Ieri despre Odiseea lui Nolan, astăzi despre carte.
Nu mai fac glumița cu cartea de joc, că s-a fâsâit definitiv cu mult timp în urmă. În plus, trebuie să păstrăm, în cazul în care eșuează pe aici vreun dacopat suveranist care a citit doar podcasturi roxinești, imaginea unor oameni care citesc, încă, cărți. Poate așa se sparie și pleacă înainte să îi dau eu ban.
Pentru că nu m-am putut duce la cinema când se rula Hail Mary, m-am gândit că ar fi o idee bună să citesc cartea. Apoi, abia după ce o să apară pe FileList, pardon, pe streaming, o variantă de 3987849,24K, să-l vizionez în livingul personal, pe TV-ul tot personal și el (TV care poate doar 4K), ca să realizez cu ochii mei dacă recenziile excelente primite de peliculă sunt o chestie de hype sau nu. Până acum, cartea chiar este bunoacă bine!
Pentru că s-a făcut vorbire de Andy Weir, Marțianul, scrisă tot de el, l-ați citit? Că filmul cu Matt Damon lăsat amanet pe Marte l-am văzut. Și a fost bun.
A doua este Istoria Orientului Mijlociu a lui Bernard Lewis, pe care am săltat-o fără rușine de la cumnata mea. Este genul de scriitură istorică, ușor vagă pe alocuri, structurată clar, dinamică, care te captivează ușor, știți voi, genul Harari. Destulă informație, documentată suficient ca să o iei în serios și să folosești ca argumenație.
Ambele cărți le citesc în paralel. Ca toate cărțile citite de mine. Nu pentru că mă dau deștept din ăla cu banane și blugi, însă așa funcționează creierul personal. Rețetarul prevede ca întotdeauna, dacă am de gând să citesc, să purced la drum cu două cărți. După o perioadă de timp, durată random, trage creierul de frână, o las, și mă apuc de citit din cealaltă.
Neapărat în timpul procesului lectural, o cască trebuie să fie înfiptă în una dintre urechi cu ceva metal (extrem, de obicei) și neapărat televizorul deschis pe știri sau podcasturi la un volum inteligibil. Altfel nu pot să înțeleg nimic din ce citesc.
Ca să nu o lungim, că mai avem și treburi: voi ce carte citiți sau abia ați gătat-o și, mai ales, ce recomandați?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Citesc acum „Scrisori din Rusia” de Marchizul de Custine. Am luat-o după ce am ascultat un podcast al Colecționarului de Istorie. O citesc în paralel cu „Arcașul fără arc”, e o colecție de povești, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea. Și la rând stă „Amurgul Evului Mediu”, de Johan Huizinga. De recomandat nu recomand cărți, dar aș recomanda un studiu recent care se numește „Retehnologizarea hidrocentralelor din România ca prioritate de infrastructură energetică” de dr. ing. Cornel Ilinca și dr. ing. Albert Constantin. I-l recomand lui Seby Burduja și tuturor celor care au impresia că finalizarea a 9 hidrocentrale începute în epoca lui Ceaușescu sunt soluția pentru siguranța energetică, ieșirea din criza energetică/starea de alertă energetică și din astea.
Menționarea marchizului m-a făcut să îmi ridic dejtul mic destul de sus.
Eu am terminat primul volum dintr-un roman scris de un fost coleg de-al consortului. Am primit și al doilea volum, dar îl păstrez pentru vacanță. Între timp încercăm să ne facem timp să vizităm ”artistul” la reședința din Izvoranu.
Oferiți-ne distinsă doamnă și titlul!
Deocamdată e la nivel de manuscris.
Să-l lăsăm pe Ulise să se bucure de succes, dar noi, aici, suntem într-o Iliadă continuă, cetatea noastră este asediată zilnic, și mișeii (nu aheii) bagă troieni în toate pozițiile cheie din instituțiile statului, în timp ce noi de îmbătăm cu apă rece.
Statul ar trebui să înființeze un ceva departament care să lupte contra dezinformării. Cu toată muniția legală necesară să îi belească pe mișei.
