Sunt femeie, mă consider feministă și mă interesează și antifeminismul.
Pentru mine, feminismul înseamnă obținerea sau păstrarea unor drepturi fundamentale pentru femei, precum dreptul la viață și integritate, la muncă și plată egală, la educație și la sănătate reproductivă. Înseamnă siguranță fizică și egalitate de șanse. Cred că fiecare femeie trebuie să poată decide pentru ea însăși cum trăiește, fără ca genul să-i limiteze libertatea sau să-i stabilească valoarea. Mă interesează și felul în care sărăcia, rasismul și munca de îngrijire afectează această libertate.
Pentru antifeminism încă nu am o definiție personală, dar văd des femei care se declară antifeministe. Le ascult din când în când, inclusiv prin podcasturi, în timp ce spăl vase, gătesc, fac curat sau merg pe jos pe distanțe mai lungi. Două materiale recente, unul din UK și unul de la noi, mi-au rămas în minte și aș vrea să le împărtășesc și cu voi.
În primul, am cunoscut-o pe Laura Zachary, o influenceriță britanică din zona „tradwife”. E măritată de șase luni, dar spune că predă despre căsnicie de 10–11 ani. Promovează o familie în care bărbatul aduce banii și conduce, iar femeia se ocupă de casă, copii și soț. Se declară antifeministă și spune că soția trebuie să se supună soțului.
La un moment dat, discuția ajunge la independența financiară. Laura consideră că, dacă ai banii tăi și poți pleca din relație, nu te-ai implicat pe deplin. Practic, posibilitatea de a pleca devine, în ochii ei, o problemă. Vulnerabilitatea e prezentată drept devotament, iar dependența financiară, drept dovadă de iubire.
Mi s-a părut cu atât mai interesant că Laura a condus o afacere și predă acum inclusiv despre finanțe și afaceri la academia ei pentru soții. Își folosește propria autonomie ca să le învețe pe alte femei să renunțe la a lor.
Apoi ajung la dreptul de vot. Laura spune că, de când femeile votează, societatea a luat-o la vale. În opinia ei, femeile votează mai degrabă după emoții, iar bărbații sunt mai raționali și se gândesc la viitor. Întrebată cum ar reacționa dacă un politician ar propune să le retragă femeilor dreptul de vot, spune că n-ar avea o problemă cu asta. Mai târziu precizează că nu cere o lege în acest sens. Ar vrea, în schimb, ca femeia să voteze în acord cu soțul, astfel încât familia să aibă o singură direcție politică. Direcția lui.
M-a atras la episod și faptul că moderatorul a invitat o feministă să discute cu Laura. După ce le-am ascultat pe amândouă, mi-a plăcut mai mult feminista.
Al doilea material e de la noi. Invitata principală este Monica Tatoiu, fostă profesoară de matematică și fostă directoare generală de corporație. Nu se declară antifeministă, dar unele dintre lucrurile pe care le spune mie îmi sună destul de puternic a antifeminism.
Monica spune că nu suportă activismul „de orice fel” și că ar trebui să terminăm cu „prostiile” despre egalitatea de șanse, pentru că oamenii nu sunt egali.
Povestește și că nu le lăsa pe femeile din subordinea ei să semneze acte care implicau cheltuieli când erau la menstruație. Motivul invocat e că hormonii le-ar fi afectat judecata.
Despre căsnicie, spune că, atunci când ai copii, „nu divorțezi decât dacă te bate de sună apa în cap”. Întrebată dacă o femeie ar trebui să rămână într-o căsnicie abuzivă, vorbește despre familie și despre jurământul făcut în fața lui Dumnezeu. Mai spune că bărbatul înșală pentru că este „instinctual”, în timp ce femeia înșală „și cu sufletul”. Iar despre femeile care spun că pot trăi singure afirmă că „li s-a urcat la cap”.
Apoi discuția ajunge la vot. „De ce votul unui idiot este egal cu votul meu?”, întreabă Monica. Propune o „școală de vot” și un examen la istorie și Constituție. Spune că dreptul de vot ar trebui să depindă și de plata taxelor. La un moment dat afirmă că dictatura ar fi mai bună. Puțin mai târziu, începe o frază cu „De când s-a dat dreptul de vot la femei…”, dar ceilalți o întrerup înainte să-și termine ideea.
Și la această discuție participă o feministă. După mai bine de două ore de podcast, am concluzionat că mi-a plăcut mai mult feminista.
Laura și Monica nu spun aceleași lucruri. Laura se opune autonomiei femeii în căsnicie și în vot. Monica respinge egalitatea de șanse și ar vrea ca accesul la vot să depindă de un examen. Amândouă găsesc motive pentru care unii oameni ar trebui să decidă în locul altora.
Știu că un podcast nu-mi poate spune totul despre un om. Totuși, după ce le-am ascultat pe îndelete, niciuna nu mi-a devenit mai simpatică, iar argumentele lor nu m-au convins. Mă întreb dacă există vreo antifeministă pe care aș asculta-o cu plăcere, chiar dacă, probabil, nu aș fi de acord cu ea. Încă n-am găsit, dar caut. Dacă știți voi pe cineva, de la noi sau de oriunde, nu vă sfiiți să-mi spuneți și mie.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Tatoiu este un fel de Serghei Mizil doar că a muncit cinstit pentru banii ei.
Cred că fiecare persoană trebuie să decidă pentru ea însăși, fără ca genul să-i limiteze libertatea sau să-i stabilească valoarea. Și fără să se uite în gura ălora care „predică”, ci să gândească cu propriul creier. Să își stabilească propriul flow to go. Încă nu s-a inventat societatea aia, iar feminismul/masculinismul/orice alt curent cu „ism” ideologic dăunează grav sănătății, fiind întreținute de unii cu prea mult timp liber sau cu anumite interese.
Dacă feminismul dăunează grav sănătății, eu aș tinde să cred că e un rău necesar.
Din punctul meu de vedere antifeminismul, aşa cum îl descrii, e un reflex tâmpit şi anacronic, iar feminismul ăla militant, made in US, un pretext imbecil de promovat misandria, de asemenea anacronic, că egalitatea a fost atinsă de ceva timp, se urmăreşte supremaţia şi discriminarea pozitivă.
Când spui că egalitatea a fost deja atinsă, te referi și la violența fizică împotriva femeilor, reprezentarea lor în parlament sau sănătatea reproductivă? Sau te referi strict la egalitatea juridică?
Reprezentarea în parlament e bine mersi. Majoritatea femeilor din parlament sunt egale cu bărbații în jigodism, deci obiectiv atins, îmi închipui. Oricum, sexul nu ar trebui niciodată să fie criteriu definitoriu de alegere în asemenea cazuri, şi forțarea ideii ăsteia practic duce la ideea că femeia e inferioară şi nu poate reuşi prin forțe proprii, ceea ce e ridicol.
Violența fizică ține de educație. Şi violența, în general, are cadru legal de tratare, termeni gen femicid sunt un pic ridicoli. Crima e crimă.
Sănătatea reproductivă, cred că am trecut de limita la care era o problemă. Deşi, e drept, există tendințe regresive pe plan mondial. Ca perspectivă, probabil astea se vor intensifica, pentru că natalitatea în rândul celor ce le susțin e net superioară, şi la un moment dat vor deține majoritatea.
În rest, feminismul militant a avut rolul său în secolul trecut, îl mai are şi acum pentru persoanele dispuse să (fe)militeze în zone ale lumii unde femeia e la nivelul de bun mobil, dar în Occident e contraproductiv, şi exact cum aberațiile woke alimentează magarismul şi alte imbecilități, e un impuls prin contrast pentru „trad wife” şi alte idei asemănătoare.
