Practic m-a provocat seniorul John, să zic ceva despre roller coasters. :))
Păi prima și ultima dată m-am dat într-un roller coaster în prima copilărie, adică înainte de 14 ani, când încă mai mergeam în vacanțe la mare cu părinții. Eram la Mamaia, în satul cela cu instalații ca la bâlciul din Vaslui, un fel de Disneyland din Paris.
Și au vrut cele 2 verișoare să ne dăm în trenulețul roller coaster. Toate bune și frumoase, tâgâdâm tâgâdâm, pornim, ce frumos ne plimbăm noi, până când trenulețul începe să urce. Doar că ce urcă, deseori și coboară.
Măi, pe măsură ce urcam și ne apropiam de curba-cocoașă, simțeam tot mai adânc colții nefaști ai panicii instalându-se. Eu mă făceam tot mai mică în scaun, verișoarele ciripeau vesele “vine, vine!”. Cine, cine, moartea, aia vine.
Efectiv țin minte că mi-a trecut un gând răzleț prin cap să-mi desfac centura și să…și să ce, să nimic, stai aici și suportă și măcar ai grijă să nu leșini!
Oribilă senzație, nu mi-a mai trebuit în veci!
M-am enervat acum! Cum fac să mă dau, ciripind vesel, în cel mai scary roller coaster din lume?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Ca adult, m-am „bucurat” de fix 4 roller coastere prin diverse parcuri de distracție europene. Am scăpat cu viață și fără leziuni emoțional-structurale, dar nu îmi mai doresc. Senzația de a fi într-o peșteră, într-o barcă pe șine, care urcă un deal abrupt cu spatele și căderea „în gol” cu stomacul până la buze, în stil tsunami, e priceless. Poza instantanee ar fi costat 25 de euro, dar mi se vedea un firicel de vomă în colțul gurii, care nu mă avantaja pentru posteritate, deci n-am luat-o. Cu altă ocazie, m-am lăsat convins să urc într-un dragon verde, care te întorcea și te răsucea cu capul în jos. Am avut grijă să nu mănânc înainte, dar tot mi-am mușcat obrazul interior al sufletului meu de copil. De parcă asta n-a fost destul, apoi am zis să mă relaxez în ceva mai de copii: un vagon pe șină mediană, care m-a izbit în toate părțile, de-am crezut că mă coboară cu minerva la gât în scaun cu rotile. A 4-a și ultima oară a fost prin Legoland, într-un roller coaster de copii mici cu curbe în ac de păr. Ferească Sf. Mucenic cu nucă, dacă ăla era de copii, eu ce-am căutat acolo? Făcea capul meu ca un cățel zglobiu pe bordul unui TIR. Nu mi-a mai trebuit apoi așa ceva, mai degrabă votez cu AUR, dacă vreau senzații tari. În Creta, la water shitty, am mai testat un tobogan marcat cu negru, dar numai pentru că nu se stătea la coadă. Și m-am blocat pe la mijloc, într-o curbă, pentru că nu mai curgea apa pe sub mine. M-am simțit imobilizat ca într-un covor rulat, m-am zvârcolit eu cât am putut, dar degeaba. M-a ajutat să pornesc din loc doar copilul de 5 ani care a venit cu picioarele din urmă și mi-a tras una în cap. Dacă ar fi fost un adult, acum s-ar fi împlinit 4 ani de la priveghi.
:))))))) Iartă-mă că râd, dar ai povestit foarte amuzant! Toboganele cu apă le evit și pe-alea, dar uneori mă mai păcălește soțul. Detest și senzația aia de scufundare bruscă în apă, nici nu știu prea bine încă să-mi blochez căile nazale, motiv pentru care fac destul de urât când ies la suprafață. Atunci tre’ să fie acolo, în apropierea splash-ului, să fiu sigură că nu-mi face vreo poză, video sau ceva. :))
Mie îmi plac. Inclusiv când vecinii țipă ca păcătoşii nespovediți la ceas escatologic. Eu sunt ăla de stă tăcut, cu un uşor zâmbet pe buze. Bine, nici când am avut ocazia să cad în gol nu m-am manifestat, m-am dus silențios şi decis ca bolovanul. Iar când a fost să sar din avion prima dată, unii colegi se mai codeau, eu am sărit de parcă mă aştepta o brunetă frumoasă în şpagat la aterizare.
E drept că trebuie să am barba şi părul legate bine, că altfel mi se fâlfâie spectaculos şi la exterior, şi nu se face.
Zi că ai și un pahar de (insert here cocktail/whisky/cico whatever you drink) în mână când faci astea, ca să ne enervezi maxim!
Cel mai mult beau apă minerală. Ar fi amuzant, doar că lichidul se agită mai tare ca mine, deci maxim un pahar gol, sau o țigară (stinsă) în colțul buzei, pentru poza de final, de s-ar putea, pentru o imagine completă de nesuferit.