Dragi cetățeni, ieri am avut o zi de vis. Super călduroasă și mai umedă ca Oana Zăvoranu când îl linge pe ceafă pe șamanul dac cu ițari roșii.
Am stat cinci ore într-o hală ca să supraveghez încărcarea unei fierătanii pentru Petro Brazi. Hala era la fel de ventilată ca un seif închis în alt seif.
Pe lângă transportul agabaritic, fierul măsura vreo 29.000 de mm și cântărea 23 de tone, în zonă mai erau 4 mașini de sudură automată și cel puțin zece cetățeni care sudau de zor cu electrod învelit. Căldură, umiditate și valuri de gaze de sudură: un cadru perfect și destul de înghesuit pentru parcurgerea unei zile de vis!
Mi-a fost atât de cald că nu mai reușeam să identific cerințe simple din desenul de transport: organe de ansamblare, care pe item, care în cutii, poziționare, presiunea de inertizare, din astea pe care le parcurgeam înainte în diagonală.
Când s-a terminat totul, am făcut un scurt inventar al lichidelor consumate în timpul operațiunii de încărcare și am numărat nouă sticluțe de 0,5 litri. După ce am ajuns acasă și până la nani, am mai golit în mine încă doi litri (în care am pus și două tablete de ceva Litorsal pentru echilibrare electrolitică).
Dacă adaug și cele două cafele oferite de oameni și un ceai cu gheață săltat de pe drum, pot să spun că ieri am atins pragul de lichide consumate pe kilogram-corp al unui armăsar sănătos. Adică între 4 și 8 litri la 100 de kile!
Adevărul este că sub trei litri de apă nu mă situez nici măcar în toiul iernii.
Voi, în zilele în care soarele pare pus să ne rotiseze și nu stați tot programul în briza răcoroasă a unei unități de interior a aparatului de aer condiționat, câtă apă beți zilnic? Dar iarna?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Eu nu știu, beauapă când mi-e sete, de la robinet. Habar nu am cât. Vara asta am cam stat cu gura la furtun🤔.
Iarna nu prea beau apă.
Folosiți zăpada?
Iarna cam 2-3l dacă nu umblu foarte mult. La o plimbare de 30+ km pe 30+ grade pot să beau și 6+litri de apă, doar că bag și un vârf de linguriță de sare și suc de lămâie, dacă nu recurg la variante mai comercializate. Doar cu apă pierd prea multă sare și se simte. Ajunge tricoul din negru alb.
Sunteți poștaș, hăitaș, mesager?
Depinde de situație. Dacă nu se aplică astea, atunci doar plimbăreț.
Într-o zi obișnuită beau cam 1 l de apă pe zi și circa 1,5 l de ceai verde. Am mai adăugat 1 l apă când am mers la sală.
Când lucram pe șantier, ceaiul verde cald spre fierbinte îmi ținea de sete mult mai bine decât apa. Dar cred că beam spre 2 l pe zi.
Dacă beau ceva cald, vara, fac implozie.
Contra instinctului, ceaiul fierbinte te răcoreşte vara, ştiu ce ştiu popoarele de prin deşert. E eficient, dacă umiditatea aerului e scăzută, dar am un pitic pe creier care e dac neaoş şi excesiv de liber, care strâmbă din nas la idee. Şi oricum, pe acelaşi volum ceaiul te hidratează mai puțin ca apa (eventual cu ceva adāugat pentru rehidratare). Cafeaua mai deloc, plus că la volume comparabile te cam ucide.
Până în 2 l/zi, am constant prin preajmă butelcuța mea de 1 litru gradată și cu îndemnuri scrise la băut de apă. Wake up your power, keep the energy level, speed up your race, etc. Mă și laudă pe măsură ce scade nivelul apei, gen you’re doing great! take a moment to refresh your body. La final e cu Well done! Refill &start again! La mine e oleacă de program cu băutul de apă, am tendința să n-o fac cât ar trebui. Mai e în vigoare recomandarea aia cu minim 30 ml/Kg corp?
Asta cu „Well done! Refill and start again!” cred că era un mesaj subliminal pe sticlele de bere. În viața mea n-am să reuşesc să beau apă într-o zi nici jumătate din câtă bere reuşeam să bag.
Bună observație, de-aia nu am amintit nimic despre bere sau cafea😜
Mai mult de trei beri nu am putut să beau niciodată. Vodcă în schimb. Sau o țuică tare. De la 700 ml în sus.
Eu mă cam loveam de limite la un litru de pălincă. Poate oi fi depāşit, dar nu-mi amintesc oricum. În schimb bere, 10 l era ceva banal, şi recordurile merg spre 20 într-o zi. Bine, bere normală, maxim 5 grade, nu minuni spre 10 sau mai tari. N-am idee cum au supraviețuit organele interne abuzului de genul ăsta, material genetic bun în burduf de jigodie.
@Peredhil, aveam în Sudanul de Sud trei lăzi /25 de sticle permanent umplute pentru a lupta cu temperaturile, dat un litru de tărie chiar că nu cred să fi băut, decât, poate, la o nuntă în Lăpuș, unde nu era altceva pe masă😜
Voi vorbiți de bere și mie mi-a apărut un carusel proaspăt despre bere. Că azi e ziua internațională a acestei licori. Cea ma tare bere din lume se numește Snake Venom și are 67,5% alcool, e mai puternică decât multe sortimente de whisky sau vodcă. Cică există o fobie oficială pentru teama de a rămâne fără bere sau de a vedea un pahar gol, se numește cenosilicaphobia. Berea mea preferată e Tripel Karmeliet, m-am procopsit și cu paharul său special. E cam mare, tre’ să existe și teama de a-l vedea plin, ghematosilicophobie!
Apă beau zilnic câteva căni, habar n-am câți litri, dar destul de multă. Iar când sunt cu bicicleta, cișmeaua e prietena mea. În mod excepțional, aseară, de bucurie că a plouat, am băut și o bere (două, ajutat de cineva cu gândul la Leffe și lăfăială ca student) Paulaner, urmată de un bol de pepene roșu rece-rece, fără efecte explozive. Atât doar că am adormit după ora 02:00. Dacă e la temperatura camerei, apa de robinet locală e cam câh la gust, dar dacă e răcișoară, se întâmplă să beau 2-3 căni una după alta, fără probleme. Când am zile de saună, consum mult mai multe lichide minerale/bere, dar n-am calculat niciodată.
Bună Paulaner. Folosesc din aia din care au stors alcoolul.
Pentru diseară am pus la rece un cântecel: O du lieber Augustiner!
Știu că Augustiner alkoholfrei se găsește greu ăn magazine. Eu un Buzău am prins de vreo două ori în Kaufland.
Țin minte ce părere proastă aveam inițial despre berea fără alcool. Sau despre Cola fără zahăr. În timp s-au mai schimbat gusturile, tot nu are farmecul unei beri alcoolizate, dar sunt unele cu gust decent. Iar Cola sau Pepsi fāră zahăr (că nu fac diferența fără etichetă) aproape că au acelaşi gust ca cele cu zahăr, după o perioadă de utilizare (nu că aş face abuz).
Pe căldură mare consumul meu de lichide poate depăși 3 l, aproape 4, dar dacă beau numai apă nu mă simt chiar bine, dimpotrivă. Când mă aprovizionez cu suc de roșii și sucuri eco de fructe – in loc de electroliți – pot rezista la caniculă perfect. Și seara bere rece, evident.
Tocmai mi-am preparat un Litorsal cu un pliculet de Vit C. Sper sa ma puna pe picioare.
Apa nu beau atat de multa pe cat credeam, 2-3 litri maxim.