Iar egalitatea juridică, n-am idee ce vrei să spui. În fața legii nu cred că sexul e un criteriu la noi, iar în unele țări e chiar discriminare pozitivă.
Sunt câteva lucruri în comentariul tău pe care le văd, sau mi le închipui :), semnificativ diferit. O să le abordez într-un text separat.
Ar fi fost chiar ciudat dacā nu era așa. Cel mai probabil avem experienţe de viaţă și personalităţi suficient de diferite.
Tatoiu este o hoasca penibila, o rusine pentru tot neamul femeiesc. As vrea sa o vad pe harpya asta (comparatia cu pasarea aia frumoasa este un compliment pentru Tatoiaca!) casatorita cu unul dintre indivizii pe care-i sustine ea, adica cu unul care-si bate femeia pana la limita sunatului apei in cap!
Sigur ala ar executa-o dupa ce i-ar citi istoricul de asa zisa femeie fatala ce se lauda ca a ..tut nu stiu cati pana la maritisul cu sotul actual! Tampita femeie!
Feminismul a fost si ramane o ideologie necesara (atata timp cat nu sustine ura fata de barbati desi ai zice ca feminismul extrem o cam face), a salvat si mai are de salvat inca multe femei ce traiesc in comunitati si societati patriarhale. Romania noastra scumpa se numara, din pacate, printre aceste societati.
La noi, barbatii nu vor sa renunte la privilegii, la ideea de dominanta in relatie, iar femeile, multe ca Tatoiu, adica subiective, adica proaste si ale dracului si traind in relatii inegale (nu e si cazul Tatoiu ca ea nu traieste intr-o relatie inegala) pur si simplu doresc ca si alte femei sa experimenteze nefericirea in care traiesc ele.
Mentionez ca in familia mea, timp de generatii intregi a existat o educatie in care femeia era iubita si apreciata iar discutiile despre cine este mai tare si mai mare nici nu existau! Din pacate, odata cu generatia mea, au intrat in familie tot felul de elemente degenerate cu tendinte de oameni ai cavernelor. Unii au fost eliminati, cu altii se lucreaza. Tot la eliminare daca nu dau semne de schimbare. 😅
Procesul ăsta de eliminare sună a material de roman polițist 🙂 .
Adica ceva cu un titlu de genu’ „Unde este Marcel?”Sau „Disparitia misterioasa a lui Marcel?”
Nu te contrazic ca ar putea fi vorba (si) de asa ceva! 😅
Pentru libertatile femeilor trebuie sa existe un spatiu dar la noi nu se gaseste asa ceva si de-aia trebuie creat. Exista legi dar nu sunt aplicate.
Bine ca asta cu neaplicarea legilor la noi este o caracteristica nicidecum o exceptie, din pacate!
Nu stiu ce antifeminst/a sa-ti recomand ca eu, citind din ambele tabere, pe sarite, nu am gasit pe cineva anume. Ar mai fi fratii Tate! Glumesc.
Fara sa vreau sa deviez, cand vorbim de drepturi si libertati egale imi vine mereu in minte gandul ca si femeile sunt agresori si pot fi chiar feroce intre ele, printre altele pot fi discriminatorii si foarte trist, cu copiii lor pot fi niste bestii. Si noi ii abuzam pe cei mai slabi fizic.
Ma intreb oare cum am fi ca oameni, noi, femeile, daca am fi egale, fizic, cu barbatii?
Această ultimă idee mi-a readus la viață instinctul de prepper.
Da, da, hahaha.. fa-ti rost de unelte, de tehnici de orientare in natura, de aparare personala. Pur si simplu ai grija sa-ti pregatesti un rucsac cu de toate ca sa poti parasi locuinta rapid! 😅
Apăi nici bărbații nu sunt egali între ei ca putere fizică. Dar dacă ar crește nivelul de putere fizică al femeilor, cred că multora ne-ar fi tot mai greu să apelăm la bărbați pentru desfăcut borcane, cărat chestii grele, împins mobilă prin casă etc. :))
Cu putere fizica de partea noastra eu cred ca barbatii ne-ar lasa putin mai mult in pace. Pur si simplu pentru ca exista o probabilitate mare ca noi sa-i batem mar daca ne hartuiesc. 😅
Eu ma recunosc in feminism si in antifeminism dar limita mea e acolo unde feminismul isi da mana cu LGBTQ ca sa stearga diferentele biologice dintre sexe, dorind sa fim toti o apa si-un pamant exterminand astfel identitatea noastra spirituala, fizica, biologica, morala, istorica..
Aici ideologiile astea reunite devin la fel de diabolice ca si nazismul si comunismul.
Hmm, se pare ca am si un strop de fascism in mine dar nu-l exersez doar il exprim. 🙂
Cum ziceam: ismele astea sunt periculoase, mai ales neologicizmele apăsate pe grumaz.
@Thora,
De când persoanele LGBT „șterg” biologia sau identitatea celorlalți? Existența unor oameni diferiți nu amenință identitatea nimănui. E destul loc sub soare pentru toți.
Îți poți păstra foarte bine identitatea spirituală, fizică, biologică, morală și istorică fără să fie nevoie ca toți ceilalți să fie la fel ca tine. Tocmai pentru că suntem ființe diferite, nu văd de ce ar trebui să fim toți la fel. Nu există un „noi” atât de uniform încât identitatea unuia să trebuiască apărată de existența celuilalt.
@Solandi eu nu am nimic impotriva diversitatii sexuale, sunt impotriva discriminarii si stigmatizarii dar nu sunt de acord ca feminismul si lgbtq sa fie ideologie si politica de stat.
Ca exemplu avem tarile scandinave unde in scoli se evita termenii heteronormativi– in loc sa intrebe un baiat daca „are o iubita”, profesorii folosesc termeni neutri precum „partener” sau „o persoana care iti place”! Clasa nu se mai imparte in „baieti si fete” ci in „elevi si prieteni”. Nu se mai spune „el si ea”, se foloseste pronumele neutru HEN! In buna parte din discursul gay razbate ideea ca heterosexualitatea este ceva rau si demodat, ca termenul ar trebui sa dispara si sa fie inventat altceva.
Pentru mine abordarea asta inseamna un attentat la identitatea mea spirituala, istorica, sexuala de heterosexuala.
Eu sunt femeie, nu persoana! Eu am o intreaga istorie cu si despre femei. Existenta mea de pana acum este definita de identitatea mea ca femeie. Sunt fiica cuiva, sora cuiva, sotia cuiva si mai ales, mama unui copil minunat.
Cum sa vina o persoana, ca tot le place sa-si zica asa si sa-mi ia toate „titlurile” astea (cele mai pretioase din viata) numai si numai pentru ca respectiva persoana s-a trezit cu curu’n sus la lume si considera ca toti trebuie sa luam pozitia respectiva? Hell NO!
@Thora, dar cine îți ia ție toate aceste lucruri? 🙂 Faptul că o altă femeie sau un alt om preferă să fie numit „persoană” nu te face pe tine mai puțin femeie, mamă, soție, fiică sau soră. Titlurile și relațiile tale sunt ale tale și nu depind de felul în care aleg alții să se definească.
Cred că aici este tocmai confuzia: incluziunea altora nu înseamnă ștergerea identității tale. Tu poți fi foarte bine femeie, mamă, soție etc., iar altcineva poate fi o persoană LGBT. Cele două lucruri pot exista simultan fără ca unul să-l anuleze pe celălalt.
