebOzy-ForTT2UD
da, da’ să nu uităm, zic:
https://romania.europalibera.org/amp/despescu-d%C4%83-explica%C8%9Bii-pentru-%C3%AEnt%C3%A2lnirea-%C8%99efilor-poli%C8%9Biei-cu-interlopii-erau-a%C8%99teptate-3-000-de-persoane-cu-risc-de-infec%C8%9Bie/30805542.html
Gizăs Craist.