Prima vacanță de vară pe care am vrut s-o facem împreună (cu soțul, pe atunci iubit) avea ca locație Grecia, probabil pe undeva prin Halkidiki. Zic “probabil” pentru că n-am mai ajuns la stabilit detaliile, deoarece eu am primit un mare “NU” la obținerea vizei necesare plecării din țară, că nu eram încă în UE.
Așa că ne-am reorientat rapid, părinții mei ne-au cedat niște bilete din alea pentru odihnă și tratament de la stat și iată-ne ajunși la Jupiter. Am rămas pur și simplu șocată să aflu, după mulți ani, consecutivi, în care m-am bucurat de vacanțe la Marea Neagră, că apa mării noastre “nu e bună”. Mare minune că nu ne-am despărțit pe loc!
Apoi am ajuns în prima vacanță în Grecia, în insula Paros. Ferească ce apă rece și sărată, câh! Glumesc, abia atunci am cam înțeles la ce se referea dragul de el. De fapt, cel mai bine a exprimat-o copilul masculin, prin pandemie, la o dusă și-o venită de-o zi la Marea Neagră, la Venus. Au intrat toți trei în apă și el a ieșit primul, de “scârbă”. Că era și murdară, și prea caldă, și prea dulce, o combinație inacceptabilă, se pare.
La acest moment, pentru mine, ape de mare mai bune ca-n Grecia nu există. Adică știu că există, că mă mai uit la statisticile cu Blue Flags, dar atât. Prin 2011, am plecat tot cu soțul într-un road trip prin Europa și am testat și alte mări. Am poposit prin zone de litoral din Croația, Italia și Franța, mi-au plăcut… dar concluzia mea a fost că dacă apă de Grecia nu e, nimic nu e.
După Paros, am testat și alte ape, din Halkidiki, din insule, de pe alte zone de continent. Și peste tot m-am amuzat cum unii localnici greci ne recomandau plaje pe criteriul “cea mai bună apă”.
Mi-a zis Edelweiss la un moment dat să scriu despre cum să faci, ca familie, fără să te freci de toți turiștii, un concediu cu buget decent în Grecia, folosind doar transportul public. Eventual și cu “hidden gems”.
Mi-ar plăcea să fac asta, doar că nu pot. Nu am folosit niciodată transportul în comun grecesc în vacanțe, în afară de ferries sau bac-uri. Luăm mașina cu noi peste tot prin Grecia, nici măcar avion nu prestăm. Bugetul decent nu știu ce înseamnă pentru fiecare, iar frecatul de toți turiștii cred că îl poți evita doar dacă mergi până la final de iunie sau după 15 august, ideal spre septembrie, așa. Chiar început de octombrie pentru zonele “de jos”, adică de sub Atena, cum ar veni.
Dar, câteva gânduri pot să las, în caz că ajută pe cineva care n-a mai fost în Grecia:
- Nu evitați din start Thassos sau Halkidiki pe motiv că sunt prea pline de români sau chestii din astea. Sunt cele mai aproape de noi ape bune, cu mașina. Din București până în Halkidiki faci cam 9 ore condus lejer. Puțin, vs 13-14 cât făceai până să fi fost gata centura Sofiei și autostrada de la Sofia până la greci. Nu mai zic de riscurile frecvente de tâlhărie la drumul mare prin Bulgaria anilor 2000, care acum au cam dispărut. Thassos, cel puțin pentru mine, a fost o surpriză foarte plăcută. Inclusiv ca atmosferă turistică, pe lângă faptul că e o insulă foarte frumoasă, chiar spectaculoasă pe alocuri.
- Dacă mergeți cu mașina și folosiți mult autostrada, luați-vă senzorul necesar pentru “e-pass” la bariere. Sunt multe bariere mai ales spre Atena, de exemplu, și se produc cozi mari prin unele locuri la plata cu card sau cash. Practic, ce tre’ să faci e să-ți download-ezi aplicația “Egnatia Pass”, să oprești la prima barieră de după Promahonas și să ceri unui angajat/unei angajate să te ajute cu echipamentul. E un senzor, se lipește pe parbriz în spatele oglinzii retrovizoare, se încarcă aplicația cu bani. Când ajungi la barieră auzi un bip și vezi cum se dă la o parte mai ceva ca apa în fața lui Moise. Salvează timp, poate și nervi, parol.