Și sincer, nu înțeleg de unde apare ideea că cineva „s-a trezit cu curu’n sus” doar pentru că preferă o anumită formulare pentru propria persoană. Nu trebuie să adopți tu identitatea sau limbajul altcuiva ca să-i respecți dreptul de a le avea.
Și, sincer, „eu sunt femeie, nu persoană” mi se pare o opoziție destul de ciudată. E ca și cum ai spune „eu sunt mamă, nu om”.
Poți fi una fără să încetezi să fii cealaltă. „Persoană” nu este opusul lui „femeie”. Toți suntem persoane.
@Thora, mie nu mi se pare că dacă folosești un termen mai general, atunci când nu știi dacă vorbești cu o persoană heterosexuală sau homosexuală, „răzbate ideea că heterosexualitatea este ceva rău și demodat, că termenul ar trebui să dispară”. Nu înțeleg nici de ce o astfel de exprimare ar reprezenta pentru tine, ca persoană heterosexuală, un atentat la identitatea ta.
Personal, prefer să folosesc exprimări neutre atunci când nu știu „ce hram poartă” celălalt. Și nu mă simt deloc exclusă. Dimpotrivă, într-o formulare generală este cuprinsă toată lumea. Poate că problema apare tocmai atunci când cineva simte nevoia ca identitatea lui să fie menționată și delimitată în mod special, în loc să fie pur și simplu inclusă alături de celelalte.
Și, ca să dau un exemplu din limbajul nostru tradițional, mie mi se pare mult mai ciudată formula „domnilor, doamnelor și domnișoarelor”. De ce trebuie să știm dacă o femeie este căsătorită sau nu? De ce există „domnișoară”, dar nu și „domnișor”? Mi se pare o intruziune inutilă în viața privată a unei femei. Tocmai de aceea privesc cu destulă detașare exprimările neutre atunci când nu știi nimic despre persoana căreia i te adresezi. Nu șterg identitatea nimănui, doar nu presupun care este ea.
Știți ce mi-am dat seama? Că nu ne-am întrebat niciodată unii pe alții ce pronume folosim. 🙂 Sunt contexte în care, din considerație pentru persoanele LGBTQ+, la momentul prezentării fiecare își spune și pronumele. Nu știu dacă aici sunt persoane LGBTQ+, dar eu folosesc she/her. Și faptul că alți oameni folosesc he/him sau they/them nu simt că îmi ia mie din identitate. Pur și simplu mă face mai atentă si la identitățile altora.
Partea cu pronumele mi se pare circ ieftin, şi nu le folosesc din principiu. „It” e pentru chestii nonumane, „they” pentru grupuri. Dacă te crezi lemn sau grup, necesită tratament. Dacă m-aş considera „elf”, ar însemna că-mi filează o lampă. Dacă aş avea pretenția ca şi alții sā mă considere elf, or else, e de cămăşi de forță. Dantelate.
Pronumele de politețe sau adresările istorice sunt parte a unor tradiții, mai mult sau mai puțin coerente, pot fi respectate sau nu, în funcție de cultură şi context. Cele generate de fanteziile individuale pot fi ignorate cu succes.
Solandi
1. discursul lgbtq impune ca toti sa ne numim „persoane”, nu e dupa preferinte si are scopul de a scoate din uz termenii femeie si barbat.
2. Trebuia sa adaug si om dar am crezut ca se subintelege ca sunt.
3. Citeste discursul lgbtq, nu este vorba de termeni generali, este vorba de termeni exacti.
4. Doamna, domnisoara, domnule, sunt termeni de politete, de respect, de afectiune. Nu vad de ce ar mai fi o intruziune in zilele noastre termenii astia in timp ce tehnologia ne invadeaza vietile in fiecare clipa si intr-o gramada de feluri.
Eu doar am descris o situatie de facto, nu am inventat nimic. Din dorinta ta de a apara ideologia si politica lgbtq, trebuie sa-ti spun cu tot respectul, Solandi, ca ai lansat perdele de fum incercand astfel sa ma convingi ca dracu’ nu-i asa de negru.
🙂
Thora,
1. Aici mi se pare că exagerezi mult concluzia. Recomandările de limbaj incluziv se referă, de regulă, la anumite situații în care vrei ca formularea să îi includă pe toți. Asta nu înseamnă că există un proiect de a scoate din uz cuvintele „femeie” și „bărbat”. Așa formulată, afirmația sună mai degrabă a teorie a conspirației.
La fel și pentru punctul 3.
.
2. Atât ai dus la extrem așa-zisul discurs LGBT, încât ai ostracizat termenul de „persoană”. Îl faci să aibă conotație negativă, deși persoane suntem toți, că asta și înseamnă: ființă omenească.
.
3. Faptul că „doamnă”, „domnișoară” și „domnule” sunt formule de politețe nu răspunde observației mele. Întrebarea era de ce statutul marital este diferențiat lingvistic doar la femei (DOMNIȘOARĂ, domnișoare, s. f. Termen de politețe pentru o femeie nemăritată). Iar faptul că tehnologia ne invadează viețile nu face o formulare mai puțin sau mai mult intruzivă. Sunt pur și simplu două lucruri diferite.
.
Iar în concluzie, eu nu încerc să te conving că „dracul nu e chiar așa de negru”. Am făcut o observație și ți-am spus cum văd eu lucrurile. Nu trebuie să fii convinsă de ea. Dar nici o opinie diferită de a ta nu devine „perdea de fum” doar pentru că nu îți confirmă concluzia. 🙂
Peredhil, mi se pare că bagi în aceeași oală identitatea de gen cu tot felul de alte forme de autoidentificare. Eu le văd ca pe lucruri diferite. Și, apropo de „they e pentru grupuri”, „they” se folosește și la singular, de secole, pentru o persoană al cărei gen nu este cunoscut sau specificat. În prezent este folosit și ca pronume personal de unele persoane non-binare.
Mda. Exceptând faptul că, în cazul speciei umane, nu avem o multitudine de genuri. Teoriile cu persoane nonbinare au fost amuzante, până la un punct. După care s-au luat prea în serios, devenind în acelaşi timp un combustibil excelent pentru maşinăria de propagandă magară sau altele asemănătoare. Doar ultimul detaliu, şi deja le face extrem de antipatice.
Probleme inventate şi gonflate până îşi ating limitele. LGB a existat de când lumea. T e mult, mult mai rar decât se lasă de înțeles de către activismul specific, şi trebuie tratat la rece, fiind o problemă medicală, diferită de împopoțonările stridente din media. Restul literelor intră la poveşti nemuritoare, cerşit de atenție şi alte cauze care sunt probleme individuale, nu ale societății în ansamblu.
Iar eu, personal, nu am vreo înclinație să accept capriciile unei terțe persoane, în special pe teme din astea.
Solandi, ideologia queer este politica de stat in Scandinavia, prin urmare tot ce am scris nu se afla in stadiu de proiect, de recomandare, este finalizat, este pus in practica.
Thora,
Da, în țările nordice există politici de stat privind drepturile și incluziunea persoanelor LGBTIQ. Sincer, însă, nu înțeleg de ce prezinți asta ca pe un fel de „și iată că totul este deja pus în practică”, ca și cum ar fi fost descoperită o amenințare.
.
Eu nu văd în sine o problemă în faptul că un stat adoptă politici împotriva discriminării sau pentru protejarea unor grupuri minoritare.
.
Ceea ce pentru tine pare un scenariu apocaliptic, mie îmi pare ceva firesc: faptul că există și oameni care nu se încadrează în tiparele tale de normalitate și care vor să trăiască fără să fie discriminați. Dar diferența de opinii dintre noi a fost evidentă încă de la început, mai ales din felul în care privești existența acestor oameni și revendicările lor.