Statul suntem noi, dar suntem ocupați cu civilizația elenă și parizerul.
Din stat fac parte și aia care pe problemele cu apa, spun peste tot că iei lasă apa deschisă cu orele că nu le spune Bolojan câtă apă să consume.
Cazul Alaska Sanders, de Joel Dicker. Mai sunt 2 in seria asta, fiecare cu cazul ei. Am vazut filmul Hail Mary de 2 ori la cinema, cred ca e pe streaming acum, Prime parca? Nu mai stiu. Si apoi, am citit cartea. In general, citesc cartea inainte sa vad filmul, dar e ok si invers cand asa se asaza lucrurile. Compar si vad ce nu a fost adaugat in film din carte.
Sunt bune cărțile lui Dicker?
Imi plac maxim. Nu reusesc sa imi dau seama cine e criminalul, derulez in minte tot felul de scenarii, doar ca nu stiu nimic 😅 Sunt carti care ma tin intrigata pana la final. O sa le cumpar si pe cele standalone dupa ce termin cu seria asta.
Pff, m-ai făcut curios. Asta înseamnă este foarte posbil ca singura cale să sting curiozitatea este să le cumpăr și să le citesc.
Sunt curioasa de parerea ta. Adevarul despre cazul Harry Quebert e prima
Acum citesc “Din cer au căzut trei mere” de Narine Abgarian. O recomand.
Urmeaza “Soarele negru” de Bogdan Alexandru Stanescu. Cumpăr intotdeauna cărți de autori români când sunt în Romania.
Am citit ”Oameni care vor fi mereu cu mine”. Bună și cartea aia. De Bogdan Stănescu nu am citit nimic.
The War of Art, pe care as recomanda-o si blogerilor nostri mai ales cand nu au chef de scris.
Steven Pressfield a scris si Gates of Fire, un roman despre batalia de la Termopile, care e inclusa in U.S. Army Chief of Staff’s Professional Reading List alaturi de Iliada, Odiseea, Eneida.
Ce mantă ați prestat domnu pvladc! Sub-tilule!
Cartea este despre cum sa invingi ceea ce el numeste Rezistenta (intra aici procrastinarea, frica de esec, de critica, felurite scuze, rationalizari, toate cele care ne saboteaza). Merita citita, mai ales ca nu cere mare efort.
#cenemernikesteți
Acum citesc seria The Expanse de James S. A. Corey. Cuminte mă așteaptă pe raft o altă serie, Carbon Modificat de Richard Morgan. Catedrala Mării și Moșteniorii Pământului de Ildefonso Falcones sunt recomandările de azi
Fuck man, habar nu ai că titlurile astea mi-au apăsat butonul ăla care trebuie.
The Expanse și Carbon Modificat le găsești la Editura Paladin
„Ce ne facem cu atâția proști?”, Paleologu. După care am să reiau integrala Paler, zilele de azi mi-au făcut un dor absolut de el.
Am două momentan, una despre Imperiul Bizantin, cealaltă despre cel Otoman. Interesante. După aia aș vrea să mă apuc de ceva din seria Star Wars, n-am citit nimic până acum.
Toate astea, bineînțeles, pe plajă sau la piscină.
Am inceput sa citesc carți de dezvoltare personală, chiar sunt mișto. Înveți destul de multe. Plus o carte despre ceea ce fac eu pe care am primit-o de la un român cu care m-am întâlnit în India. Cartea aia este super mișto!
The Prisoners of Geography acum. Pauză de la The Mistborn Trilogy a lui Brandon Sanderson.
Corigent la limba română, Ion Minulescu.
Aoleu, este vreun apropo?
Nu. Deloc. A ramas corigent pe teme de amor, nu gramaticale. Am inceput sa citesc/recitesc literatura pt. liceeni. Am terminat Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu si Bucuria de a trai , de Emile Zola. O evadare din cotidian fara batai de cap.
@Simina, mulțumesc pentru comentariu. Am notat recomandarea. Să mai revii și cu altele, te rog.
De fapt, să revii de câte ori simți că merită.