- Legat de cazări, folosim booking ca să identificăm potențiale locuri de cazare. Apoi sunăm și la proprietate, vedem ce oferte sunt și în afara platformei și alegem. Grecii folosesc mult expresia “un preț mai bun”, care e un fel de „ultimul preț” de la noi, dar parcă sună mai bine varianta lor.
- În ceea ce privește transportul, cel puțin pentru insule cu aeroport, unora li se pare super ciudat că nu folosim varianta zbor plus închiriat de mașină acolo și preferăm să mergem cu mașina până în Pireu sau Rafina, adică la porturile de pe lângă Atena, și de acolo să continuăm, cu tot cu mașină, pe ferry , uneori chiar și încă 4-5-6 ore. Ambele variante mie mi se par în regulă, dar în ultimii ani am tot folosit a doua variantă. Aici un sfat: pe ferry, în interior, poate fi destul de frig, chiar foarte frig de la aerul condiționat, așa că haine groase sau chiar o păturică sunt ceva ce trebuie musai luat în seamă.
- Legat de prețuri la taverne, am observat o creștere accentuată a acestora în ultimii ani și parcă nici deserturile din partea casei de la final nu mai sunt la fel de generoase ca în trecut. Grecii au, de când lumea (mea s-a intersectat cu a lor), niște chestii plăcute în RECA (restaurante și cafenele din HORECA), cu titlu gratuit: apă la masă, biscuiți/fursecuri la cafea, alune/fistic/snacksuri la băuturi alcoolice, înghețată/fructe/prăjituri la final de masă.
Și aș lăsa lista de gânduri deschisă, liber la completat cu experiențe din vacanțe de vară/toamnă/iarnă/primăvară în Grecia, bune sau ne-bune.
Iar dacă Grecia nu e cana voastră de ceai sau paharul vostru de apă, care e cea mai bună apă în care v-ați scăldat? Liber la folosit criterii practice, metaforice sau cum doriți voi. 🙂
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
La contradico senza livore! Italia este pentru mine ce este Grecia pentru tine. Iar la transportul în comun frații italieni sunt mult peste greci. Și la bucătărie, părerea mea.
La italieni tot cu mașina am circulat. Ferească cum conduceau pe autostradă! Și acolo cred că erau peste greci, dar la modul negativ!
Grecia cam este destinația mea turistică favorită, dar, în ultimii ani, eu nu am mai prins apă și desert gratuit peste tot. Iar cazările s-au scumpit cam porcesc de mult. Pentru senzații tari, recomand să mâncați în piața Varvakios din Atena, vizavi de vitrinele cu carcase de animale.
Apă foarte bună au și alte țări, poate chiar mai albastră și mai sărată și, cel mai important, cu mult mai puțini turiști, dar trebuie avion. Acum mi s-a făcut dor de Grecia și nu mai am cum să ajung… De ce, lume crudă?
Eu am avut, pentru o zi, interdicție de intrare în Grecia, pe pașaport. Tot în perioada pre-UE, la un an după marele „nu” de la ambasadă. Cât pe ce să nu mai ajung vreodată, dacă nu se dovedea că vameșii greci fuseseră de-a dreptul…cruzi. „Acum mi s-a făcut dor de Grecia și nu mai am cum să ajung… De ce, lume crudă?” Ai acces interzis în Grecia???!!!
Nu, nu mai am concediu suficient și urmează o perioadă grea dpdv financiar…
Mie cea mai bună apă mi s-a părut în Turcia, zona Antaliei. Mi-a mai plăcut și în Emirate!