,
Iar faptul că există politici de stat în domeniul LGBTIQ nu înseamnă că toate recomandările sau formulările promovate în anumite ghiduri devin obligatorii pentru toată lumea. O recomandare, o politică publică și o obligație legală sunt lucruri diferite
Solandi, am scris mai sus ca sunt impotriva discriminarii si stigmatizarii comunitatii queer. Sunt de acord cu educatia sexuala in scoli care vorbeste de diversitate sexuala dar de la o varsta la care elevii au maturitatea psihica pentru a intelege asta nu la varsta de gradinita.
Cu ce nu sunt de acord e modul agresiv in care vrea sa se impuna comunitatea queer in societate, se folosesc de drepturile obtinute ca sa impuna legi si reguli ce le sunt doar lor folositoare, vor sa interzica si sa schimbe o societate care s-a format in timp de mii de ani bazat pe roluri de gen si de varsta si sa distruga definitiile care ne permit noua, heterosexualilor, sa ne intelegem pe noi insine adica femeie-barbat, mama-tata samd. Noi, cei care ne regasim in rolurile astea nu avem nevoie de alte nume, de alte definitii. Daca ei, queerii, nu se regasesc in nimic din cele amintite nu au decat sa-si caute si sa-si puna ce nume doresc si sa se defineasca dupa cum ii taie capul!
..si repet, ideologia queer este axata pe deconstrucția normelor de gen si a identitatii de gen adica pe modelarea societatii dupa chipul si asemanarea ei.
Nu este un secret, nu este ceva de care queeriilor le este jena, dimpotriva, o considera o revolutie. Va dati seama la ce nivel evoluat suntem? Am ajuns sa luptam pentru dreptul de a ne ..te-n cur cu acte! In timpul asta mai moare un copil si un pensionar moare de boala si singuratate, o femeie moare si ea si ajunge in bucati intr-o valiza, un emigrant se ineaca in apele reci si neprimitoare ale unei Europe ce se indeparteaza tot mai mult de idealurile care au format-o.
Thora, că zici de dreptul la parteneriat civil cu acte, chiar ar fi o revoluție ca România să-l legalizeze. Iar dacă ar fi să ierarhizăm problemele lumii, poate că ar trebui să lăsăm absolut totul baltă, și copiii, și bătrânii, și imigranții, și violența domestică și să ne ocupăm exclusiv de oprirea războaielor și de riscul unui conflict nuclear. Apoi de criza climatică și distrugerea naturii, apoi de sărăcia extremă și tot așa. Adică să fim o lume ca un fel de Nicușor Dan, despre care se zicea, pe vremea când era la primărie, că dacă se apuca de rezolvat o problemă, și nu de matematică, cam devenea orb și surd la altele.
Thora,
Deci, să separăm puțin lucrurile. Amesteci teoria queer cu comunitatea LGBT. Da, teoria queer apasă pedala la maximum în ceea ce privește normele de gen, dar asta nu înseamnă că trebuie să o luăm drept etalon pentru toate persoanele LGBT.
Faptul că în unele țări nordice există adresări sau formulări neutre, pentru cine dorește să le folosească, nu înseamnă că gata, s-a zis cu „soție”, „soț”, „mamă”, „tată” etc. De exemplu, formularea „părinte 1/părinte 2” poate include și familiile în care există doi părinți de același sex. Nu ia nimănui statutul de mamă sau tată. Exact cum poți spune „Bună ziua tuturor!” în loc de „Bună ziua, doamnelor și domnilor!” fără ca femeile și bărbații să dispară din vocabular.
.
Și apropo de țările nordice, Finlanda are de foarte mult timp în limbă pronumele „hän”, care poate însemna atât „el”, cât și „ea”. Nu a fost inventat acum de teoria queer. Așadar, faptul că o limbă are anumite forme neutre nu înseamnă automat că societatea respectivă a fost „remodelată” de ideologia queer.
.
Teama că prin astfel de formulări se distrug termenii și relațiile heterosexuale mi se pare, prin urmare, fără temei. Nimeni nu îți ia statutul de femeie, soție sau mamă doar pentru că în anumite documente apare o formulare mai generală.
.
Apoi mai este o problemă de fond. Mie nu mi se pare normal ca niște oameni care există de când lumea, care de-a lungul timpului s-au ascuns, au fost persecutați și au avut mai puține drepturi juridice decât ceilalți, să fie tratați în continuare ca și cum ar trebui să primească aprobarea majorității pentru a avea aceleași drepturi. Sunt cetățeni activi în societate, merg la școală, muncesc, plătesc taxe, contribuie la societate și au relații și familii. Faptul că sunt minoritari nu îi face oameni de mâna a doua și nu îi face mai puțin îndreptățiți la protecție juridică.
.
În realitate, istoria omenirii este plină de situații în care grupurile mai puternice au stabilit reguli în defavoarea celor mai slabe. Faptul că o regulă există de sute sau mii de ani nu este, în sine, un argument că ea este și bună. Sclavia a existat mii de ani. Excluderea femeilor din viața politică și lipsa drepturilor lor juridice au avut o istorie foarte lungă. Munca excesivă și condițiile extrem de proaste de muncă au fost cândva normale. Căsătoria forțată, discriminarea pe criterii de origine sau statut social și segregarea au existat, de asemenea, în diferite societăți și perioade.
.
Prin urmare, nu m-aș bate cu pumnul în piept că ceva trebuie păstrat doar pentru că este „de mii de ani”. Vechimea unei reguli nu este o dovadă a valorii ei.
.
Și nu vorbesc aici despre faptul că cineva își pierde specificul relației sale. Am stabilit deja că nu dispare statutul de femeie, bărbat, mamă, tată, soție sau soț. Vorbesc despre situații în care legislația și documentele trebuie să poată cuprinde și oameni care nu se încadrează în modelul majoritar.
.
Spui: „Vă dați seama la ce nivel evoluat suntem? Am ajuns să luptăm pentru dreptul de a ne ..te-n cur cu acte!!”
.
Observ că ție ți se pare revoltător. Dar, de fapt, este cât se poate de logic dacă privești problema juridic. Nu este vorba pur și simplu despre sex, ci despre drepturile legale care decurg din existența unui cuplu: moștenire, bunuri, responsabilități, protecție juridică, decizii în situații medicale și multe altele.
.
De ce privești cu desconsiderație aceste relații? Crezi că un cuplu heterosexual este, prin simplul fapt că este heterosexual, mai bun sau mai îndreptățit decât unul homosexual?
.
Iar instituția căsătoriei însăși nu a fost dintotdeauna ceea ce este astăzi. Și ea s-a schimbat enorm de-a lungul timpului, inclusiv în ceea ce privește drepturile femeilor, alegerea partenerului, proprietatea și moștenirea. Deci nici aici faptul că o regulă este veche nu demonstrează că forma ei actuală este singura posibilă. În concluzie, poți spune la fel despre dreptul ,,de a ne ..ute în .. zdă cu acte” de-a lungul timpului, pentru că, legislativ vorbind, a făcut și ea obiectul discuțiilor de-a lungul timpului. Ba chiar a fost interzisă pentru sclavi și unii iobagi, îngrădită legal.
.
Până la urmă, aici ajungem din nou la problema pe care o văd eu în argumentația ta: majoritatea pare să se considere într-o poziție în care poate decide cât din drepturile minorității este dispusă să accepte, ca și cum le-ar face o favoare. Eu nu văd lucrurile așa. Drepturile civile nu ar trebui să depindă de bunăvoința majorității.
.
Iar finalul comentariului tău, cu diverse situații tragice ale pensionarilor, femeilor, emigranților etc., sunt probleme separate. Lumea este plină de probleme grave. Faptul că unele sunt mai grave decât altele nu înseamnă că trebuie să le anulăm pe celelalte sau să spunem că nu merită discutate.
.
.
.
P.S. Ca să nu scriu două comentarii, îi răspund aici și lui @Peredhil:
Faptul că persoanele LGBT pe care le cunoști tu (care de fapt înțeleg că e una singură?) nu sunt interesate de zona activismului înseamnă doar atât și nimic mai mult: că acele persoane nu sunt interesate de activism. Nu poți trage de aici concluzia că problema nu există sau că nu există motive pentru care alte persoane să fie interesate de activism.
Mai ales în România, unde cuplurile de același sex încă nu au aceeași situație juridică precum cuplurile heterosexuale, este perfect posibil ca persoane aflate într-o altă situație personală să aibă alte preocupări, iar aceste probleme juridice să le afecteze direct.
Cât despre concluzia ta referitoare la „deturnarea ideologiei pentru alte scopuri”, nu pot nici să te contrazic, nici să te aprob. Pentru asta nu avem suficiente date.
@Solandi (că nu-s sigur dacă se lipeşte răspunsul cum trebuie).
Nu ştiu de unde ai tras concluzia că aş cunoaşte o singură persoană LGBT, posibil să fi fost neclar în exprimare. Cunosc o persoană trans care chiar are o problemă medicală complexă, urmează tratament de ani buni, divinitatea era mahmură când s-a ocupat de cazul său. Ştiu unele persoane trans care-s practic travestiți cu foarte multe pretenții şi nimic mai mult, iar din LGB (care e partea veche şi fundamentată biologic a acronimului) încă vreo câteva. Sper că e mai clar acum.
De aici şi comparația mea inițială, cu elfi. Sau mai simplu. Dacă Gigel decide peste noapte că se simte Gigica, adoptă machiaj şi ținute feminine, e treaba lui. Dacă pretinde ca toată lumea să i se adreseze cu Gigica, să fie sănătos, să se conformeze care o vrea. Dacă devine nervos că nu-i sunt satisfăcute pretențiile, insistă ca lumea să se învârtă după ideile lui, de se ajunge la discuții tâmpite gen „o „femeie” trans m to f poate avea copii”, mult sictir. Nuanțările țin de civilizație, dar limite sunt necesare. Pentru că excesele vor avea efect invers şi vor duce la societăți în care Gigel face pârnaie direct sau se leagănă de o macara. Ceea ce ne-ar afecta pe toți.
„un cuplu heterosexual este, prin simplul fapt că este heterosexual, mai bun sau mai îndreptățit „. Este singurul tip de cuplu justificat biologic. Până ajungem să ne înmulțim în mediu artificial pe scară largă, cel puțin. O specie unde numărul indivizilor heterosexuali ar scădea sub un anumit prag, dispare. Faptul că suntem civilizați şi nu ne raportăm doar la biologie lasă loc unor nuanțe, dar de aici până la a modifica standardele pentru a discrimina pozitiv o minoritate e drum lung. Fiecare are dreptul de a alege cum se distrează şi cu cine, dar când tragi linie, cuplurile heterosexuale sunt singurele care contribuie la perpetuarea speciei.
Anduta, unele probleme sunt mai importante decat altele.
Solandi, ca bine zici, teoria queer a aparut în mediul academic si tentativele de modificare a definitiilor (unele modificari deja puse in practica) sunt promovate de un grup mic de activisti si de cadre universitare. Majoritatea populatiei nu le impartaseste si nu le intelege. Atunci de ce sa le fie impuse? Ne-am saturat de atata corectitudine politica.
Google zice ca Hän a aparut acum 3000 de ani, in societatea tribala si nu are nici o legatura cu lgbtq. Este stravechi, vorba lui Georgescu. 😅
Peredhil,
Da, acum e mai clar ce ai vrut să spui. Dar faptul că tu cunoști nu una ci câteva persoane LGBT care nu sunt interesate de activism, înseamnă doar că acele persoane nu sunt interesate de activism. Tot nu e suficient pentru o statistică din care să tragi concluzii despre milioane de oameni sau despre ce drepturi sunt sau nu necesare. Și, până la urmă, niciun om LGBT nu este obligat să fie activist.
.
Cât despre argumentul biologic, aici cred că amesteci două lucruri. Da, heterosexualitatea este necesară pentru reproducerea naturală a speciei. Asta este pur și simplu biologie. Dar de aici nu rezultă că un cuplu heterosexual este mai îndreptățit la recunoaștere juridică decât unul homosexual.
.
Faptul că un cuplu heterosexual poate avea copii nu este nici măcar o condiție pentru ca acel cuplu să fie recunoscut ca familie. Sunt cupluri heterosexuale infertile, cupluri care nu vor copii, cupluri în vârstă care nu mai pot avea copii și nimeni nu le spune: „Ne pare rău, fără contribuție la perpetuarea speciei nu mai sunteți familie.”
.
Deci dacă scopul căsătoriei ar fi strict reproducerea, ar trebui să verificăm fertilitatea înainte de cununie. Ceea ce ar fi o soluție administrativă absolut minunată, presupun că ne mai trebuia doar un funcționar cu halatul alb la starea civilă.
.
Dar căsătoria nu înseamnă doar copii. Înseamnă și relația juridică dintre două persoane: bunuri, moștenire, responsabilități, protecție juridică, decizii în anumite situații și multe altele. Oamenii nu sunt niște roboți care se cuplează ca să producă următoarea generație. Într-un cuplu există, înainte de toate, sentimente, atașament, iubire, intimitate, grijă și o viață construită împreună. Astea sunt lucrurile care leagă doi oameni într-un cuplu, nu doar capacitatea de a face un copil.
.
Deci nu văd de ce capacitatea biologică de reproducere ar trebui să fie criteriul după care stabilim ce cupluri merită protecție juridică.
.
Nu spun să ignorăm biologia. Spun doar că biologia explică reproducerea, nu stabilește singură drepturile civile ale oamenilor.
.
.
Cât despre Gigel, înțeleg ce vrei să spui: că dacă împingi schimbările foarte brusc și foarte agresiv, într-o societate care nu este pregătită pentru ele, poți produce o reacție de respingere care, în final, să se întoarcă chiar împotriva celor pentru care ai făcut schimbările. Asta este o discuție legitimă. Doar că eu aș separa reacția posibilă a societății de problema drepturilor. Faptul că unii oameni pot reacționa urât la o schimbare nu înseamnă mereu că acea schimbare este în sine greșită.
.
Este firesc să privim cu reținere anumite idei sau anumite forme de activism și să ne întrebăm dacă nu cumva uneori se merge prea departe sau prea repede. Dar și aici mi se pare că există tendința de a exagera foarte mult unele lucruri și mai ales efectele lor asupra întregii societăți.
.
Până la urmă, vrem, nu vrem, societatea este formată din foarte multe tipuri de oameni, cu moduri diferite de a trăi și de a se raporta la lume. Nu putem face legislația doar pentru cei care se încadrează în modelul majoritar și să-i lăsăm pe ceilalți să se descurce cum pot. Trebuie găsite forme legale prin care oamenii să poată conviețui și să fie protejați, fără ca asta să însemne că fiecare dintre noi trebuie să adopte valorile sau stilul de viață al celuilalt.
.
.