În Emirate și Turcia n-am ajuns, dar Mediterana am întâlnit-o în mai multe locuri din Grecia, dar și din alte țări. Ah, acum îmi dau seama că Larnaca ar putea fi cea mai accesibilă destinație cu apă bună. Avion 2h, apoi autobuz direct de la aeroport până in centrul stațiunii (cam 20 min) și țup în Mediterană.
Merită Cipru 110%, mai ales că poți intra și în Republica Turcă a Ciprului de Nord pentru un glimpse de istorie și cultură. La pas prin Nicosia sau cu mașina pe la Protaras. Vara e cam teribil de cald, totuși. Pentru pofticioși e de intrat în lanțul de brutării-cofetării Zorbas, iar apă bună și curată e și în Ayia Napa sau Limassol.
Mi-ai confirmat alegerile făcute pentru concediul anual.
Deși Grecia rămâne o țară pe care o consider acasă, cred că cea mai bună apă a fost Mediterana din sudul Franței, în apropierea graniței cu Spania.
Totuși Grecia are avantajul de a fi aproape.
Nu caut niciodată cele mai mici prețuri. Și nici nu negociez la sânge. Prefer să susțin locurile și afacerile care îmi plac.
În Franța mi-a plăcut mult Mediterana din jurul insuliței Porquerolles. Păi și dacă-ți zice un grec/o grecoaică că vrea să-ți facă un preț mai bun, nu accepți?
Să-mi zică și văd eu ce răspund.
Cea mai buna apa e in Marea Neagra, in 1995-2000, la Costinesti, sau Neptun, sau Eforie. 😉
Acum am si eu dilema lui Arhi. Nu imi mai vine deloc sa conduc pana in Grecia, e pur si simplu un efort prea mare. Doua zile pe drum pentru 5 sau 6 zile acolo, ca mai mult nu rezist la mare. Si nici nu sunt genul care sta toata ziua pe plaja, n-am fost niciodata.
Parca nu vreau sa ajung ca florareasa aia de langa cimitirul Reinvierea care mi-a spus din senin, intr-o zi calduroasa ca asta, ca ea nu e din Bucuresti, ca a venit ca proasta 300 de km pentru 10 cm de pla. True story.
True length
False pic? :))
1994-1999 Costineștiul a fost destinație pentru câte o săptămână la mare, cu fetele, în liceu. Neptun, Mamaia, Eforie cu familia, înainte de liceu, în fiecare an. Da, bună apa și la Marea Neagră!
În sfârșit un articol pe gustul meu. Despre plajă, adică. Și apă. Foarte frumos în Grecia, mi-a plăcut pe acolo. Cam în toate țările din zona Mediteranei (europeană) e frumos, mai puțin în Spania, că acolo n-am ajuns. Dar am auzit că e de bine. Deși prefer perioada septembrie-octombrie pentru concedii, nici în rest nu e rău.
Distracție plăcută la toată lumea!
Să ne ajute pe toți măicuța călătoriilor.
Nici în Spania n-am ajuns, dar sunt 100% sigură că e foarte frumos!
Va doresc sa ieșiți in bula asta numita Grecia 🙂 încerc sa nu par „figurant”, dar chiar nu înțeleg care este motivul pentru care lumea insista cu tara asta. Si nu vorbesc aici de plaje, evident ca unele sunt foarte frumoase, dar sunt o gramada de lucruri care nu mă încântă când vorbim de destinația asta. Nu va doriți când mergeți într-o vacanță sa trăiți putin emoția ieșirii din zona de confort? Senzația aia ca o sa vezi alta lume, alți oameni, alte animale, alți pești in apa? Pentru mine Grecia este zero emoție, e o prelungire a României, cu bunele si cu relele ei.
Chiar nu vreau sa stric plăcerea nimănui, fiecare merge unde se simte bine, dar sunt atâtea plaje cu adevărat frumoase in lumea asta, ca e păcat sa nu incerci si altceva 🙂
Deocamdată noi preferăm Italia. Români puțini,cei întâlniți erau de douăzeci de ani in zonă. In general oameni puțini, plaje amenajate excelent.