Ca să dau un exemplu din direcția opusă: eu nu am o părere prea bună despre religie. Multe dintre religiile actuale mi se par sisteme de credințe foarte vechi, construite și dezvoltate de oameni și care, de-a lungul timpului, au fost folosite și pentru a ține societățile sub control sau pentru a servi interesele celor care au avut puterea (nu spun că toți credincioșii fac asta sau că fiecare om religios are astfel de intenții).
.
Tocmai de aceea nu văd de ce religia ar trebui să existe în programa școalară din clasa pregătitoare și să transmită copiilor o anumită credință. Mi s-ar părea mult mai firesc ca educația religioasă propriu-zisă să țină de familie și de comunitatea religioasă care o dorește, iar în școală să se poată studia, la un moment dat, istoria religiilor, ca fenomen istoric și cultural.
.
Și, dacă aș folosi exact logica pe care o folosești tu cu „Gigel”, sau Thora cu incluziunea din țările scandinave, aș putea foarte ușor să spun că mă simt și eu încolțită de fluturarea ostentativă a simbolurilor religioase în spațiul public, de discursul bazat pe dogme foarte vechi și de ideea că anumite reguli religioase ar trebui să stabilească modul în care trăim cu toții. Aș putea ajunge să mă întreb: „Dar dacă, la un moment dat, voi fi obligată să respect și eu niște dogme în care nu cred și cu care nu rezonez deloc?”
Sigur, pot să-mi spun că asta nu se va întâmpla. Dar dacă tot pornim de la temeri despre ce s-ar putea întâmpla în viitor, pot și eu să construiesc scenarii de genul acesta. Doar că nu cred că ar fi corect să transform o asemenea teamă într-o concluzie despre toți credincioșii sau despre religie în general.
De aceea mi se pare important să păstrăm proporțiile. Una este să primească anumite categorii de oameni niște drepturi juridice pe care nu le aveau sau să li se vorbească într-un anumit fel, iar alta este să existe o presiune reală pentru ca toată societatea să adopte o anumită credință sau un anumit set de dogme.
Personal, retorica religioasă care vrea să stabilească pentru toată lumea ce este moral, cum trebuie să trăim și ce trebuie să credem mi se pare mult mai autoritară decât faptul că unor oameni li se acordă anumite drepturi juridice sau că cineva preferă o anumită formulă de adresare. Iar în cazul formulei de adresare, până la urmă, respectul poate fi oferit sau nu de fiecare dintre noi. Nu mi se pare că asta îmi schimbă mie viața în vreun mod fundamental.
Thora,
Mă bucur că te-ai mai relaxat. La urma urmei, ești departe de țările scandinave, presupun, iar în România ești încă în siguranță, cel puțin deocamdată. Pe aici încă mustim de mentalități de Ev Mediu, așa că mai avem ceva drum până la politețuri pentru toți…
„Într-un cuplu există, înainte de toate, sentimente, atașament, iubire, intimitate, grijă și o viață construită împreună”. Observ o abordare cam idealistă, şi foarte teoretică a problemei, care se transleazā şi în subiectele conexe. Foarte mulți indivizi caută securitate. Socială, financiarā, sexuală, chiar sentimentală, că sunt unii care efectiv nu pot trăi singuri. Cuplurile se construiesc şi se desfac, de obicei, pe baze mult mai pragmatice, indiferent de glazura în care sunt învelite, sau de pojghița sentimentală ce maschează instinctul de reproducere. Plus, ca să leg următorul paragraf, nu ai cunoscut decât un număr limitat de cupluri, aşa că asta înseamnă, cel mult, că respectivele cupluri au acele trăsături, sau le mimează, nimic mai mult. Confortabil stil de a argumenta, nu?
Revenind la temă, e drept că nu orice persoană LGB(T) & circul de dupā e nevoie să fie activist, dar mişcarea e caracterizată de un activism strident şi dăunător sieşi pe termen lung. Pentru că, în lumea reală, a fost un factor masiv în alegerea unei jigodii ca Trump, sau în clădirea unei imagini a unui Occident decadent ce foloseşte de minune blocului autoritar. Manifestările vizibile şi excesive au darul de a împinge nehotărâții către ostilitate în problemă. Pe lângă asta, când te apuci să modifici cărți, filme, jocuri, inclusiv retroactiv, pentru a fi cât mai incluzive şi plăcute unei minorități, vorbim de impunerea unei agende culturale, care e respinsă instinctiv. A ajuns acceptată oarecum pe bază de toleranță, dar presiunea constantă va conduce în final la revenirea la respingere.
Juridic cred că ne putem opri lejer la parteneriat civil. Cu drepturile şi obligațiile aferente, dacă tot vor să se lege la cap. Căsătoria implică o latură religioasă, subiect sensibil pentru mulți, iar pedalarea pe el e sursă de voturi pentru sugeranişti. Duşmanul binelui e mai binele în acest caz.
Dacă tot am ajuns la religie, dacă mă întrebi pe mine, religia nu are ce căuta într-un stat normal dincolo de comunitatea sa. Nu finanțare de la stat, nu slujbe pompoase cu oficiali, nu aur, opulență şi spălare pe creier. Că vorbim de ortodoxismul răsăritean, de sectarismul teleevangheliştilor sau de statele pseudoteocratice islamice, toate sunt frâne în dezvoltarea civilizației la momentul acesta. Dar probabil că ai menționat asta pe premiza că o critică la adresa LGBT e, de obicei, dublată de o apreciere a religiei, caz în care, probabil, Thora e tipologia de interlocutor țintită.
Peredhil, nu ma recunosc intr-o tipologie anume, nu sunt o forma fixa chiar daca tin la unele forme fixe. Daca oamenii au lucruri in comun nu inseamna ca si gandesc la comun. Imi place sa aleg singura lucrurile in care cred, imi place sa cred ca aleg singura lucrurile pe care le consider de valoare pentru mine, dintre ele credinta in Dumnezeu este cea mai importanta, credinta ce nu mi-a fost impusa, mi-a fost daruita.
Si daca Solandi este deranjata de simbolurile religioase, eu le iubesc. Cand intalnesc la o rascruce de drumuri de tara, o cruce cu Isus, invechita de ploi si arsa de soare, devin, parca, mai om si mai umila in fata Cerului si oamenilor. Cand intru intr-o biserica (o, daca ai stii cat de multi le-ar dori daramate pentru ca le ameninta credintele sau necredintele (asa cred ei)), se opresc timpul si zgomotul lumii si acolo, sub boltile inalte cu turle ce se inalta spre cer ca niste rugaciuni, printre ingeri si sfinti, in fum de tamaie si sunet de clopot, chiar simt ca Dumnezeu ma ia de mana.
Recomand. 🙂
Thora,
Nu simbolurile religioase mă deranjează, nu am nimic cu ele. Ci oamenii deșănțați care le etalează ostentativ, deși nu au nicio treabă cu ele în realitate, dar o fac doar pentru că dă bine și pentru a atrage oamenii care cred în ele. Și nu, nu vreau nici biserici dărâmate, le consider construcții interesante și deosebite din punct de vedere arhitectural. Nu am nimic nici cu oamenii credincioși. Fiecare să își trăiască viața cum consideră mai bine pentru el.
.
Am, în schimb, cu impunerea cu forța a unei credințe, cât și a dogmelor ei, în viața publică. De asta și spuneam: religia să se facă în biserici, pentru asta au fost construite. Nu în școli. În școli se face educație civică. Credințele sau necredințele sunt personale și fiecare ar trebui să fie liber să și le aleagă în momentul în care are destule cunoștințe despre lume, să le schimbe de-a lungul vieții fără constrângeri.
.
La fel ai exagerat ceea ce am scris referitor la adoptarea unui limbaj de incluziune, dacă se dorește, ca și cum ar fi obligatoriu. La fel și cu denumirile acelea care, chipurile, ar înlocui peste tot denumirile de mamă, tată, femeie, când, de fapt, era vorba de unele formulare administrative și că ele ar fi pe lângă formulările deja existente. Nu am spus niciodată că sunt de acord să dispară aceste nume, dimpotrivă, în numeroasele comentarii am punctat în mod special că nu ne ia nimeni denumirile firești, ci e vorba de apariția altora noi pe lângă acestea.
.
Nu înțeleg nici de unde ai scos că sunt de acord cu predarea în școli a „teoriei LGBT”, eu nu am afirmat nicăieri așa ceva. Care „teorie”?
De altfel, ultima parte a comentariului tău nici nu o înțeleg, amesteci multe lucruri. Probabil te referi că, vorbindu-se în unele școli din unele țări despre identitatea de gen, elevii ar fi bulversați și de aici sugerezi că a crescut numărul de cazuri de disforie de gen. Dar mai există o posibilitate – nr. crescut de cazuri de disforie de gen poate fi datorat faptului că sunt identificate în acest fel și nu rămân ascunse, ca în perioadele în care erau percepute ca ceva ce trebuie ascuns.
Realitatea este că nu sunt foarte informată despre programa din acele țări, nu am manualele acelea în fața ochilor. Da, am văzut niște așa zise „manuale” care, de fapt, erau niște atlase și se susținea sus și tare că ,,asta se predă copiilor mici în Suedia”. Era un fals grosolan acolo, intenționat.
În concluzie, regret, dar chiar nu am cum să mă pronunț asupra subiectului.
Mersi de recomandare. Pas. Am fost pe acolo, când încercam să-mi construiesc din bucăți nişte piloni structurali ai personalității, în adolescența timpurie. Un fel de lego, dacă vrei. Mi-a luat ceva timp să mă lămuresc cum stă treaba. Nu sunt ateu doar datorită faptului că pot concepe, rațional, diverse forme de entităţi, mult mai avansate (ceea ce pentru o specie de maimuţe ce mai au scoarță pe fund, poate trece drept omnisciență). Poate chiar unele de omnisciență reală la nivelul acestui univers. Sunt agnostic pentru că am văzut zero indicii pentru prezența uneia, hai, nu iubitoare și empatică, dar măcar vag implicată. Și pentru că pot trăi bine mersi fără imaginea unui bonus postmortem (care devine rizibil când ajunge la chestii de detaliu, cum ar fi reunirea cu cei dragi) sau a cuiva care mă veghează (care, dacă ar exista, ar fi cam incompetent, apropo). Dar fiecare alege ce i se pare că îl ajută. Asta legat de credință. Față de fariseismul foarte prezent în religie, am opinii mai contondente
Mersi de recomandare. Pas. Am fost pe acolo, când încercam să-mi construiesc din bucăți nişte piloni structurali ai personalității, în adolescența timpurie. Un fel de lego, dacă vrei. Mi-a luat ceva timp să mă lămuresc cum stă treaba. Nu sunt ateu doar datorită faptului că pot concepe, rațional, diverse forme de entităţi, mult mai avansate (ceea ce pentru o specie de maimuţe ce mai au scoarță pe fund, poate trece drept omnisciență). Poate chiar unele de omnisciență reală la nivelul acestui univers. Sunt agnostic pentru că am văzut zero indicii pentru prezența uneia, hai, nu iubitoare și empatică, dar măcar vag implicată. Și pentru că pot trăi bine mersi fără imaginea unui bonus postmortem (care devine rizibil când ajunge la chestii de detaliu, cum ar fi reunirea cu cei dragi) sau a cuiva care mă veghează (care, dacă ar exista, ar fi cam incompetent, apropo). Dar fiecare alege ce i se pare că îl ajută. Asta legat de credință. Față de fariseismul foarte prezent în religie, am opinii mai contondente.
https://snoop.ro/calea-divina-a-inselaciunii-cum-un-preot-si-sotia-lui-fac-profit-din-disperarea-bolnavilor-de-cancer/
Că tot vorbeam de lup. Amuzant e că glumeţii ăștia ce se cred Hristos cu CAEN nu-și vor pierde credibilitatea în fața turmei păstorite, și vor fi, cel mai probabil, protejaţi de corporaţia lui Dani.
Peredhil,
„Capriciu” mi se pare un cuvânt foarte ușor de folosit atunci când problema nu te privește direct. Dacă ne uităm în istorie, și dreptul femeilor la vot, accesul lor la universități și profesii, drepturile civile ale persoanelor de culoare, drepturile persoanelor cu dizabilități sau chiar dezincriminarea homosexualității au fost, la un moment dat, prezentate de unii drept exagerări, mofturi sau probleme inventate.
.
Sigur, asta nu înseamnă că orice revendicare socială este automat corectă doar pentru că este o revendicare. Înseamnă doar că „eu nu consider asta important” sau „este un capriciu” nu sunt argumente suficiente pentru a stabili cât de reală este problema pentru cei care o trăiesc.
.
Și aici mi se pare interesantă formularea „nu am vreo înclinație să accept capriciile unei terțe persoane”. Faptul că o revendicare pornește de la o minoritate și este respinsă inițial de majoritate nu demonstrează că este un capriciu. Multe schimbări sociale au început tocmai prin revendicările unor grupuri minoritare și au ajuns, după dezbateri și schimbări de mentalitate, să fie recunoscute prin legi și drepturi pe care astăzi le considerăm normale. Dacă am fi respins de la început orice revendicare venită din partea unei minorități doar pentru că majoritatea nu o considera importantă, multe dintre aceste drepturi probabil nu ar fi existat.
.
Poți să nu fii de acord cu anumite revendicări ale activismului trans sau cu anumite forme de exprimare publică. Dar a pune „persoanele nonbinare”, „persoanele trans”, activismul și toate celelalte identități în aceeași categorie și a le declara pur și simplu „povești”, „cerșit de atenție” sau „capricii” nu mai este o analiză, ci o respingere în bloc.
.
Poți considera anumite revendicări exagerate, poți contesta anumite argumente sau poți avea rezerve față de anumite forme de activism. Dar faptul că nu trăiești personal o anumită experiență nu este un motiv suficient pentru a o reduce la un capriciu. Altfel, aproape orice problemă care nu ne privește direct poate fi declarată, foarte comod, „inventată”.”
Respingerea în bloc e justificată. Dintre toate persoanele trans cunoscute, una singură avea o problemă reală, urma un tratament de ani buni şi detesta din suflet mişcarea curcubeu pentru imaginea ce se reflecta şi asupra sa. Dincolo de T e ce am zis. Poți să te machiezi ca bărbat, să te îmbraci ca femeie, poți şi să te scopeşti dacă vrei. Eşti actor, travestit, eunuc, dar nimic fundamental deosebit. Ideologia chiar nu bate biologia. Iar din LGB majoritatea celor ce îi cunosc sunt oameni absolut normali care evită activismul de gen ca pe dracu’.
Vorbind de ideologie, dacă mergi suficient în istoria recentă, sprijin financiar şi logistic pentru woke sau predecesori a venit din blocul estic. Orice e bun să slābeşti inamicul din interior, iar dacă ne uităm la energia, timpul, banii, resurse cheltuite pe o temă artificială, precum şi la falia creată în Occident, putem spune că a fost o inițiativă reuşită.
Solandi, da, sunt o medievala, e o eticheta care-mi place pentru ca tin foarte mult la valori care au rezistat la testul timpului.
Magna Carta a fost scrisa in Evul Mediu si sta la baza multor lucruri legate de libertatile si drepturile omului din ziua de azi, adica si a comunitatii lgbtq.
Altfel te asigur ca daca tu esti de acord cu schimbarea definitiilor in care cuvinte precum „mama”, „tata” sau „femeie” sunt inlocuite cu definitii cum ar fi „parinte care naste” sau „persoana cu uter” si care dezumanizează limbajul, il face greu de inteles si estompeaza realitatile biologice cu care se identifica majoritatea populatiei, daca esti de acord ca teoria lgbtq sa fie predata in scoli care semnalizeaza odata cu parintii ca tot mai multi copii sufera de disforie sexuala si de alte tulburari pentru ca nu inteleg teoria, pentru ca nu au maturitatea sa o intelega, pentru ca realitatea le arata altceva, te asigur ca ai dreptul sa fii asa cum eu am dreptul sa nu fiu si sa le critic.
Nu știu unde ai auzit asta că eu am doi copii care au urmat școala în Norvegia, băiatul chiar e în ultimul an de liceu și mi-ar fi semnalat cu siguranță o grozăvie ca asta că e cam rebel când vine vorba de impuneri de conduită😜
Ca om care crede in Dumnezeu afirm ca nu toate -ismele sunt rele. Dimpotriva. 🙂
Mi se pare fascinantă această nouă formă de antifeminism în care femeia este învățată cât de minunat este să fie dependentă financiar de bărbat… de către femei care au propriile afaceri, venituri, educație, platforme și, foarte convenabil, independență financiară.
.
Adică eu îmi construiesc autonomia, fac bani din ea și apoi te conving pe tine că autonomia este, de fapt, un lucru rău și că adevărata împlinire feminină începe când nu mai ai posibilitatea să pleci dintr-o relație fără aprobarea soțului.
.
E aproape ca și cum aș deschide un curs de înot în care le-aș explica elevelor cât de sănătos este să nu știe să înoate.
.
Nu mă deranjează deloc femeia care alege să stea acasă, să aibă grijă de copii și să depindă financiar de partener, dacă asta este alegerea ei și dacă are în continuare libertatea reală de a-și schimba viața. Problema apare când propria alegere este transformată în rețetă universală și dependența este vândută drept virtute, iar autonomia drept defect de caracter.
.
Mai ales când lecția despre cât de minunat este să nu ai bani ai tăi vine de la cineva care tocmai a făcut bani având libertatea de a-i avea pe ai săi.
O variantă laică a clericilor, pastorilor, predicatorilor, etc. ce predică moderația şi cumpătarea până la limita sărăciei, ei fiind putred de bogați. D-aia e foarte bine să te uiți atent la persoana ce dă sfaturi, şi în general, să fii cinic şi circumspect când e vorba de împărțitori de sfaturi en-gros, gratuit sau nu.
Thora,
Nu simbolurile religioase mă deranjează, nu am nimic cu ele. Ci oamenii deșănțați care le etalează ostentativ, deși nu au nicio treabă cu ele în realitate, dar o fac doar pentru că dă bine și pentru a atrage oamenii care cred în ele. Și nu, nu vreau nici biserici dărâmate, le consider construcții interesante și deosebite din punct de vedere arhitectural. Nu am nimic nici cu oamenii credincioși. Fiecare să își trăiască viața cum consideră mai bine pentru el.
.
Am, în schimb, cu impunerea cu forța a unei credințe, cât și a dogmelor ei, în viața publică. De asta și spuneam: religia să se facă în biserici, pentru asta au fost construite. Nu în școli. În școli se face educație civică. Credințele sau necredințele sunt personale și fiecare ar trebui să fie liber să și le aleagă în momentul în care are destule cunoștințe despre lume, să le schimbe de-a lungul vieții fără constrângeri.
.
La fel ai exagerat ceea ce am scris referitor la adoptarea unui limbaj de incluziune, dacă se dorește, ca și cum ar fi obligatoriu. La fel și cu denumirile acelea care, chipurile, ar înlocui peste tot denumirile de mamă, tată, femeie, când, de fapt, era vorba de unele formulare administrative și că ele ar fi pe lângă formulările deja existente. Nu am spus niciodată că sunt de acord să dispară aceste nume, dimpotrivă, în numeroasele comentarii am punctat în mod special că nu ne ia nimeni denumirile firești, ci e vorba de apariția altora noi pe lângă acestea.
.
Nu înțeleg nici de unde ai scos că sunt de acord cu predarea în școli a „teoriei LGBT”, eu nu am afirmat nicăieri așa ceva. Care „teorie”?
De altfel, ultima parte a comentariului tău nici nu o înțeleg, amesteci multe lucruri. Probabil te referi că, vorbindu-se în unele școli din unele țări despre identitatea de gen, elevii ar fi bulversați și de aici sugerezi că a crescut numărul de cazuri de disforie de gen. Dar mai poate fi o posibilitate – numărul crescut de cazuri de disforie de gen s-ar putea datora faptului că sunt identificate în acest fel și nu rămân ascunse, ca în perioadele în care erau percepute ca ceva ce trebuie ascuns.
Realitatea este că nu sunt foarte informată despre programa din acele țări, nu am manualele acelea în fața ochilor. Da, am văzut niște așa zise „manuale” care, de fapt, erau niște atlase și se susținea sus și tare că ,,asta se predă copiilor mici în Suedia”. Era un fals grosolan acolo, intenționat.
În concluzie, regret, dar chiar nu am cum să mă pronunț asupra subiectului.
Și o chestie fără legătură, pentru Edel. Pe mobil, pe lângă faptul că să răspunzi la comentariile mai lungi e un pic de dat cu zarul unde ajunge, dacă vrei să editezi rezultatul nu ține cont de diacritice. Dacă am salvat textul și l-am repostat, am intrat la moderare. De două ori. E user feedback.
Eu am un comentariu dublu dispărut, nu știu dacă în moderare sau in neant. Și nu l-am editat. Mi-am zis că poate mi-am consumat porția de cuvinte per articol., 😁
Posibil, că am cam acaparat discuția în 3, și ne cam lungim la vorbă 🙂 .
Intraserǎ în spam, le-am scos de acolo. Porțiile de cuvinte nu cred cǎ se termină niciodatǎ, și chiar dacă, sigur se pot lua pe credit de la vreun blog elvețian. :))
@All, trebuie să țineți cont că habar nu am cum să rezolv ceva pe wordpress. Încerc să mă milogesc de cineva care poate și știe. Parcă nu aș plăti încă pentru asta. Mă milogesc de Solandi poate se ocupă. Dacă este de acord, are chef și timp. Eu sunt depășit tehnic.
Am o prietenă care a terminat fizică atomică, face artă din fiare, a publicat cărți de beletristică, citește cu roaba, a dat faliment de vreo 4 ori, s-a mutat cu atelierul de șapte, acum s-a făcut șofer de autotren și se luptă cu mentalități misogine inclusiv din partea femeilor, din mai multe țări.
Eu locuiesc în țara asta unde copiii își fac schimbare de sex, unde femeile au profesii de electrician, instalator, excavatorist, camionagiu, lucrător forestier etc, fără să se uite nimeni strâmb sau să le pună mujicii mâna pe nuri. Am văzut ceva discriminare pozitivă, dar mai mult in domeniul rasial.
Ca răspuns la întrebare, nu știu nici feministe nici antifeministe pentru că nu urmăresc subiectul.